Regele cartierului[18+]

(7)

   Stau puțin în tocul ușii și-l caut pe Body cu privirea. Nu-l văd, dar îi aud urletul, venea din mijlocul mulțimii de oameni ai Regelui. Nu mai pot sta pe gânduri și alerg printre ei, în mijloc îl văd pe Body care-și lua bătăie de la Rege.

   –Lasă-l! am urlat eu și oamenii lui m-au luat pe sus.

   –Lăsați-o. zice el calm.

   –Oprește-te?! Ce i-ai făcut?! mă arunc pe podea și-l iau în brațe, era leșinat, vânăt, avea ochii umflați, arăta desfigurat și eu am început să plâng în hohote.

   –Da el? El nu ai văzut ce mi-a făcut mie!? Erau toate găștile și el mi-a dat un pumn! Eu nu-mi permit o astfel de umilință!

   –Și acum vrei să-l omori și să sufere atâtea persoane pentru un pumn?

   –Afară toată lumea, vreau să rămânem singuri!

   Toți oamenii ies și eu l-am privit speriată, îmi era frică să stau singură cu el. După ce toți au părăsit încăperea și au închis ușa, a spus:

   –Nu am de ales, dacă până mâine nu e mort nu o sa-mi curăț onoarea!

   –Îl iau și plec cu el departe! Nu o să știe nimeni că suntem în viață! Te rog, Dumnezeu doar ce mi l-a scos în cale, sunt fericită, nu-l lua de lângă mine!

   Stă puțin și mă privește concentrat la ceva anume, apoi se apropie de mine și-și trece un deget peste bărbia mea.

   –Ce ai pățit? Ești foarte roșie...

   –Fernand... voia să vin cu ei, dar eu nu puteam să-l las singur pe el! mi-am coborât privirea la Body și o lacrimă mi-a picat pe obrazul lui vânăt. Mai ales că... las câteva momente de liniște.

   –Mai ales că ce? întreabă el foarte captivat de ce ziceam eu.

   –Sunt însărcinată cu el... nici n-am apucat să-i spun! mint eu, apoi zâmbesc cât se poate de fals păstrându-mi ochii la Body.

   Tace, mă uit la el, era uimit, s-a înmuiat, a mușcat momeala.

   –Băieți! a urlat și trei oameni au apărut. Aveți grijă ca ei doi să ajungă în siguranță la spital și achitați tot ce trebuie!

   Îi zâmbesc cald. Băieții îl iau pe sus pe Body și-l duc către ieșire, iar eu îi urmez, dar când trec pe lângă Rege mă prinde de braț, mă uit la el speriată, sper că nu am dat-o în bară.

   –Pot să...? arată către burta mea.

   –Desigur! îmi joc eu rolul.

   Pune mâna pe burta mea. Îl privesc cum i se luminează fața și mâna începe să-i tremure.

   –Îmi pare rău! zice acesta și puteam să-i văd regretul în ochi.

   Deja mă simțeam și prost că l-am mințit... dar am dat din cap afirmativ, am zâmbit și am plecat după băieții care mă așteptau la mașină.