Police of lost Angels

Arestate?

|Capitolul 6||

~PERSPECTIVA CELESTIEI~

Întunericul se aproprie!
Întunericul mă privește!
Întunericul mă admiră!
Întunericul mă cuprinde!
Întunericul esti tu!
Întunericul sunt eu!
Întunericul suntem noi!
Întunericul suntem toți!
Întunericul țipă!
Țipă!
Mă trezesc tipând, alt vis oribil, înca de când am iesit din pădurea aia blestemată am tot mai multe vise ciudate. Strâng asternuturile moi în brațe încercând să îmi găsesc linistea.
Mă ridic din pat si merg în baie pentru a-mi face un duș lung. După ies din casă intru in masină și pornesc spre muncă.
__________________________

24 decembrie 2020
Parchez mașina în fața sediului. Ies din ea blocând-o, apoi îndreptandu-mă spre intrare. Intru în clădire salutând în trecăt agenți ce circulau pe holurile sediului. Deschid ușa biroul meu, lăsându-mi geanta sa alunece de pe mână mea pe micuțul fotolii de la intrate.
- Bună, colega. Se aude vocea lui Derek ce era așezat pe scaunul biroului meu.
Cum Dumnezeu nu l-am observat când am intrat?
- Bună, Derek. Spun îndreptandu-mă spre birou pentru a strânge foile cu desenele și schițele mele despre cazul din Pădurea Neagră.
- Nimic nou. Spune acesta uitându-se cu regret în ochii mei. Când aud aceste cuvinte îmi vine sa mor, o să înnebunesc, în fiecare zi nu e nimic nou despre caz, NIMIC. Nervi mei au atins punctul final. Strâng cu toată puterea foile din mâinile mele, făcându-le sa scoată un scârțit puternic.
- NU POT SĂ CRED! Strig enervantă la culme. În fiecare zii aud aceleași cuvinte, "nimic nou", pentru numele lui Dumnezeu, ce vă e așa greu să găsiți un amărât de indiciu? Spun începând să fac cercuri prin camera.
- Știu , Celes-......
- Ce ști? Îl întrerup eu. Ă? Ce ști? Derek, avem martori și cadavre, e imposibil să nu putem găsi măcar un indiciu în căcatul ăsta de caz! NU M-AI POT! Țip către el și instant îmi pare rău de cele spuse.
El nu are nici o vină, n-ar fii trebuit să țip la el ca o nebună.
- Eu doar....îmi pare rău, tu nu ai nici o vină, îmi pare extrem de rău. Spun mult mai încet.
- Stai linistită. Spune acesta ridicându-se de pe scaun și apropindu-se de mine. Îti înțeleg durerea, nu trebuie să te scuzi. Continuă punându-si mâna pe umărul meu.
- O să fac un gest neașteptat. Spun acesta uitandu-se la mine cu o privire nedumerită, dar nu o i-au în seamă, ducându-mi brațele în jurul său. Spre marea mea mirare acesta nu a stat pre mult pe gânduri până să îmi raspundă si el la îmbrățișare .
- Si eu aveam nevoie de asta. Spune strângându-mă mai tare la pieptul lui .
- Toți avem nevoie. Spun mirosindu-i sacoul ce emană un parfum bărbătesc. Mai stăm cateva minute unul în brațele celuilalt, până eu ma desprind din îmbrățișare .
- Din păcate trebuie să plec, am puțină treabă. Spune acesta cu zâmbetul până la urechii.
- Mhm, si eu, vorbim atunci. Spun mutându-mi geanta pe birou.
- Da, vorbim, pa. Spune în timp ce îmi dă un pupic fugitiv pe creștet si plecând grabit spre ușa.
- Sper că nu ai impresia, că mai înduplecat, doar pentru ca am avut nevoie de o îmbrățișare, tinere. Strig eu după el.
- NU ÎNCĂ ! Țipă el de pe hol .
Mă asez pe scaunul meu începând să caut prin tot felul de documentare o informație nouă cu privire la caz, dar nimic, nimic din ce ne-ar putea ajuta.
- Agent Celestia Sky. Esti chemată în camera principială. Se aude deodata o voce din stația mea.
- Recepționat. Spun eu ridicându-mă de pe scaun.
