Capitolul 5 -Partea a II-a

600 67 30
                                    

Continuarea

Renata

M-am săturat de această viață ipocrită!
    M-am săturat să fac mereu ce vor părinții mei!
    M-am săturat să mi se zică mereu că nu sunt bună!
    M-am săturat să fiu văzută ca oaia neagră a familiei!
    De ce nu am murit la naștere? Întrebarea aceasta mi-o pun de 21 de ani, la fiecare aniversare. Tot nu cred că ar fi supărat-o pe mama cu ceva. Sora mea, Rachel a fost cea dorită de ei. După două sarcinii pierdute, a rămas însărcinată, dar nu știa că în pântecul ei cresc două fetițe gemene. Cred că de atunci am fost sfioasă. Până la naștere, nu m-am arătat, rămânând mereu ascunsă în spatele surorii mele. Același lucru îl fac și acum. Ea este cea puternică dintre noi. Mereu m-a apărat, chiar și de proprii noștri părinți.
Pentru venirea pe lumea a surorii mele toți erau pregătiți, dar șocul a fost de două ori mare când ca printr-o minune, cum m-a denumit bunica, am apărut și eu. Cum mama o ura pe soacra ei, a ales să-mi pună mie numele acesteia:Renata. Dacă nu ar fi fost bunica, nu aș fi trăit mai mult de 5 zile. Ea a fost cea care m-a crescut până la 18 ani, și ar fi făcut-o în continuare, dacă Dumnezeu nu avea planuri cu ea în ceruri . Chiar dacă ochii mamei au fost cei pe care i-am văzut pentru prima dată, nu am putut să reușesc să o fac să mă iubească. Bunica mi-a devenit mamă, luându-mă în custodia ei.Nu am avut timp să-i mulțumesc îndeajuns, pentru bunătatea ei. Datorită acesteia am ajuns să-mi conduc propriul restaurant la o vârsta atât de fragedă.
     Cât îmi lipsește în aceste momente! Am nevoie atât de mult de sfatul ei! Părinții mei au decis să mă căsătorească cu fiul unui prieten de al lor. Timp de 21 de ani nu am existat pentru ei, dar acum eu sunt prețul pe care trebuie să-l plătească rahaturile făcute de tata. Vreau să mă căsătoresc din iubire, să cunosc dragostea adevărată! Nu să fiu trofeul unui bărbat!
    Am plecat din salonul unde se ține acest eveniment, dorind să mă refugiez într-un loc, în care nimeni să nu-mi cunoască durerea. Blestemat să fi Caleb Karson! Tu și familia mea blestemată! Și dacă aș pleca, tot m-ar găsii. Măcar e frumos și tânăr, că dacă era vreun boșorog mă aruncam de pe primul pod. Poate o să-i dau șansa de a ne cunoaște mai bine, dar o fac pentru mine, nu pentru Pamela și Hector Hall.
Mă așez pe prima bancă ce îmi iese în cale, dând frâu lacrimilor. Avea o vorba bătrâna mea:,,Plângi de fiecare dată când îți simți sufletul plin. Lacrimile îți curăță durerea. "
Gândurile îmi sunt întrerupte, când pe bancă se așează un bărbat. Știu sigur că este bărbatul, parfumul lui puternic trezindu-mi la viață toate simțurile.
Glasul lui puternic îmi face corpul să vibreze. Îmi simt sânii grei, împingându-se prin materialul rochiei.
   — Ești bine?
Ce aș putea să-i răspund în aceste momente ? Prefer să tac, poate așa pleacă.
   — Știu că îți sunt străin, dar poate te pot ajuta cu ceva.
Doamne Dumnezeul meu! Dacă nu aș ține cu atâta preț la virginitatea mea, mi-aș dori să-l simt în interiorul meu. Nu îl pot privi în ochii. Dacă vocea lui are acest impact asupra mea...
