ești amiaza râurilor
cădere abstractă
de crin
pe octavă
sânul tău drept lucește încă
decadent
în carnea dinților mei
din lavă
înfulecă-mă obsedată
în timp ce uiți că există timp
și arunca-mă
scuipă-mă
ca pe un om în trupul tău
uită-mă
și adu-ți aminte de mine
de abia când
va trebui
să respiri sau să bei seva
anotimpurilor
bagă un pumnal în mine
jupoaie-mi pielea
cu unghiile
turcoaz
și pe obraz
așează-ți coapsele
taie-mi oasele
aruncă dezinteresată ce-a mai rămas din mine
organele pe șosea
nu mă supăr dacă voi fi doar
un corp pe jumătate
tu iubește-mă așa
și te voi iubi
în singurătate-mi
în plâns
și-n moarte
fără timp sau viață..
CITEȘTI
Oase fremătând în veșnicie
Poetrystăteam rezemat de-ai tăi iriși versatili când din pleoapele tale de topaz timpul se crăpa iar ploile de meteoriți se surpau în frânghiile lacrimilor de metal de care mă spânzuram zilnic între orele 8 și 10 dimineața eram atât de fericiți ...
