Oase fremătând în veșnicie

La poli opuși

M-am rătăcit, iubito, într-adins,
Să poți găsi, cândva, într-un dulap,
Într-un chilot sau poate în ciorap,
Destinul meu ce ieri a fost învins.

Tu ai plecat în nu știu ce scrisoare
Și ai rămas acolo, deși n-aveai bilet.
De-acum eu nu mai sunt complet,
Ci doar un suflet într-o închisoare.

Te uiți în mine și nu știu ce privești.
E tot mai gol și sângele-i senil.
Vei găsi, probabil, prin zonă un copil,
Ce umbra-i sângerează că nu ești...

Cât mai avem de trăit, iubito, un vis?
Sau poate un secol de ură și viciu?
M-am ascuns în tine, într-adins!
Să te iubesc mi-e moarte și deliciu.

Picură-n noi visuri nesperate
Și viață cât cuprinde-n cumbara.
Tu m-ai uitat, iubito-n debara,
Și sunt ținut în viață de-aparate.

Eu nu trăiesc decât artificial,
Printre pantofi și haine de păpuși,
Pălării, eșarfe, parfumuri și mănuși,
Sunt supus unui regim asocial.

Cândva hrăneam amorul epocal,
Și-n noi ningea cu flori și anotimpuri,
Acum e doar minciună și tertipuri,
Un joc cu scopul de a fi mortal.

Nu știu pentru cine am regretat,
Tu ai crescut, iubito, ești matură.
Numele meu e șters de pe-a ta gură,
Și printre vechituri m-ai aruncat..

Cine a zis vreodat’ că nu te pot trăi?
Ne aflăm sculptați la poli opuși
Ce dacă, iubirea mea, am inima de pluș? 
Cunosc atâția oameni ce nu se pot iubi.

Ei nu știu să iubească! Sunt dispuși
Să te abandoneze-n mahala.
Și apoi te vei întoarce-n debara,
Găsindu-mi vata ucisă în câtuși...

Eu te-am iubit o viață și o moarte
Precum un ursuleț uitat în alte timpuri.
Mai picură în noi și vise și-atentate,
Și ninge nesperat cu flori și anotimpuri...