Ies din birou, făcând stânga pe holul lung si intrând în a treia cameră. Înauntru se aflau toți agenții, locotenenți și seful la o masa rotundă. Toți se uită spre mine ciudat, de parcă am facut ceva în special Nate și Derek. Din spatele meu, pe ușa din lemn masiv intra Evelyn cu o privire la fel de nedumerită ca și a mea.
- Bună ziua, domnule. Spun eu si Evelyn la unison .
- Bună ziua, agent Sky si agent Evens. Spune acesta uitandu-se ba la mine, ba la Evelyn. Din cate vedeți aici se ținea o întalnire la care toți agenții au fost chemați de la început mai putin voi. Aș vrea să va adresez cateva întrebări, daca se poate desigur. Continuă acesta.
- I-auzi, chiar vă rog. Spune Evelyn iritată.
- Domnișoara Sky? Spune acesta uitandu-se  spre mine .
- Puteți spune odată va rog? Întreb la fel de iritată ca Evelyn.
Ce îi veni să vrea sa ne i a asa deodata la întrebari?
- În regulă. Spune râzând scurt. Deci unde ați fost în noaptea de 19 decembrie ?
- Știți foarte bine că în pădure. Sune Evelyn suspicioasă și nervoasă totodată.
- Ce e cu întrebarea asta ? Unde am fi putut fii ? Întreb eu.
- Nu stiu, domnișoara Sky spuneți-mi dumneavoastra. Spune vizibil nervos.
De ce e nervos? Noi ar trebui sa fim cele neevoase aici, nu el!
Pufnesc iritată apropiindu-mă de un loc gol al mesei pentru a ma sprijini cu palmele de el .
- Eram la un pas de moarte, urmarind două besti ce ne amenință orașul, domnule ! Spun eu .
- Esti sigură ca erați atacate de acei monștri?! Mă întrebă acestă .
- POFTIM? Strig eu deodată cu Evelyn. Ce-s cu întrebarile astea? Spune Evelyn enervantă la culme .
- Agent Evelyn Evens, agent Celestia Sky, sunteți arestate pentru comiterea a două crime și mințit poporul în legătura cu niste monștri falși. Spune bătând cu ciocanul în masă. Două brute se aproprie de noi prizandu ne de mâini  pentru a ne putea pune cătușele.
-  CE DUMNEZEU V-A APUCAT?! Strig  exasperantă
- CUM E POSIBIL ASA CEVA? Strigă si Evelyn în timp ce bruta aia o bruschează pe usă .
- DĂ-I DRUMUL! Țip catre tipul ăla .
- JUR CĂ DACĂ MAI INCERCI SA MA PIPĂI ÎTI RUP PICIOARELE SI ȚI-LE BAG IN GAT DOBITICULE !
O aud pe Evelyn cum strigă la tipul ce o împingea spre ușă, chinuindu-se să treaca peste abilitățile ei de spider man.
- CELEST, TE ROG FRUMOS SĂ LE TRANSMIȚI CĂ DACĂ NU NE DAU DRUMUL ACUM O SA LE ARUNC CELE MAI URATE BLESTEME ÎN ....
- LATINĂ. Continui eu, când văd ca nu continuă.
- EXACT, LATINĂ! Țipă ea.
Cât timp ceilalți sunt atenți la ce blesteme strigă Evelyn din cealaltă încăpere, reușesc să îmi scot pistolul de la spate îndreptându-l spre cel ce încerca sa ma tragă si pe mine în acea cameră.
- DACĂ M-AI FACI UN SINGUR PAS JUR CA APAS! Țip, acesta oprindu-se numaidecât. Acum ca putem vorbi "civilizat", ce ar fi să îmi
spuneți si mie ce Dumnezeu se întâmplă aici? Continui eu răstit.
- Știm foarte bine ce ați facut voi. Spune Mason, băiatul sefului. 
- Ce știți? Că eram pe cale să dau colțu' de două ori, datorită acelor "monștri inexistenti" de care vorbeați? O, sau poate că îmi storc toti nervi si neuroni pentru a rezolva un caz despre care voi nu ați fost în stare să gasiti un indiciu în mai bine de 50 de ani?! Ă? ASTA VREȚI SĂ AUZIȚI?! Țip deja scoasă din sărite.
- Minciunile voastre nu mai au efect. Spune Derek. Îmi întorc privirea spre el uimită. Nu pot să cred si el crede ca suntem niste infractoare? Ma uit adânc în ochii lui si văd ură, multă ură. Nu mai zic nimic, trădarea lui Derek mi-a pus capac, îmi arunc arma pe masă lăsându-mă trasă spre camera interogărilor.
________________________

