Police of lost Angels

Tărâmul celor morți

||Capitolul 24||

~PERSEPCTIVA CELESTIEI~

Mă aflu lângă o pădure. Habar n-am ce caut mai exact dar stiu că trebuie sa găsesc ceva. Îndepărtare văd o lumină roșie ce se aproprie rapid de mine, dar din cauza ceții mult prea dense nu pot vedea ce e mai exact. Mă apropri si eu de lumină până sursa acesteia devine vizibilă, era un autobuz vechi ce era condus de o persoană pe care nu o pot vedea prea bine. Încerc să mă dau pe partea stângă pentru a nu fii lovită de mașină, porastă idee, vehiculul a facut aceeași manevră ca mine ajungând să mă zdrobească de un copac. Simt cu viață mi se scurge prin sângele ce se varsă abundent prin rănile create de impactul cu suprafața mult prea dură a copacului. Deși am suferit un accident destul de grav încă sunt conștientă. Văd cum șoferul cobora din autobuz trântind ușa. Se aproprie de mine uitându-se ca un psihopat la mine.
- Blestem. Sporește el. Blestem....... blestem. Continuă apropindu-se de mine.
Mă trezesc transpirată inspirând si expirând haotic. Mă uit în jurul meu și văd că sunt în camera mea singură. A fost doar un coșmar, dar...... un coșmar nu vine niciodată singur..... nu la mine cel puțin......nu poate fii.....alt caz. O nu, nu, nu, nu, nu alt caz paranormal, mi-au ajuns până peste cap. Îmi apuc telefonul de pe noptieră vrând să văd cât e ceasul și văd că am două apeluri pierdute, unul de la Derek si unul de la Evelyn. Îi apelez înapoi dar nici unul nu răspunde. O DOAMNE, AU PĂȚIT CEVA! NU POT SĂ CRED! " Fată e de rău!", spune conștiința mea, "Știu, mă duc la Evelyn, am o cheie de rezervă de la apartamentul ei". Mă ridic din pat apucând în trecăt pistolul de pe noptiera mea. Cobor rapid scările aprinzând toate luminile în casă și lundu-mi cheile de la mașină, casă si apartamentul lui Evelyn. Ies în curte și intru în mașină pornind spre complex.
Ce naiba s-a întâmplat? Dă Doamne să nu fii pățit nici unul nimic! Offfff, eu și datul meu pe silențios telefonul in timpul noptii. Ce îmi trebuie mie să fac asta? Ce? În viața mea nu îl mai dau!
Ajung într-un timp record la apartamentul ei și cobor repede din mașină intrând în complex. Urc scările grăbită oprindu-mă la etajul 3 unde este apartamentul ei. Alerg pe holul lung ce se luminează pe măsură ce înaintez, ajung în fata apartamentului ei și bag repede cheia în broască deschizând ușa. Intru si aprind lumina din hol înaintând spre camera ei.
- EVELYN! Strig disperată. În drum spre ușa camerei ei. EVELYN, ESTI AICI? Continui să strig până ajung la clanța uși apăsând-o grăbită. Intru ca o furtună în cameră si o văd pe Evelyn ce mă priveste șocată din brațele lui Nate. În momentul asta simt cum toată îngrijorarea îmi părăsește corpul. Îmi las arma pe biroul de lângă ușa sprijinindu-mă de el.
- Doamne! Ce mă bucur că sunteți bine. N-aveți idee ce sperietură am tras.
- Cum ai aflat? Ai vorbit cu Derek? Întrebă Evelyn.
- Ce? Ce să aflu? Întreb nedumerită. Evelyn dă să răspundă dar niste sunete se aud din spatele meu făcându-mă să îmi apuc pistolul întorcându-mă cu el spre hol.
- Sunt eu! Spune Derek ce ridică mâinile în aer ca și cum s-ar preda.
- Doamne.... spun răsuflând ușurată, lăsându-mi mâna cu pistolul să cadă.
Derek vine spre mine și mă ia în brațe strâns.
- Mă bucur că ești bine! Spune sărutându-mi părul.
- De ce n-aș fii? Întreb rupând îmbrățișarea.
- Haideți în living, avem de povestit. Spune Nate ieșind din cameră de mână cu Evelyn.
Îi urmăm intrând în salon și așezându-mă pe canapea.
- Deci.... Începe Evelyn. Am fost trezită de un zgomot ce s-a dovedit a fi un fulger. M-am uitat pe geam si am vazut un autobuz vechi ce mergea haotic pe stradă. La un moment dat farurile i s-au facut roși și s-a întors brusc intr-....
- Intrând într-un copac din pădure. Continui eu ideea lui Evelyn simțind cum inima vrea să îmi sară din piept.
- De unde șt-....
- Am visat. Ii răspund lui Nate întrerupându-l.
- Ce ai visat mai exact? Spune Derek punându-si o mână pe piciorul meu.
- Căutam ceva pe șoseaua de lângă pădure, habar n-am ce căutam dar încercam să găsesc ceva. La un momentat din fața mea a început să vină o lumină roșie. Farurile autobuzuli, spun uitându-mă spre Evelyn. A început să accelereze spre mine și în încercarea de a mă salva m-am dat pe partea stângă a drumului, nu a fost o idee prea bună pentru că autobuzul a facut aceeași manevră ca mine ajungând să mă zdrobeasca de un copac. Aparent, deși am fost lovită de un autobuz eram încă conștientă. Continui ridicând din umeri. Am văzut cum șoferul a coborât și s-a apropriat de mine începând să se holbeze la mine ca un psihopat și șă repete cuvântul "blestem". Închei eu lăsându-mă pe spătarul canapelei.
