(20)

1.7K 60 21
                                    

   –Era să uit că ai un copil în burtă!

   Își ia mâna de pe mine, iese de sub pătură, se lasă pe spate și începe să tragă din țigară agitat. Eu îmi închid nasturii cămășii rușinată, uite cum mă afectează pe mine propriile minciuni! Acum îmi vine să strig la el "Nu sunt însărcinată!", dar nu, nici chiar așa.

   –Mai bine du-te și dormi, e târziu și trebuie să te odihnești cât mai bine!

   Îmi spune, eu dau din cap afirmativ, îmi urează noapte bună, la fel și eu, apoi merg să încerc să mă culc, nu știu dacă o să dorm așa liniștită după cele întâmplate.

   Îmi spune, eu dau din cap afirmativ, îmi urează noapte bună, la fel și eu, apoi merg să încerc să mă culc, nu știu dacă o să dorm așa liniștită după cele întâmplate

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

   O zi atât de plictisitoare! Damon a fost plecat toată ziua. Eu și Amanda am fost singure acasă, dar nu ne-am vorbit deloc, doar ne-am mai ciocnit întâmplător în bucătărie, însă nici "Bună", doar priviri urâcioase.

   Stau în pat, vorbesc cu Body prin mesaje, îmi zice ce mai e prin cartierul nostru când se aud bătăi în ușa, imediat ascund alertată telefonul sub pătură și zic:

   –Intră!

   –Bună ziua, mă scuzați că vă deranjez! zice Helga cu blândețe.

   –Nu-i nimic Helga și așa nu făceam nimic!

   –Regele a ajuns și vrea să luați cina în oraș! Vă roagă să vă pregătiți.

   –Bine, mulțumesc frumos!

   Dă din cap afirmativ, apoi iese zâmbitoare. A venit acasă și nici nu m-a anunțat! Ieri noapte parcă erau altele socotelile!

   I-am spus iubitului meu că am treabă, am ascuns telefonul, apoi am ieșit în sufragerie și acolo îi văd pe canapea pe Damon și Amanda, sărutându-se, jucându-se, ca de obicei. Mă apropii de ei și când mă observă el se oprește, dar ea, fiind viperă, mai cu foc îl sărută.

   Damon –Bună! o calmează cu mâna subtil.

   Rihanna –Amanda, vreau să te rog ceva...

   Amanda –Spune drăguță.

   Rihanna –Îmi poți împrumuta o rochie de la tine?

   Amanda –Hai sus, să vedem ce am!

   Damon –Mă bucur că sunteți prietene, vă împărțiți și hainele!

   Noi zâmbit fals, apoi plecăm spre etaj. Cum ajungem pe scări ne schimbăm mutrele, nu ne mai prefacem. Văd că mă duce spre dormitor și zic:

   –Nu mergem spre dressing?

   –Nu, am valiza acolo, încă nu am despachetat în totalitate.

   Am intrat în dormitor și mi-a spus:

   —Așează-te pe pat.

   Mă uit pierdută către pat și ezit să mă așez.

   –Hai că nu mușcă!

   Mă pun într-un final și simt iar moalele acestui pat cum mă îneacă, în acest moale mă scufunda apăsarea corpului lui Damon care stătea deasupra mea. Îmi dispar gândurile necurate când aud vocea ei:

   –Nu am nimic...sorry!

   Mă ridic și mă uit în valiza ei, era plină de rochii de seară.

   –Cum nu ai? Eu văd destule...

   –Păi da... dar nu-ți vin știi... tu te-ai îngrășat de la sarcină!

   Asta își bate joc de mine? Nici măcar nu sunt însărcinată! Pleacă râzând, iar eu rămân singură în cameră... și atunci îmi vine ideea! Imediat fug râzând din dormitor către dressing. Intru în camera secretă și mă uit în hainele mamei lui Damon. Femeia chiar avea stil... Găsesc o rochie, albă, simplă care venea doar cu un șnur roșu în talie, am găsit și tocuri roși și o bentiță roșie, totul era perfect!

   Am plecat în camera mea unde m-am aranjat. Arătam super inocent și desprinsă din anii 2000. În scurt timp Helga m-a chemat că trebuie să plecăm. Am mers în sufragerie și era doar Damon care-și așeza cravata într-o oglindă. Mă apropii de el și reflexia mea apare în spatele lui. Zâmbește, apoi își lipește ochii de mine, prima dată arată o formă de uimire, apoi privirea i se transformă în una caldă.

   –Ria?! se întoarce spre mine, când îi aud vocea aia dulce cum îmi rostește numele mă topesc și nu mă pot abține să nu zâmbesc. De ce te-ai îmbrăcat așa, ți-am zis să nu mai intri acolo! își lipește palma de obrazul meu cu blândețe.

   –Amanda nu a vrut să-mi dea nicio rochie... m-a mai făcut și grasă! am făcut o față de copil supărat.

   –Bine! râde puțin obraznic. Dar să nu o pătezi de ceva!

   Își flutură autoritar degetul în aria mea vizuală, însă din spatele nostru se aude cum Amanda își drege vocea, el imediat se dă în spate câțiva pași, își schimbă privirea, de ce face asta... îi e frica de ea sau ce dracu?!

   –Mergem? întreabă aceasta zâmbitoare prefâcându-se că nu a văzut absolut nimic.

   Am ajuns la restaurant, Damon nu-și putea lua ochii de pe mine, în timp ce Amanda tot încerca să-i atragă atenția cu fiecare gest

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

   Am ajuns la restaurant, Damon nu-și putea lua ochii de pe mine, în timp ce Amanda tot încerca să-i atragă atenția cu fiecare gest. Am făcut un fel de abuz emoțional că m-am îmbrăcat în hainele mamei lui moartă, dar măcar ochii lui vor fi pe mine toată seara și într-un joc așa murdar, armele sunt și ele murdare!

   –Deci ce măncăm? întreabă Amanda puțin iritată de situație.

   –Să vedem ce vrea mămica! mă privește zâmbitor Damon, iar ea își dă ochii peste cap.

   Eu analizez rapid meniul apoi zic:

   –Păi aș dori o...

   –Mai sunt și alții aici! țipă întrerupându-mă.

   Regele îi aruncă o privire tăioasă și imediat se liniștește și-și schimbă fața în aia fericită și falsă.

   –Vine și rândul tău! îi spune dur.

   Fiecare și-a comandat ce a vrut într-un final. Admosfera este puțin tensionată, sincer mai bine stăteam acasă și vorbeam cu Body la telefon iar ăștia se lingeau pe aici liniștiți, fără mine!

   Mă scuz, apoi mă ridic să plec la baie. Mă admir puțin în oglindă, îmi așez părul, apoi intru să îmi fac nevoile. Privesc în jur, apoi iau hârtie igienică și mă șterg cu ea, dau să o arunc la gunoi și o văd plină de roșu. Îmi venise menstruația! Mă șterg bine, îmi privesc chiloții și îi văd și pe ei pătați. Ies speriată din cabină și mă întorc cu spatele să văd dacă am pătat rochia.

   Doamne! Ce am făcut? Albul ăla frumos acum e pătat de un imens cerc roșu în zona de jos. Cum ies eu din asta? Nu am tampon, nu am cum să curăț rochia!

   În momentele astea în care eu mă agitam ca nebuna ușa băii se deschide și Amanda apare.

Regele cartierului[18+]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum