Seria ,,Destin sau coincidență"- Pasiune interzisă (+18) vol.4

Capitolul 6 Partea a II-a

Prezent
Chad

    Încă nu îmi vine să cred că Rosé, adică Jennifer trăiește. După atât de mulți ani în care am făcut tot ce ne-a stat în putere ca să o găsim, destinul a făcut ca aceasta să fie în brațele omului pe care l-a iubit încă din copilărie. De dragul surorii mele voi face pace cu Christobal. Poate totodată voi recâștigă și prietenia pe care am avut-o cu Patrick.
Mama nu a vrut să o lase să plece, dar a înțeles atunci când aceasta la adus în discuție pe fiul ei. După atâția ani despărțite, mama nu avea cum să nu înțeleagă prin ce trece sora mea, neavând copilul lângă ea.
Christobal a dispărut de câteva minute, și am impresia că plănuiește el ceva. L-am văzut foarte atent cu sora mea, constatând încă o dată că o iubește cu adevărat. Suntem cu toți în fosta camera a lui Jenny, pe care părinții meu au păstrat-o intactă.
Nimeni nu zice niciun cuvânt. A-și începe eu un dialog, dar nu știu de unde să încep. Sunt atât de multe lucruri pe care aș dori să le știu . Glasul tatei sparge liniștea ce se instalase între noi.
    — Încă nu îmi vine să cred că micuța mea este din nou lângă mine. Honey(eng. miere) sper că o să ne poți ierta și că timpul ce îl mai avem de petrecut  împreună să fie îndeajuns să recuperez toți acești ani în care nu ai fost lângă noi.
   — Vă iubesc pe amândoi necondiționat, puii mamei!
— Surioară, mă vei putea ierta vreodată? Eu sunt vinovat de dispariția ta!
— Să nu te mai aud niciodată zicând acest lucru! De azi vom începe o nouă viață de la zero!
— Nu îmi vine să cred că te-ai căsătorit cu băiatul care ți-a cucerit inima, încă de la grădiniță.
— Te-am pierdut din nou...
— Tată, la cât de aproape locui, ne vom vedea zilnic. Liam are nevoie de ambii lui bunici. E un copil atât de bun. Chiar dacă am fost mamă singură, am putut să mă descurc singură.
Sar ca ars de pe scaun, neînțelegând vorbele surorii mele. Ce dracu! Dacă aflu că Johson și-a părăsit familia, îl omorî cu mâinile mele. Și eu care îmi doream să fac pace cu el.
— Chad, nu e ceea ce crezi tu! O să vă povestesc întreaga poveste, înainte de al judeca greșit pe Christobal. Nu îmi doream să îmi amintesc din nou aceea perioadă, fiind prea dureroasă pentru mine, dar e singura soluție de a face pace între cele două familii.
    Îi aplic un sărut fugitiv pe frunte și mă așez din nou la locul meu. Când ochii i se umplu de lacrimi, îmi dau seama că această poveste mă va răscoli pe dinăuntru.
—Viața mea nu a fost roz, cum mulți credeau acest lucru, văzând -o din spatele gratiilor ce o ascundeau . Părinții mei sau mai bine așa zișii mei părinți au fost doar cu numele prezenți în viața mea. Nu am știut niciodată ce este aceea o îmbrățișare înainte de culcare sau o simplă mângâiere când ești răpus de boală la pat. Toată lumea lor se învârtea în jurul muncii de cercetare pe care o săvârșeau , eu fiind inexistentă. Prima palmă a venit atunci când după o zi de școală i-am întrebat de ce eu nu mă pot uita la televizor ca ceilalți copii. Am suferit în tăcere, singura mea consolare fiind prietenia ce se legase între mine și Rebecca. Loviturile lor au lăsat amprenta pe corpul meu, dar cel mai mult în inima mea. Eram doar un simplu copil care încerca în toate modurile posibile să-și facă părinții să o iubească. Cu trecerea timpului m-am obișnuit cu situația. Singura care îmi lua apărarea era bunica, dar după moartea ei în incendiul ce ne-a distrus casa și mi-a luat-o pe singura persoană care mă iubea , a trebuit să mă maturizez înainte de vreme. Nu am înțeles niciodată de ce trebuia să ne mută în diferite țări, pe diferite continente . Când l-am întâlnit pe Christobal, doar printr-o simplă privire mi-a demonstrat că pot avea încredere în el. Acesta a devenit eroul ce m-a scos din întuneric și m-a făcut să învăț să trăiesc. Inima mea sângera de durere, și cu fiecare îmbrățișare pe care mi-o oferea mai lipsea câte o bucată lipsă din ea. Într-o dimineață, după ce am petrecut seara la el acasă, în Paris, m-am plimbat ore în șir, nedorind să ajung acasă. Aveam o bănuială că în toți acești ani au încercat să ascundă ceva de mine. Când am pășit în apartament am constatat că plecaseră așa că ținta mea a fost biroul tatei. Niciodată nu intrasem în acel loc, dar am avut norocul să-l găsesc deschis. Plecaseră în grabă și uitaseră să-l încuie.Am
început să răscolesc prin bibliotecă, sertarele fiind încuiate . Nimic... Chiar nimic ? M-am așezat  pe canapeaua din piele neagră, sperând că vreun lucru din aceea încăpere îmi va atrage atenția.
    Îmi duc mâinele prin păr, jucându -mă cu părul meu . Părul meu ca flăcările Iadului, mă face atât de diferită de părinții mei. Găsesc cheia care deschide cutia Pandorei ,adevărului lovindu-mă în fată. Aceștia au venit acasă, gândindu-mă umplând prin lucru. A pornit o ceartă în care eu le-am reproșat diferite lucru. M-au închis în camera mea...Am crezut că niciodată nu voi mai vedea lumina zilei.
      Cu trecerea timpului începusem să mă simt din ce în ce mai rău și aveam o vagă bănuială, ce se petrece în corpul meu. Într-o zi, am rămas singură și mulțumită lucrurilor învățate într-o tabără am reușit să deschid ușa. Am reușit să îmi actele, economiile strânse și o poză. Singurul lucru pe care mi-l doream era să scap din această închisoare. Nu-mi mai aduc aminte multe lucruri, fiind m-au prins din nou. M-am trezit la spital unde am aflat că eram însărcinată cu gemeni . Nu fusesem atât de puternică să-mi apar ambii copiii, dar reușisem să-i fac pe așa zișii mei părinții să plătească pentru toată suferința provocată . Acum sunt într-o închisoare de maximă securitate în Franța. Am reușit să fac o facultate, să îmi cresc copilul și să încerc să îmi caut adevărații părinții, adică pe voi.
     Și ca să știi frățioare, Chris m-a căutat, dar nu avea cum să afle ce mi se întâmplă. Eu de la bun început i-am ascuns adevărul. Nici pentru el nu a fost ușor să piardă cinci ani din viața fiului nostru.
    — Fetița mamei! Prin câte chinuri ai trecut! Dacă aș fi putut face ceva să te feresc de acei oameni!
— Mamă, numai plânge! Te vei îmbolnăvi.
— Morcoveață are dreptate! Am nevoie să te știu sănătoasă, ca să ne bucurăm de cât mai multe zile împreună.