- Se pare că ne confruntăm cu un alt caz paranormal. Afrimă Evelyn.
- Am spus de cazuri noi, dar nu la astea mă referam. Spune Derek gânditor.
- Haideți să meregem la somn mai bine. Mâine vom avea destulă treabă. Spune și Nate.
- Are dreptate. Haideți! Spune Derek.
Ne ridicăm toți de pe canapea îndreptându-ne spre camere. Le spun lui Nate si Evelyn somn ușor și dau să merg în una din camerele de oaspeți dar Derek mă opreste.
- Doar n-ai de gând să dormi singură după visul ăla. Spune el lundu-mă de mână.
- Vrei să dorm cu tine? Îl întreb zâmbind.
- Normal! Spune sărutându-mă pe frunte.
- Bine! Spun râzând și prelungin ultima literă.
Intrăm amândoi în camera lui iar el se așează direct în cap în timp ce eu mă duc la măsuța de mchiaje scoțând o sticluță cu apă micelară si două dischete. Le-am lasat aici ultima dată când am fost la Evelyn. Obișnuim să dormim una la alta destul de des și cum mereu uit să mă demachez înainte de somn, ca și acum, sunt nu-mai binevenite.
- Ai dormit machiată? Întrebă Derek ce se ridică din pat pentru a-și lua telefonul.
- Mi-a fost lene să îmi șterg rimelul. Spun chinuindu-mă să îmi șterg și al doilea ochi.
Râde scurt.
- Ești bine? Întreabă venind spre mine.
- Defapt întrebarea potrivită ar fi dacă tu ești bine. Eu am fost acolo doar prin vis, tu ai fost fizic. Ați pățit ceva? Întreb puțin îngrijorată întorcându-mă cu scaunul spre el.
- Suntem bine. Spune ridicându-si mâna și mângâindu-mi obrazul drept.
- Doamne ajută! Răsuflu ușurată. Nu știu ce aș fi facut dacă unul din voi pățea ceva. Eu și datul meu pe silențios al telefonului noaptea. Spun punând sticluță pe masă puțin prea dur.
- Hei, nu e vina ta. Spune lăsându-se  pe vine în fața mea. Crede-mă e mai bine că nu ai auzit telefonul, nu ai fi vrut să vezi ce se afla în autobuz. Era.... îngrozitor.
- Știu că sunt sensibilă și cel mai probabil aș fii cedat, dar odată și odată trebuie să îmi depășesc aceste frici. Nu suport să va știu pe voi în pericol că mie mi-e frică să văd foarte mult sânge. Spun ofticată că nu pot fii la fel de puternică ca Evelyn. Ea mereu a fost o luptatoate, eu în schimb stăteam în umbra ei.
- Celest, știu că nu îti place să fii în situația asta, dar te rog, nu fă vreo prostie, tu ai o fobie, e greu să treci peste ea.
- Derek cred că am văzut destule încât sa nu mai fie chiar o fobie. Chiar am omorât un om, nu? Întreb ridicându-mă stresata. Am văzut cum sângele ei se scurge pe mine, nu cred că mai am o frică așa mare, vă pot ajuta. Așa că de acum în colo la misiunile de genu nu mă mai dau în lături. O să intervin și punct. Pentru Dumnezeu sunt agent de poliție, pot rezista. Continui plimbându-mă haotic prin camera.
- În primul rând nu ai omorât un om, ci o clonă, și în al doilea rând.... ai dreptate, poți rezista, ești puternică și mereu vei fii, o să trecem și peste asta. Spune lundu-mă în brațe.
- Nu știu ce crezi tu, da baba a meritat-o. Mormăi cu fața scufundată în tricoul lui.
Acesta râde.
- Hai să lăsăm găndurile tale sadice la o parte și să ne culcăm, e deja ora patru dimineața. Spune pupându-mă pe frunte.
Aprob din cap și ne punem în pat. Mă așez cu capul spre geamul din dreapta patului privind cerul înstelat. Simt cu brațele lui Derek mă cuprind pe la spate trăgându-mă la pieptul lui.
- Știi, e minunat să privesc două ceruri deodată. Spune zâmbind.
- Păi.... mă bucur că îti fac dimineața mai frumoasă, atunci. Spun întorcându-i zâmbetul.
- Ești așa o narcisistă. Râde el.
- Hei, îmi pare rău să sunt superbă. Mă revolt eu râzând la rândul meu.
- Nu te contrazic. Spune privindu-mă adânc în ochi.
- Când mă privești așa îmi amintești de mine. Spun punându-mi mâna pe obrazul lui.
- La ce te referi? Întrebă nedumerit.
- Mereu când mă simțeam dărâmată te priveam în ochii, habar n-am cum, dar reușeam să mă adun de fiecare dată. Întotdeauna ai fost sprijinul meu iar eu niciodata n-am știut.
- Ador să te aud vorbind așa dulce. Spune sărutându-mă scurt pe buze.
- Bucurăte de moment, e unul din puținele care vor fii, în mod normal nu-s asa siropoasă, mi-se pare scârbos. Strâmb eu din nas.
- O sa savurez fiecare moment atunci. Spune râzând.
Îi zâmbesc cuibărindu-mă mai bine la pieptul lui închizând ochii.
____________________