Stau de ceva timp în camera asta, ce Dumnezeu or face ăștia afară, de mar interoga mai repede, să scap din cacatul ăsta. Deodată ușa  se deschide si pe ea intră.... Derek, minunat, nici nu ma uit la el, nu merită asta, ma tradat.
- Bună ziua domnișoara Sky. Spune acesta.
- Ce formal ! Spun răzând scurt.
- Ce aveți de spus în apărarea dumneavoastra? Continuă el pe un tot mult mai impunător.
- Că sunteți niste idioți. Spun facandu-mi putere să ridic ochii spre el, stiu ca atunci cand vor face contact cu ai lui se vor umezi datorită  tradari ce o simt până în adâncul sufletului, dar puțin îmi pasă.
- Celestia fii serioasa si recunoaște. Se rasteste la mine.
- Ce să recunosc, am spus tot ce era de spus, am dreptul să tac. Spun lăsându-mi privirea în jos .
- O să mă înnebunești. Zice el.
- Am facut-o din prima zi. Spun zâmbindu-i fals.
- Celestia, lasă glumele si spune, e adevărat?
- Du-te dracu Derek. Habar n-ai ce e aia să ai încredere în cel ce ți-a fost mereu aproape. Spun menținându-mi zâmbetul pe buze.
- Celestia te rog!
- Mă rogi să ce? Să îti spun cea ce vrei să auzi? Văd ca adevărul nu-ți convine. Ridic din umeri plictisită.
- Dacă e așa cum spui tu atunci de ce Mason a spus ca ai facut asta?
- Dă-l dracu si pe ăla! Nu pot să cred ce credul ești. Înțeleg că ai face orice pentru sediu si popor, dar sa ma crezi o criminala întrece orice limită. Pufnesc nervoasă.
- Bine Celest, cum spui tu.
Se ridică si pleacă închizând ușa în urma lui. Încep să mă uit pe pereți așteptând vești. Nu îmi pot imi pot imagina cum Dumnezeu au ajuns ăștia să creadă că fix noi suntem cele vinovate. Cum? De unde a plecat ideea asta? De ce erau așa convinși că noi suntem niste criminale? Atâtea întrebări fără răspuns, atâtea întâmplări fără sfârșit, atâtea ipoteze, atâtea adevăruri, atâtea minciuni. Nu m-ai înțeleg nimic, efectiv nimic, totul e în ceață, nimic clar. Cum să îmi arăt nevinovăția? În special Evelyn , daca nu o vor crede, nu m-aș mira ca îi scape câțiva pumni în gura directorului, sinceră sa fiu si mie mi-ar scăpa câțiva la cum a putut să ne acuze, deja o vad cum îi ia cârjele aruncandu-mi mie una si începând să dăm cu ele în cine apucăm, ce să zic două nebune. Mereu am fost așa, mereu ne apăram una pe alta, mereu ne protejam una pe alta, suntem destul de unite aș putea zice, si o știu destul de bine încât să îmi dau dreptul de a-mi imagina cum îl aleargă pe Nathaniel prin toată încăperea, aș da orice sa văd asta cu ochii mei. Vad pe micul geam cum soarele începe ușor, ușor să se ascundă în spatele câmpului verde, ce îmi ofera un peisaj plin de culoare, care ma mai îmbunează putin. Se pare că voi sta peste noapte aici.