𝓟𝓪𝓻𝓯𝓾𝓶𝓾𝓵 𝓭𝓸𝓶𝓷𝓾𝓵𝓾𝓲 𝓓.𝓙.𝓡.

Te iubescul meu

Domnul meu DJR,

Să stai împreună cu jumătatea ta în fața unei oglinzi nu înseamnă doar asta. Înseamnă să stai în fața a două oglinzi, iar pentru asta, inevitabil, ai nevoie de curaj, pentru că mulți nu acceptă nici imaginea lor, de una singură, într-o oglindă.

Unii se tem de un început amurguros, dar eu mă tem de un început inexistent. Eu mă tem de un început și curpins (căci nu cred în sfârșit) nezenitos... Știu, e clișeic, și eu o spuneam în trecut, dar la ce mai ții în palme inima cuiva, dacă nu ești hotărât că lângă sufletul său vei sta toată viața, plus o eternitate, și foarte probabil încă șapte zile după aceasta? Șapte zile. Pentru a îți scrie câte șapte poeme, fine ca un balon, și pentru a îți arăta că te mai vreau încă o eternitate, pe un ac ascuțit. Ac ascuțit care nu ne-ar destrăma, pentru că iubirea noastră este precum un adamant.

Îți trebuie curaj să-ți completezi masculinul cu al ei feminin, sau femininul cu al lui masculin... Brusc, toate trandafilele sângerii și cafenii, pe care le credeai ca fiind așa, ies la suprafață, în nuanțe închise și aspre. Iubirea și pasiunea pentru celălalt nu ți le vor transforma în frumusețe, ci te vor îndemna să ți le transformi tu, singur.

Tu, al meu domn DJR, masezi ușor rănile sufletului meu, cu o alifie incoloră, dulce și răcoroasă. Am vrut să-ți curg în suflet, dar sunt eternă, și credeam că te-aș inunda. Tu ai vrut să-ți intru în suflet, dar ești infinit, și mă absorbi cu totul, litru cu litru, iar eu te inund, în aceeași iubirică eternă.

Iubirea nu are drumuri diferite, ci unul singur, pe care-l parcurgem ținându-ne de mână, sfârșind pe aceeași pășune, în aceeași pădurice de trandafile sângerii, pe o mare de frunzuri aurii și fine... Tu ești te iubescul meu. Tu ești al meu domn omni-iubitor și omni-prezent, eu a ta primăvară.