Regele cartierului[18+]

(41)

   Ne întoarcem spre el într-un final și privind-o pe Rosalia, mintea ei era prea pierdută pentru a da un răspuns, așa că preiau eu cârma:

   –Până la urmă de ce nu? Acum nici la mall nu mai avem voie? îmi ascund eu teama cu o atitudine țâvnoasă.

   –Mmm, stă puțin Giacomo pe gânduri, păi bine, mă rog, simt că te-ai mai acomodat deci ieșirile astea ocazionale sunt în regulă.

   ,,acomodat", cine s-ar putea acomoda la viața asta stau și mă întreb, probabil Rosalia, însă și ea îmi pare că trăiește într-o tensiune continuă, asta nu e deloc acomodare, uneori mi-aș dori o viață mai bună pentru ea.

   –,,Ocazionale", de ce nu am putea să ieșim ca 2 fete normale în fiecare zi la mall și până la urmă tu ce cauți aici? întreb.

   –Rihanna, chiar nu ești în măsură să-mi ceri explicații de genul, hai, tu vii cu mine în mașină, Rosalia, tu vii în urma noastră cu mașina ta.

   Nimeni nu mai zice nimic și urmăm ,,ordinele". Mă îndrept spre mașină, iar Giacomo îmi deschide portiera și mă așez pe scaun, bine că plasa a rămas la Rosalia. Se urcă și el, apoi ieșim din parcare.

   Drumul îmi pare destul de ciudat, tensiunea dintre noi o puteai tăia cu cuțitul, așa că pornesc radioul peste a încerca să mă calmez, niciodată nu mă pot simți liniștită în prezența omului ăsta. El imediat își întinde mâna și-mi oprește muzica.

   –Mai bine am sta puțin de vorbă.

   ,,Da, muuult mai bine mă nebunule" îmi zic în mintea mea și-mi dau ochii peste cap fiindcă el nu mă putea vedea având capul aplecat spre geamul meu.

   –Hei, m-ai auzit? Ai putea măcar să te uiți la mine când îți vorbesc, ar fi mai... politicos.

   –Totul e despre politețe aici? Nimeni nu se poate comporta cum îi vine așa?

   –Nu, nimeni nu se poate comporta cum îi vine așa, cred că ar deveni o junglă casa mea.

   –Nu cred că m-ai înțeles, tu nu înțelegi chestiile astea cu naturalețea și să exprimi ce simți.

   –Eu îmi exprim sentimentele față de tine.

   –Pot și eu? întreb râzând nervos.

   –Atitudinea ta ar trebui reglată puțin.

   –Serios? Vrei să mă reglezi ca la robinet? Dacă nici măcar nu-ți place comportamentul meu de ce m-ai adus aici? Serios, nu înțeleg, iei un om, CU FORȚA, apoi vrei să-l și schimbi, măcar puteai lua o fată care îți placea și din punct de vedere comportament.

   –Știi, chiar m-am săturat de toate fasoanele astea ale tal...

   –Buun, atunci ajungem acasă, îmi fac bagajul și plec, e ok?

   –Nu, ajungem acasă, eu îmi fac bagajul și plec, revin peste câteva zile când îmi încarc iar răbdarea că pe bune aduce omul la orice limită posibilă și imposibilă.

   ,,Wow, da mai bine de atât nici nu se putea, chiar mă descurc bine să gonesc oamenii, mai are puțin și persoana care m-a răpit mă trimite acasă la mine" îmi zic și un râs scurt îmi scapă.

   –Mda, mă așteptam la asta, să râzi, dar e ok, când o să vin, tot comportamentul ăsta și scăpările tale o să dispară, te asigur.

   –Aha, cum zici tu.

   În sfârșit am ajuns și cobor din mașină în timp ce el parca, chiar dacă mașină lui era în mișcare, apoi trântesc ușa în urma mea. Rosalia coboară și ea, apoi urcăm amândouă la etaj ducându-ne în camera mea. Ne așezăm pe pervazul ferestrei și ea își aprinde o țigară în timp ce-l privim pe Giacomo cum vorbește la telefon sprijinit de capota mașinii lui.

   –Am o veste. rup eu liniștea.

   –Uimește-mă!

   –Ăsta pleacă azi, vrea cică să se gândească nu știu ce, stă câteva zile și cel mai important, nu o să fie acasă.

   –Of, inspiră liniștită, ce bine, chiar cred că o să meargă.

   –Să fi sigură! zic râzând.

   Este aproape 3 dimineața, iar eu tocmai ce am reușit să-mi pun peruca roșcată și m-am îmbrăcat într-un costum elegant cu fustă neagră, o cămașă alba și un sacou negru, chiar arăt ca Rosalia dacă nu-mi privesc fața, până la urmă oricum e noapte, cine să observe.
  
   Decid că este mometul să merg după Rosalia, camera ei fiind doar la câteva uși distanță. Deschid ușa ușor și-mi scot capul în hol privind dacă este liber, apoi merg către camera ei și deschid ușa. O văd cum stă pe scaun și se privește în oglindă fumând. Acum privindu-o mai bine nu pot să cred cât de bine s-a dechizat în mine.

   –Wow, te-ai și machiat ca mine! spun apropiindu-mă de ea.

   –Da, acum îmi mai trebuie doar atitudinea dezgustată, stai să încerc puțin: ,,Ieși din camera mea!", ,,Nu te apropia de mine!", ,,Iah, nu mă atinge!".

   –Te descurci de minune! începem să râdem amândouă. De Giacomo știi ceva? M-am tot uitat pe fereastră și nu a plecat.

   –Da, m-a sunat, e plecat de mult, mi-a zis să am grijă de tine și asta am să și fac! zice cu un zâmbet șiret în timp ce-și stinge țigara.

   –Păi da, ai grijă de mine odată și hai să ieșim din casa asta!

   Se ridică și se îndreaptă spre ușă, iar eu o urmez. Părăsim camera și apoi traversăm holul lung până la scări și coborându-le ajungem în sufragerie. Străbatem camera umensă și ajungem în sfârșit la ușa conacului.

   –Bine, se întoarce spre mine Rosalia și mi se adresează, am ajuns până aici și nici nu mă așteptam să fie cineva, dar după ușa aia este paznicul care ia în considerare ieșirile, întrările, ca pe timpul zilei, doar că, acum fiind târziu în noapte, o să ne cam ia la întrebări, mă lași pe mine să vorbesc evetual, acum hai.

   Deschide ușa, iar eu înghit în gol având emoții mari. Trecem de tocul ușii, privim în jur și nimeni nu este.

   –A, probabil s-a dus la baie, afirmă Rosalia, iar pe mine mă bușește râsul, iar ea îmi acoperă repede gura, asta nu înseamnă că poți face gălăgie, hai la mașină!

   Am mers până la mașină ca pe vârfuri, apoi ne-am urcat în mașină cât de silențios am putut, însă când am pornit motorul sunetul care l-a făcut și farurile pornind ne-au panicat pe amândouă:

   –Băga-mi-aș! spune Rosalia nervoasă. Hai dă-i cu spatele ușor, apoi ține-o tot așa până ieșim de aici.

   –Bine.

   Zis și făcut, nu apuc să dau nici puțin cu spatele că auzim o voce strigând ,,Hei?!", fiind chiar paznicul care venise de la baie, minunat.