Regele cartierului[18+]

(38)

Îmi dau iar ochii peste cap din nou, apoi îmi suflet mânecile cămășii și mă îndrept către ea. Cum mă apropii puțin ea începe să dea din picioare, iar asta mă scoate din sărite la culme, așa că îmi prind mâinile de mijlocul ei și o trag cu toată foarță dând cu ea pe jos. Ea rămâne întinsă pe gresia murdară ducându-și mâinile la burtă în timp ce-și strânge ochii probabil de durere. Îmi dau părul după ureche panicată, apoi mă las în genunchi să văd ce are. Deja mă simțeam super prost, uitasem de copilașul ei.

-Rihanna... ești ok? o întreb cu o voce miloasă lăsând nervii la o parte.

-Târfă proastă! râde precum un copil, apoi își agață chiarele în părul meu.

Prinzându-mă cu garda jos, tot ce pot face e să dau din mâini ca o nebună țipănd. În câteva clipe o femeie intră și ne desparte. Era una din angajate, care era foarte deranjată, bine că pe mine mă cunoștea, deci tot ce a făcut e să ne roage să părăsim restaurantul și să revenim când suntem calme.

Am luat-o de antebraț pe Rihanna și am băgat-o în mașină, apoi am urcat și eu și am pornit spre casă.

-Ce e în neregulă cu tine? o întreb nervoasă.

-Mă lași? Nici nu mă cunoști! îmi răspunde ea pe un ton de copil morocănos.

-M-ai făcut de râs, cum poți fi așa copilă când ai un copil în tine?

-Nu e treaba ta că nu e copilul tău!

Nu-i mai răspund cu nimic, pentru că nu are niciun rost, așa că îmi îndrept atenția către drum. În scurt timp ajungem și în curte mașina lui Giacomo cu el sprijinit pe ea ne aștepta. Părea nervos, nerăbdător, așa că deja eu mă pierdeam. Am parcat, apoi am coborât așezându-mi puțin hainele pe mine. Mă apropii de el, în urma mea vine și Rihanna.

-Am ajuns! mă adresez către el.

-Rihanna, du-te în casă unde te aștepta o doamnă care te va duce în camera ta, tu vii cu mine! mă apucă de braț scoțând aproape flăcări pe nări de furie.

Mă târăște după el așa repede, încât picioarele mi se tot încurcă, însă reușesc să nu cad până ajungem în biroul lui. Mă duce în fața fotoliului unde în sfârșit își ia mâna de pe mine.

-Ce s-a întâmplat așa grav că nu înțeleg? mă adresez eu speriată și el mă împinge așezându-mă pe fotoliu facându-mă să-mi pierd respirația pentru câteva momente, însă îmi trag sufletul și îmi revin repede.

-Stai jos! zice, apoi se pune pe ciuci în fața mea. Ce ți-am spus eu ție când am plecat de acasă? mă întreabă mai calm.

-Să am grijă de ea, să nu o scap din ochi, însă nu mi-ai spus prea multe și am tratat-o ca pe orice parteneră de afaceri venită din străinătate, adică cât mai frumos. răspund eu pe o voce mai temută. Te comporți cu ea de parcă e sechestrată... zic eu sarcastică.

-Păi chiar e!

-Ce? întreb eu uimită.

-Rihanna va fi nevasta mea! Așa că ai grijă cum te comporți cu ea!

Iese grăbit din birou, atât de rece ca întotdeauna, însă pe asta cu "nevasta mea" nu am mai auzit-o până acum... ce naiba? Nu înțeleg nimic, de ce o vrea pe fata asta? De unde a apărut fata asta? Adică eu sunt lângă el de ani și ani și apare blonda asta și eu trebuie să "am grijă cum mă comport cu ea".

Lacrimile frustrării îmi apar pe obraji, nimic nu înțeleg, până acum niciodată nu a existat nici o femeie în viața lui pe care să și-o dorească, doar câteva admiratoare de-o noapte.

Perspectivă Rihanna

O angajată tocmai ce mă lăsase în camera mea și eu acum mă aflam în pat, stând cu genunchii strânși la piept și ochii în gol reflectând la cele tocmai întâmplate.

Nu apuc să am prea multe momente de liniște că Giacomo intră pe ușă. Era cam panicat, însă cum ochii lui întâlnesc privirea mea se mai relaxează. Se întoarce cu spatele și închise ușă, apoi se așează în fund pe marginea patului cu o mână întinsă înspre mine. Ochii lui ațintiți spre mine mi se pare că sugerează o figură de obsedat, așa ca fața mi se schimbă în una mai încruntată. El își dă seama că se holba la mine, așa că își mută privirea rușinată prin cameră.

-Deci... cum ți-a fost ziua? se încumetă să rupă liniștea.

-Groaznică, mai și întrebi?

-Te-a bruscat Rosalia sau ceva? Ea este o femeie mai din topor, adică une...

-Nu asta, îl întrerup eu, faptul că sunt răpită la nu știu câți kilometri distanță de iubitul meu și tatăl copilului meu...

Cuvintele mele îi cam închid gura. Modul meu direct în care m-am exprimat îl lovește precum un pumn în față, eu simțind momentul lui de slăbiciune adaug:

-Ce credeai? Că e de ajuns să mă aduci în casa ta și te voi iubi? Chiar nu te înțeleg...

-Eu nu cred că ești în cea mai bună stare, așa că... voi reveni mai pe seară! se ridică așezându-și sacoul cam nervos.

-Da, revino diseară și ai să mă găsești probabil și mai nervoasă și frustată că stau închisă aici, mă pun în fața lui și încep să-i țip reproșurile. Stau aici, departe de viața mea normală și de vis! Ție ți se pare normal? Tu te pui în locul meu? Chiar încep să cred că ai mari probleme la mansardă! ridic eu tonul din ce în ce mai mult și Giacomo cedează furiei dându-mi o palmă.

Pentru câteva clipe urechea de pe partea obrazului lovit îmi țiuie și mintea mea parcă o ia razna neputând să mă concentrez la nimic, când îmi revin și mă uit în jur el deja dispăruse și ușă era închisă. Alerg către ușă și încerc să ies din iadul ăsta, însă ușă era închisă cu cheia. Când mă văd iar închisă simt că înnebunesc așa că încep să lovesc ușa cu pumnii. Lacrimile încep să-mi apară și plâng în hohote precum un copil mic.