Police of lost Angels

Capitolul 2- Cazul 956

PERSPECTIVA CELESTIEI

Eram in masina cu Derek, mergeam spre locul de mai de vreme pentru a investiga totul mult mai amănunțit . Sincer mi-e frica... mi-e frica sa ma întorc acolo, totul parea atât de ciudat si straniu. Orice ar fii acolo, cu siguranță nu ne vrea binele, "Mă bucur ca realizezi asta fix cand esti pe drum spre locatie", imi zice minunata mea conștiință, incercand cel mai probabil sa ma enerveze, "Taci, crezi ca am avut incotro? Uită-te si tu la Derek. E cat o godila, nu m-aș mira sa ma fii luat pe sus daca refuzam....."

-La ce te gândesti? Imi intrerupe Derek plictisituarea mea cearta cu conștiința.

-Ă? Da... scuze, la caz. Zic eu vizibil agitată

 
-Stiu ca e înfricosator si nu ne-am mai confruntat cu asa ceva pana acum, dar ai incredere, totul va fi bine. Zice acesta luându-și ochii de la drum pentru a ma analiza.

-Am incredere in tine, insa nu si in chestia aia..! Spun uitandu-mă la pădurea cu un aspect nu prea prietenos ce incepe sa se întindă pe tot câmpul meu vizual.

Intram pe aleea ce duce in inima păduri, locul unde normal ar fii trebuit sa fie masina victimelor, observ o luminita ce vine din negura deasa. Ma întorc panicata spre Derek ce era atent la drumul alunecos din fata noastră si îl zbucium de braț în încercarea de-ai atrage atenția, acesta ochindu-ma numaidecât.

 
-Derek, opreste! Strig eu. El apasa frâna brusc, făcând ca masina sa scoata un scârțit puternic. Uite, continui eu, vezi luminița aia?

- Da! Zice el uimit. Ce poate fii?

- Să mergem sa vedem? Zic puțin speriata de propria idee.

- Sincer...n-aș prea vrea, dar ce sa faci ? Riscul meseriei. Zice acesta deblocand masina. Ma uit la el cum isi scoate arma speriata de gândul ca voi fii nevoita sa ma aventurez de nebuna prin pădurea asta blestemata. Imi duc mana la spate pentru a-mi scoate pistolul analizând atent împrejurimile prin parbrizul fumuriu.

- Stai linistită, sunt aici. Zice punându-si mana peste mana mea ce era așezată pe piciorul meu.
Ma uit la el nedumerită de gestul facut, in general Derek e un tip rece si distant, prima oara cand ne-am întâlnit ma privea ca pe o măturătoare, nici de-cum ca pe un partener si acum face asta... nu stiu ce sa cred.

- Daca murim, murim împreună. Continuă el afișând un zambet strengar, semn ca a vrut sa faca mișto de mine. Daca asa vrei sa facem, asa facem!

- Cum ziceți dumneavoastră, domnule Stone. Spun întorcându-i zambetul cu unul plin de falsitate si ironie.

 
Niciodata nu i-a plăcut sa i se spuna pe numele de familie, îl enerveaza la culme. Zambetul îi piere imediat ce aude cum m-am adresat fata de el.

-Mda. Ma rog, hai!

 
Si uite cum tot curajul mi-a parasit corpul datorita unui singur cuvânt, "Hai", as fi preferat sa stau si sa ma șicanez in continuare cu Derek decat sa ies în salbaticiunea ce ma asteapta afară. Deschid ușa masini pășind inafara ei. In interiorul meu parca se dădea o luptă  intre inima si creier, amândoi la fel de încăpățânati, sunt sigura ca vor continua sa lupte pana unul din ei va ceda, sper sa nu fie inima sincer... Il vad pe Derek cum se îndepărtează de mine adancindu-se tot mai mult in bezna nopții.

 
-Derek! Tip spre el începand sa alerg in directia lui, speriată de gândul ca ma v-a lasa nebunul asta singura, noaptea într-o padure, probabil blestemată. Acesta se intoarce spre mine cu lanterna in mâna, proasta idee, contactul dintre retina mea si lumina lanternei nu a fost unul deloc plăcut.