Dă să se ridice de pe bancă, dar nu-l las . Nu știu ce e în capul meu! Mâna mea se așează nonșalant pe piciorul lui , împiedicându-l
    — Rămâi! Nu știu cine ești, dar mă simt în siguranță. Eu am spus asta? Niciunul nu mai zice niciun cuvânt. E atât de liniște. Doar bătăile inimii ne acompaniază.
    — S-a terminat petrecerea?
    — Din câte știu eu, nu!
    — Partenera ta nu se supără că ai abandonat-o în gura lupilor?
   — Hmm... În gura lupilor? O nouă etichetă pentru societatea în care trăim! Ai mare dreptate, dar trebuie să te contrazic cu ceva. Nu am venit însoțit.
Nu credeam că mă va bucura să-l știu neînsoțit. Aș vrea să aflu cât mai multe lucruri despre el. În comparație cu Caleb, acest bărbat nu este cu nasul pe sus.
    —Ce zici, dacă am face o scurtă plimbare?
Întrebarea lui mă pune pe gânduri. Nu pot fi văzută în compania altui bărbat, acum când mi s-a anunțat logodna. Cât urăsc lumea din care provin.
   — Nu sunt cea mai bună companie! Dacă mă întâlneai în altă zi, poate poate...
Mă trage de mână, dar mă smucesc din strânsoarea lui. Amintiri vagi din perioada copilăriei îmi apar, totodată alăturându-se și lacrimile trădătoare. Numai vreau să simt durere.
— Te rog, pleacă! Vreau să fiu singură!
— Îmi pare rău, dacă am exagerat! Am vrut doar să te fac să uiți de problemele pe care le ai!
— Pleacă! Dacă nu, plec eu!
— Chad, unde ești băiete?
Vocea unui bărbat se aude și îmi simt sufleul cât un purice. Trebuie să plec, înainte să fiu descoperită . Măcar am aflat că îl cheamă Chad.
Ești căutat! Ar fi mai bine să pleci !
— Chad, mama ta are nevoie de tine!
— Plec, dar mă voi întoarce!
Mă sărută fugitiv, roiul de fluturi din stomacul meu, trezindu-se la viață. Bărbatul acesta va rămâne o frumoasă amintire pentru mine. Femeia care îi va fura inima va fi cea ma norocoasă.
    — Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Chad!
   — Și mie....Nu mi-ai spus numele!
   — Aștept să-l afli singur!
De ce i-am spus așa ceva, când noi niciodată nu ne vom mai vedea! După ce mă voi căsători cu Caleb, va trebui să ne mutăm în Detroit, acolo unde el își face rezidențiatul pe Neurochirurgie.
Respir ușurată când auzul pașii lui se pierde.
— Aici erai?
Îmi pun palma în dreptul inimii, vocea tatălui meu spărgând liniștea nopții.
— Nu ai bunul simț nici măcar să-ți ceri permisiunea? Ce a fost în capul meu să te las în grija mamei?
Mâna lui îmi cuprinde fața, ochii noștri întâlnindu-se. Îmi e atât de frică! Încerc să-mi reglez respirația, simțind cum atacul de panică va apărea cât de curând.
— Să dea dracu să faci vreo prostie, că din mâinile mele nu scapi vie! Zi mersi că ți-am găsit un băiat cu bani!
— Bani? Doar la bani te gândești ? Iubirea contează, tată! Dacă te pot numi așa.
— Ai mare grijă!
— Astfel ce? Mă bați din nou? Lovește-mă cât vrei, niciodată nu voi putea intra în grațiile tale.
— Hai să plecam de aici, înainte ca cineva să ne vadă! Nu vreau să apar pe prima pagină mâine dimineață.


Îmi pare rău că postez mai rar, dar săptămâna viitoare începe sesiunea și am foarte mult de învățat. Mulțumesc pentru înțelegere! O să mă revanșez cu mult mai multe capitole după sesiune. Vă pup!❤️

Seria ,,Destin sau coincidență"- Pasiune interzisă (+18) vol.4Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum