Police of lost Angels

Te plac...

||Capitonul 12||

~PERSPECTIVA CELESTIEI~

Ajung acasă undeva pe la ora 14 și ceva. Aseară m-am îmbatat rău. N-ar m-ai trebui să beau în halul ăsta, am dureri de cap. Îmi arunc haina si geanta pe canapeaua din hol si urc în camera mea pentru a mă schimbă să mă întorc la secție. Deși sunt încă puțin amețită trebuie să merg la muncă, nu cred că orașul poate fii salvat singur. Mă schimb și cobor la parter lundâ o pastilă de cap apoi plecând înapoi spre secție.
________________________

Drumul nu a fost unul foarte lung, dar destul încât să îmi blestem de nenumărate ori momentul în care am descis să mă fac muci.
________________________

Parchez mașina și ies din ea aproape căzând, datorită alcolului ce încă fierbe în sângele meu. Înaintez cu miscări împleticite până la ușa intrând.
- Neața colegi! Strig amuzată de fețele mahmure ale colegilor mei.
- Bună! Zic câțiva plictisiți în cor. Mă îndrept spre biroul meu și din neatenție tocul meu alunecă pe gresia udă a podelei făcându-mă să scot un țipat lung. Închid ochii așteptând să fac contact cu solul dur si rece al secției. Dar acesta evită să apară. Îmi deschid ochii și desupra mea îl văd pe Derek ce se uită agitat la mine.
- O, bună! Ce m-ai zici? Spun în timp ce acesta mă restabilește pe picioare.
- Ce m-ai zic?! Zic să fii atenta pe unde mergi, că dacă nu eram eu aici ți-ai fii rupt gâtul. Se răstește el la mine. Trec pe lângă el deschizând ușa biroului meu.
- Frate nu mai fii așa pesimist. Era să cad, și? Nu cred că te doare pe tine ce pățesc eu așa că lasă-mă în pace. Și te rog să pleci, spun când văd că intră și el în biroul meu, sunt beată și nu vreau să afli tot ce gândesc eu. La beție sunt mai proastă ca în general. Continui aruncându-mă pe canapea și întizându-mă pe burtă. Acesta surâde scurt așezându-se cu fundul pe canapea și sprijinindu-și mâna de partea goală a canapelei de lângă mine, acum fiind prizionera mâini lui.
- Și tu ești beată? Întrebă râzând.
- Dap! Afirm eu încercând să ma departez puțin de el, proastă idee, spatele meu îmi dă un junghi îngrozitor ce mă face să scot un icnet de durere.
- Ce? Ce ai pățit? Spune Derek îngrijorat.
- Se pare că dormitul pe podele nu face foarte bine spatelui. Spun amuzată de propria prostie.
- Ai dromit pe podea? Întrebă amuzat si mirat totodată.
- Se prea poate! Spun simțind cum mâna acestuia se așează ușor pe spatele meu mâsându-mă încet. Aproprierea dintre noi nu îmi face bine. Mai ales după faza de aseară. Știu că n-ar trebui să am speranțe față de el, până la urmă e un bogătan chipes cu o funcție înaltă, un bărbat greu de câștigat. Cei drept de ceva vreme încep să am sentimente pentru el, nu am spus nimănui asta, nici măcar lui Evelyn, dar știu că nu am șanse atâta timp cât este si roșcata în peisaj. Mă ridic de pe canapea, fortându-l practic să își ia mana de pe spatele meu. Mă așez la birou începând să lucrez în liniște.
- Sigur ești bine? Nu prea pari în apele tale. Spun ridicându-se de pe canapea.
- Sunt doar beată atât! Stai liniștit, nu trebuie să îți faci griji pentru mine. Spun nelunându-mi ochii din calculator.
Derek se aproprie de mine apucând de spatarul scaunuli și întorcându-mă cu fața spre el. Se uită adânc în ochii mei cu o expresie comnuă.
- Plângi? Întrebă continuând să mă privească.
- Plâng?! Spun mirată apucând telefonul și dând pe cameră.
Da plângeam. Nici nu am relizat asta până să îmi zică el.
- Celest ce se întâmplă cu tine? Spune privindu-mă cu milă.
- Nu! Te rog frumos! Privește-mă cu ură, cu silă, cu orice nu m-ai cu milă nu. Spun în timp ce apuc un șervețele și îmi șterg lacrimile.
- Nu înțelege greșit. Eu doa-.....
- Unde e Evelyn? Îl întrerup vrând să trec peste momentul ăsta jenant.
- În biroul lui Nate. Spune oftând.
- În biroul lui Nate?! Întreb cu un zâmbet pervers pe față.
- Nu te gândi departe. Spune râzând. Evelyn doarme dusă.
- A! Mă duc să îi dau o pastilă de cap sigur e mai amețită ca mine. Spun în timp ce mă ridic clătinându-mă puțin la contactul cu solul. Derek mă apucă de după spate sprijinindu-mă de el.
- Chiar ești amețită nu glumă! Spune zâmbindu-mi amuzat.
- Știu! Stai să iau pastila. Spun întizând mâna după geantă.
O apuc răscolind puțin prin ea.
- Aha! Aici erai! Spun apucând micuța folie ce se ascunsese într-un buzunăraș interior al genții.
Odată ajunși în fața uși lui Nate. Intru fără să bat și îl surprind stând pe canapea la capul lui Evelyn ce doarme dusă mângâind-o pe par. Arătau așa drăguț împreună, m-aș bucurat tare mult să se cupleze îndrăgostiți ăstia doi.
- Cum se simte? Șoptesc aproprindu-mă cu pași mici de ei pentru ai da folia cu pastilele de cap lui Nate.
- Destul de bine! Spune învelind-o mai bine cu sacoul lui. Awwwwww, i-a dat sacolul lui. Vai, mă topesc. Pune-te și tu pe cealaltă canapea și tu ai băut cam mult. Spune văzând cum mă clatin pe picioare.
- E vina pantofilor, nu a băuturii. Spun lăsându-mă să cad pe cealaltă canapea.
- Sigur! Spune Nate zâmbind amuzat de atitudinea mea.
Derek se așează lângă mine și își pune o mână pe spatarul canalapelei deasupra capului meu. Mă descalț de pantofi incomozi și îmi pun picioarele pe canapea sprijinindu-mă cu spatele de Derek, ce imediat cum mă asez mai confortabil îmi dă un pupic lung pe frunte.
- Cum te mai simți? Îmi șoptește la ureche.
- Mai bine. Șoptesc înapoi.
Simt cum își sprijină ușor capul de al meu și cum își duce mâna liberă în jurul taliei mele trăgându-mă mai aproape de el.
- Eu care credeam că Evelyn și cu mine ne v-om combina primi. Șoptește Nate cu zâmbetul pe buze. 
- Să o crezi tu! Mormăie Evelyn ridicându-se în fund. Puteți vorbi mai încet vreau să dorm. Continuă sprijinindu-se de spătarul canapelei.
- Lui îi place de roșcată iar eu nu vreau să mă bag în asta așa că vă puteți lua gândul de la un așa zis viitor cuplu. Spun departându-mă puțin de el.
- Nu vrei să te bagi în asta? Deci să înteleg ca daca n-ar fii Maria te-ai cupla cu el. Spune Nate cu speranța.
Normal că aș face asta, dar nu știu ce să zic, să recunosc, să neg. Offff sunt într-un impas.
- Nu! Nu aș face asta. Spun nesigură.
- Amândouă știm că minți! Spune și Evelyn râzând.
Bine tu ai vrut-o! O să recunosc prea mă ascund după degetele. Aia e! Ce o fi, o fi!
- Da mint! Afirm trăgându-mă din brațele lui Derek și începând să mă încalț. O liniște mormântală se lasă în camera, toți unitându-se mirați la mine.
- Poftim? Întrebă Derek uimit.
- Te plac, ok? Te plac și mi-aș fii dorit să fiu cu tine, dar odată cu apariția Mariei în peisaj planul meu s-a dus pe apa sâmbetei. Spun întorcându-mă cu fața spre el.
Acesta dor stă si se uita la mine cu o privire pierdută. Mă ridic ieșind din birou și pornesc în grabă spre mașina mea. Din spatele meu aud pași așa că grăbesc pasul. Ies repede pe ușa principală în timp ce îmi caut disperată cheia mașini o găsesc într-un sfârșit și o deschid vrând să urc, dar o mână mă apucă de braț întorcându-mă cu fața spre posesorul mâini. Cum era de așteptat era Derek. Mă privea nervos si supărat în același timp.
- Celest, nu te purta ca un copil și explică ce se întâmplă cu tine.
- Se numeste a fii îndrăgostit. Asta se întâmplă cu mine. Sunt îndrăgostită de un tip ce și-a găsit pe cineva înainte de a afla că și eu îl plac. Spun nervoasă, dar mă calmez ușor, ușor, când realizez că nu e vina lui că am fost eu proastă si am tăcut. Uite Derek, nu e vina ta, tu ești îndrăgostit de ea, e foarte bine, dacă te face fericit fii cu ea, nu te gândi la ce simt eu atâta timp cât ști ce simți tu. Te rog să nu faci vreo prostie doar pentru că eu nu am fost în stare să îmi țin gura, încet dar sigur îmi va trece și asta, am trecut prin mai grele, noi v-om rămâne în continuare prieteni, chiar îți pot da sfaturi cum să o impresionezi. Spun făcându-i cu ochiul cu un zâmbet fals pe față. 
Nu îmi place să îl mint, nu prea cred că voi fii bine, nu curând, dar nu vreau să-i distrug viitoarea relație doar pentru că m-am găsit să vorbesc când nu trebuie.
- Bine! Spune răsuflând ușurat. Chiar nu vreau să te rănesc Celest. Spune serios.
- Știu și nici nu o faci, uite! Spun arătând cu degetul spre spatele secției unde se afla rezemată de zid fumând o tigară Maria. Du-te și combin-o cavalerule. Spun chicotind scurt.
Se uită spre direcția indicată de mine și văd cum zâmbetul i se lărgește iar ochii îi sclipesc. E foarte îndrăgostit nu aș vrea să-i stric bucuria.
- Cum arăt? Spune făcându-și freza în geamul mașini mele.
- Perfect! Acum du-te! Continui împingându-l de la spate.
Acesta îmi zâmbește întorcându-se pe călcâie și mergând spre ea. Mă întorc la mașină si intru în ea. Îmi pun centura văzând în oglinda retrovizoare cum cei doi se sărută.
- I-a spus! Șoptesc izbucnind în plâns. Pornesc din loc călcând accelerația, n-ar trebui să stau și să îi privesc, nu îmi face bine.
________________________