Oase fremătând în veșnicie

aromă de etern

Noaptea are gustul fin de harpă
și stelele miros
a crizanteme
și din adâncul vieții, așezați sub pleoapă;
norii, chiar și cu forma lor de vată,
miros a liră, a ploaie de poeme.
Ah, ce dulce-i corpul tău, femeie de polen,
în jurul nostru-s veșnice capsule cu venin
Să ne-nfruptăm cu vremea, să ne iubim puțin,
Și să pictăm apusu-n arome de etern.
Ce dulce-i pieptul tău și coapsele întruna
le-aș săruta
și noaptea pentru totduneana
m-aș camufla în tine, să-ți gust din răsărit
să mă preschimb în perlă și-n tot ce ai iubit,
să mă prefac în oase-ți și-n somnul tău de-argint
Să te iubesc veșnic în nopți fără de timp,
fără de trup sau ceas, în visul tău se-așern
oceane de speranțe cu gustul de etern...
cu ochiul molcom, serafic te-adâncești
în gândurile mele - albastre dimineți -
Să-ți pierzi o clipă viața și-n jurul tău privești
cum ne-am trăit destinul în miile de vieți.
sau chiar acum în taină te văd cu voalul drept
ca nimfă în iluzii, sculptată-mi ești în vene.
Acestor fantezii eu nu le sunt adept,
Prefer cu tine viața-mi s-o pierd în freamăte eterne!