Regele cartierului[18+]

(15)

   –Păi am băut puțin, am glumit și după am ajuns în dormitor!

   –Stai, ce? ulră. Cu cine și unde, la pușcărie?

   –Ok, încep cu începutul... Cineva mi-a plătit dauna mi-au spus când m-au eliberat, am ieșit fericită și entuziasmată crezând că vei fi tu! Dar era el... Regele... începe să urle, dar eu îl opresc. Lasă-mă să zic tot cap-coadă, așa deci, era el... și eram așa supărată și nervoasă că nu ai fost tu că am spus că nu vreau să te văd și să mergem la el. Am băut, am glumit și am ajuns acolo... în dormitor... și când am vrut să mai vorbesc cu el, mi-a dat cu flit și am plecat... 

   Mi-am ridicat privirea la el și i-am văzut lacrimile, când a observat că-l privesc s-a simțit prost și și-a acoperit fața cu mâinile.

   –Babe! Nu plânge! Te rog! am început să plâng mai tare, dar el nu se putea liniști.

   Ce am făcut? Am luat totul ca pe un joc și acum văd că unii chiar suferă de pe urma acțiunilor mele.

   Plouă îngrozitor, exact ce aveam nevoie. Aveam un tricou alb, blugi negri tăiați, ghete înalte în picioare și un cardigan negru, pufos, fără nasturi, care flutura în voia vântului împreună cu micuța geantă pe care o aveam în jurul gâtului. Hainele se lipiseră de mine doarece furtuna mă făcuse leoarcă. Alerg către poartă, apoi apăs pe butonul interfonului sperând că-mi v-a deschide cineva, dar nici vorbă, așa că am luat atitudine și am sărit gardul. Am alergat până la ușa și am început să bat isteric. După câteva momente de așteptare mă lovesc de chipul blând al servitoarei în vârstă pe care-l mai văzusem.

   –Ouh! Domnișoară Rihanna, cine va deschis poarta...? se uită speriată în spatele meu.

   –Păi... domnul Damon mi-a dat parola, mă lăsați să intru, adică am vorbit cu el să-l aștept aici. zâmbesc foarte larg și fals.

   –Da, desigur, intrați vă rog... dar ce vom face cu hainele? Aveți un schimb la dumneavoastră?

   –Nu! Nu am nimic... am zis intrând. Dar poți să-mi faci un ceai cald?

   Bătrâna dă din cap în sens afirmativ și pleacă spre bucătărie în timp ce eu plec la etaj spre baia lui Damon. Iau uscătorul care știam foarte bine unde se află și încep a-l folosi pe părul meu din care se tot scurgeau picuri de apă rece. Mă privesc și încep să râd aducându-mi aminte de ce s-a întâmplat în baia asta, în timp ce foloseam uscătorul ăsta. Mă rog, acum contextul e cu totul și cu totul altul.

   Gata și părul acum mă îndrept către dressing și mă tot uit prin hainele astea plictisitoare ale lui Damon poate mă schimb și eu în ceva. Tot ce văd sunt numai costume de mort, sunt mai frumoase pijamalele aici! Mă intind către un raft să iau o cutie, dar cad peste perete care aparent se deschide.

   Ce e asta? O cameră secretă. Mă uit în jur și văd numai haine de femeie, cam vechi, dar aleg o rochie până la urmă. Era albă cu niște flori galbene, în picioare mi-am luat niște balerini albi, arătăm ca și cum aș fi evadat din anii '90. Ce dracu or fi toate lucrurile astea? Este și o perie de păr, o periuță, zici că e un muzeu ciudat. Tavanul era un imens portret al unei femei, semăna cu mine... Blondă, ochii verzi, hmmm... Încep să nu mă mai simt confortabil aici așa că plec. Ajung în sufragerie și-mi găsesc ceaiul cald pe măsuță. Mă simt deja stăpână peste casa asta.

   Citeam o revistă pe canapea pentru că, aparent, în casa asta nu există un televizor, când soneria porții răsună în toată casa. Bătrâna iese din bucătărie grăbită să deschidă. Eu las revista de o parte și mă ridic așezându-mi părul, apoi rochia. Pe ușa intră Damon puțin nervos, cu o servietă într-o mână, iar cu cealaltă ținea telefonul la ureche. Privirea i se lovește de a mea și spune:

   –Ok, vă sun imediat, am puțină treabă! Helga, ce caută ea aici?

   –Mi-a zis că dumneavoastră o așteptați, i-ați dat și parola de la portă! se uită speriată când la el, când la mine.

   –Bine, Helga, lasă-ne singuri.

   Bătrâna părăsește încăperea tristă, privindu-mă cu ochi răi. Imediat cum doamna închide ușa în spatele ei, Damon începe să țipe:

   –Ce cauți aici? Și de unde ai aia? Cine ți-a permis să o porți?

   –Păi am o veste și de-aia am venit...

   –Zi-mi de unde ai rochia?! mă întrerupe răstit.

   –Am găsit o cameră ciudată în dressingul tău...

   –Dar cine te-a lăsat să umbli acolo? Ce cauți aici pe capul meu de fapt?s

   –Asta tot încercăm să-ți zic dar tu m-ai tot întrerupt.

   –Bine, bine, te las să vorbești! Doar spune o dată și după cară-te de aici! zice pe un ton plictisit.

   Deja mă cam enervam, dar e mai înțelept să mă abțin, mai ales în contextul ăsta, de-abia aștept să-i văd reacția la ce urmează!