în nocturnă se dizolvă stratul de ozon
precum amiaza pe trotuare sparte.
deconectat de conceptul de-a fi om,
mă proclam outsider în mii de lumi stricate
cenușa topește gardurile minții umane
putrezită în farduri și rimel.
flămând mă uit în gol cum mă separ de carne
și mă hrănesc din mine ca dintr-un falafel
Țâșnesc leucemii din oase pe spini de flori
și pe senina creastă a vidului intern.
iar eu, fantomă printre atâția muritori,
La fericire, astăzi, îi blestem!
Nimic nu-mi e comun în lumea extraterestră
Decât poate un zâmbet în goană strecurat...
Ori o privire caldă și terestră
Ce pentru orișicine în neant m-a aruncat.
Deconectat mă simt de toate, înstrăinat,
Golit de orice sens sau motive să trăiesc...
Moarte, așa cum în trecut te-am tot rugat
Omoară-mă, acum, cât încă îmi doresc...!
CITEȘTI
Oase fremătând în veșnicie
Puisistăteam rezemat de-ai tăi iriși versatili când din pleoapele tale de topaz timpul se crăpa iar ploile de meteoriți se surpau în frânghiile lacrimilor de metal de care mă spânzuram zilnic între orele 8 și 10 dimineața eram atât de fericiți ...
