𝓟𝓪𝓻𝓯𝓾𝓶𝓾𝓵 𝓭𝓸𝓶𝓷𝓾𝓵𝓾𝓲 𝓓.𝓙.𝓡.

Poezii fantomatice pe geam

Domnul meu DJR,

Scriam în cartea mea, Îngânat malign, despre iubire. Îmi așternam gândurile, rând pe rând, în dragoste. Mi-am zărit brățara cu perle, și mi-ai invadat gândurile. Am pus-o la mână imediat, pentru că îmi era dor de tine. Îmi place s-o port atunci când muști din al meu suflet, cu colți pătimași de absență.

Încă o port.
Îmi spun: Când mă sună o dau jos!
Dar ieri am rămas cu ea la mână, până s-o observ.

Când mă voi uita în ochii tăi, în al tău Univers inefabil, voi vedea prin mine. De-abia aștept să mă citesc prin ei și să-ți simt iubirea cum îmi inundă irișii întunecați.

Îți dăruiesc o poezie,
Printre rafturi de scorțișoară,
Te trag rapid în a mea fantezie,
Ca să-ți gem la vioară...

Mâinile-mi sunt înghețate,
Iar stropii de rouă-ți clocotesc,
Sub trăsăturile-mi pronunțate,
Iar eu simt cum te iubesc,
La paroxism, mă topesc pe tine,
În lirism, îți rup bucăți de suflet din mine.

Dacă voi muri înaintea ta,
Îți voi scrie poezii pe geam,
Voi continua să-ți fiu arta,
În iubirea în care ne scurgeam...

Dacă nu există nimic dincolo, în neființă, voi face să existe. Sunt încăpățânată, iar la bătrânețe voi fi la fel. Voi face din nimic ceva, doar ca să-ți arăt cât de mult te iubesc și acolo. O să te trezești cu versuri aromatice pe geam și cu gemete tremurânde-n timpane.

Sună înfricoșător, dar când ești o fantomă, și îndrăgostită, nu ai multe opțiuni.

Te iubesc, domnul meu DJR!