Bonus❤️PROMISIUNEA

339 22 5
                                    

Emily

Ne-au despărțit mii de kilometrii, dar astăzi am aflat că atunci când iubești, nimic nu te poate opri, nici chiar distanța, care pe mine m-a speriat în trecut. În ziua când a plecat de lângă mine mi-a făcut o promisiune, iar astăzi la trei ani distanță s-a întors.
Pentru mine.

Pentru noi.

Pentru iubirea noastră.

Știu că va trebui să plece din nou, dar de această dată vom pleca împreună. Discuția cu mama m-a ajutat să înțeleg mult mai bine tot ce se petrecere în interiorul meu. Teama de a nu-i mai avea lângă mine mă sperie, avându-i douăzeci și doi de ani zi de zi.

Dacă doar așa voi putea să fiu lângă omul care mi-a arătat încă din copilărie că iubirea nu moare, ci crește cu fiecare an, o voi face.

Voi pleca.

Pentru el.

Pentru noi.

Pentru familia noastră.

Dragostea nu stă în cuvinte, ci în faptele noastre.

David

Nu îmi pot lua ochii de la ea. Prietena mea din copilărie urma să-mi fie alături pentru o eternitate. Am iubit-o... O iubesc! O voi iubi până la sfârșitul zilelor.

De azi și pentru totdeauna!

Doamna Baker.

Soția mea.

Rochia albă tip sirena, lungă până în pământ i se aranjează pe burtica proeminentă. Rodul iubirii noastre ne va fi martor într-o zi atât de importantă. Nu am vrut să-i aflăm sexul până la naștere, dar instinctul patern ce crește în mine cu fiecare zi ce trece îmi spune că vom avea o fiică. Pășește timidă la brațul tatălui ei, toți ochii, fiind țintuiți asupra lor. Buchetul din mâna ei este identic cu cel primit de la mine la prima noastră întâlnire. Multe lalele albe sunt strânse într-un mănunchi, legate cu broșa primită în dar de la mama. Atât de mult amintirii și o singură iubire.

Emoțiile mă copleșesc, iar fără să-mi dau seama plâng.

Bărbații nu plâng niciodată!

Nu îmi pasă de aceste vorbe. Femeia de lângă mine m-a văzut în toate stările posibile și niciodată nu a fugit de mine. Iubirea nu este pentru lași.

E lângă mine.

Îmi mângâie obrazul, uitându-se profund în ochii mei.

Ochii aceia albaștrii m-au făcut mereu să mă pierd în ei și totodată să mă regăsesc.

În viață merită odată să riști.

Am riscat pentru noi, iar astăzi sunt un bărbat implicit.

***
— Mulțumesc, Doamne!
Nu aș fi crezut vreodată că viața îmi va oferi atât de multă împlinire.
— Încă nu am ales un nume pentru micuța noastră, îi șoptesc sărutându-l apăsat.
— Amelly Kasia. Ce zici, iubito?
O lacrimă mi se prelinge, dar soțul meu este mai rapid și mi-o șterge cu o sărutare.
— Te iubesc, soția mea!
— Eu mai mult!
 
Dacă va întrebați cine este Emily, doar atât vă pot spune SECRET.
Nu știu ce se va întâmpla cu scrisul, dar voi încerca sa scriu cât mai mult aici, pentru voi, dragii mei cititori. ❤️

 ❤️

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Seria ,,Destin sau coincidență"- Pasiune interzisă (+18) vol.4Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum