Oase fremătând în veșnicie

freamăt lunar

în mine
rădăcini de dor
au crescut
așa
cum în bârlogul sânilor tăi
ploile-s de stele
și nu înțelegeam de ce
în jurul nostru

iele

s-au prăbușit
în surdină
pe-al tău șold

romantic portativ
și
timpul captiv
în vitrina umbrei tale

adorame în vasul spart al
pupilei mele

noi suntem
doi sori
ce luminăm atât eternul cerului

cât și scoarța edenului acoperit
în munți de rouă

ne condamnăm razele
într-un vârtej
asmatic
de întuneric

în tine
aurora e tăiată în două
așa
cum
din pieptul meu țâșnește
un uragan de curcubeie
și nu înțelegeam de ce

cordul meu s-a evaporat într-un
corp de femeie

te iubeam
când pășeai atenuant pe clapele
lunii
fremătai abstract în colaps
și mă tremurai ca pe un
timp
dispersat
pe-o alee

sau
te respiram
păseam cu pașii tăi și nu știam
dacă
aș cădea din barcă
s-ar otrăvi oare
viața ta
într-un ocean de clovni?
dacă înghetam
ai fi ghețar acum
sau în flăcări să m-arunc
ai rămâne scrum

condamnati în mansarde
pe lună

doar umbrele noastre-n ghilotină
ne curmă
și noi

doi sori
luminăm
amorezați în nocturnă...