—Mami, mami!
— Cred că avem musafiri!
Nici nu termin propoziția, căci sora mea fuge în grabă de lângă noi. Îmi privesc părinții și constat că a sosit timpul să ne cunoaștem nepotul .
Îi găsim îmbrățișați pe Chad, Jenny și micuțul Liam. Micuț e impropriu spus. Dacă nu aș fi știut ce vârsta are, mă gândeam că este mult mai mare. Se vede cu ochiul liber că a moștenit înălțimea tatălui său. Sau mai bine spus, e copia fidelă a lui Christobal.
— Liam vreau să-ți prezint pe cineva!
— Pe cine, mami?
Jennifer se retrage, lăsându-ne nouă cale liberă. Mama izbucnește în plâns, micuța făptura amintindu-i de fiica ce i-o furaseră tot când aceasta avea cinci ani.
— Puiule, ei sunt bunicii tăi! Iar tânărul chipeș ce le stă alături este unchiul Chad.
— Alți bunici? Nu prea înțeleg, mami!
— Ei sunt părinții mei, iar bunicul Luc și bunica Allison sunt părinții tatălui tău.
— Tati?
— Da, fiule!
— Îmi mai poți explica tu odată.
Toți izbucnim în râs, ziua aceasta devenind tot mai frumoasă.