Seria ,,Destin sau coincidență"- Pasiune interzisă (+18) vol.4

Capitolul 17- Partea a II-a

Renata

     Ziua de azi ar fi trebuit să fie cea mai fericită pentru mine. Dacă  nu ar fi el, aș fi plecat de mult, dar nu îi pot pune viața în pericol. Dacă ar fi fost altfel, acum ar fi trebuit să mă căsătoresc cu  omul pe care îl iubesc. Idiotul dracu'! A avut dreptate când a zis că mă voi îndrăgosti de el  în mai puțin de o lună. Povestea noastră nu reprezintă un număr, ci fiecare clipă petrecută  împreună. De ce mai iubim, dacă nu luptăm pentru ce este al nostru?
    Eu l-am lăsat să plece. Mă blestem pentru lașitatea mea!
    Am ales să te salvez pe tine știind că mereu îmi vei aminti de el . Îmi mângâi pântecul, știind că de azi am pentru cine lupta. Copilul meu nu va suferi niciodată fiindcă nu voi fi o lașă precum a fost mama mea. Trebuie să ies din această nebunie triumfătoare.
Mă privesc în oglinda imensă din camera mea ce nu a fost niciodată a mea. Casa îmi pare atât de străină. Fiecare obiect de mobilier nu îmi amintește de nimeni sau de nimic. Aș fi vrut să plec mireasă din casa bunicii. Locul acela e încărcat cu amintiri ce le voi purta cu mine de-a lungul vieții. Femeia aceea s-ar fi luptat cu însuși Lucifer doar să nu vadă pe chipul meu tristețe. Mi-aș fi dorit să fiu puternică, mult mai puternică. Trebuia să nu le accept niciodată propunerea. Nu știu ce a fost în capul meu. Doream să fiu iubită de ei. Mi-am sacrificat viața si fericirea doar ca lor să le fie bine. Până acum! Azi voi pune stop minciunii acesteia. Dacă va trebui să plec din acest oraș doar pentru a cunoaște liniștea o voi face. Chiar dacă Chad numai este, în pântecul meu crește rodul iubirii noastre. Omul acesta m-a schimbat complet. A știut să-mi arate zi de zi că mă iubește și eu ce am făcut ? L-am lăsat să plece. Pentru ce? Dacă aș putea da timpul înapoi i-aș spune înzecit cât de mult îl iubesc. Nu am ajut curaj și l-am pierdut. Poate acum este al altcuiva, care știe să-l prețuiască cu adevărat. Ce mi-a rămas mie? Un suflet gol...
Îmi șterg lacrimile încercând să nu stric în totalitate machiajul. Nu mă pot da de gol. Planul trebuie să meargă înainte.

   Rochia albă de mireasă este lipsită de farmec. Nu am vrut ceva special știind că va veni o zi în care voi păși la brațul omului pe care îl iubesc cu adevărat. Întreaga familie mă așteaptă la catedrală, doar tata a rămas acasă. El mă va conduce la altar. Niște ipocriți care  susțin această șaradă sunt părinții mei! Cât de credulă am putut fi! Chad, unde ești?
    O bătaie în ușă mă trezește din reverie. Îmbrăcat într-un costum clasic negru tata intră în cameră.
    — Cât de mult semeni cu bunica ta!
Șoptesc un mulțumesc mai mult pentru mine.
    — Îmi pare rău că nu te-am putut iubi!
Acum chiar nu mai știu ce să-i răspund. Măcar avu delimitate să-mi confirme ceea ce știam de când am început să conștientizez absența lor din viața mea.
   — Vreau să-ți dăruiesc ceva!
Alt șoc în această zi. Îl văd cum scoate o cutie de catifea din sacoul costumului. O desface și rămân mută de uimire. O brățară încrustată cu diamante...albastre.
   Încerc să articulez un cuvânt dar în zadar. Șocul nu mă lasă.
   —Acum vrei să mă cumperi? Nu ți-a fost de ajuns toată suferința pe care mi-a cauzat-o respingerea ta? Am vrut să mă iubești! Dar nu! Eu nu eram Raquel!
— Las-o baltă, Renata! Am vrut să-ți fac un cadou dar mândria nu te lasă să vezi dincolo de prețul bijuteriei.
— Mândria mea? Tu te auzi, tată? Știi câte nopți am dormit plângând de dorul vostru? Unde erați voi? În nu știu de vacanță cu singura voastră fiică. Și știi cine îmi alina dorul de voi? Mama ta! Bunica mea. Dacă nu ar fi fost aceea femeie azi nu eram aici. În aceste momente se cutremură în mormânt privindu-și fiul cum o să-i distrugă pentru totdeauna viața uneia din fiice. Dar ce contează pentru el? Marele Hector Hall a decis ce-i mai bine pentru firma lui.
    — Haide să merge! Mi-a ajuns!
Îmi iau buchetul de pe masă încercând să nu izbucnesc în râs. Are și viitoarea mea soacră niște gusturi parcă am trăi în anii 50'. Nu am vrut să-i mai spun că îmi fusese de ajuns toate certurile avute cu părinții mei. Uneori mă întreb dacă mama și tata s-au căsătorit din dragoste. Am o stare de greață, dar încerc să mă abțin. Nu vreau să dau de bănuit. Dacă șoferul acesta ar conduce mai repede ar fi perfect. Tot mamei lui Caleb i-a venit ideea ca viitoarea ei noră să vină într-o mașină de epocă. Mă simt ca regina Elisabeta. Nici nu am privit invitațiile. Parcă văd că li s-a impus dress code la invitați.
Am ajuns.

Catedrala e decorat numai cu trandafiri albi și spre surprinderea mea îmi place. Pășesc alături de Hector, ce are zâmbetul până la urechi. Îi oferă mâna mea lui Caleb, ce îmi oferă un zâmbet trist. Cu ăsta ce dracu mai e? S-o fi răzgândit? Poate lui Dumnezeu i s-a făcut milă de mine și mă voi trezi cât de curând din acest coșmar.
      Glasul pastorului este tot ce se mai aude în imensa sala.
      — Vă rog să luați loc! Ne-am adunat în această zi pentru ai unii în taina căsătoriei pe Caleb Josep Karson și pe Renata Alessandra Hall. Dacă cineva se impune acestei uniunii să spună acum sau să tacă pe vecie.
Elimin tot aerul pe care l-am ținut până acum în plămâni și deschid gura. Dar cineva mi-o ia înainte.
— Eu părinte! Eu mă opun acestei căsători!