Regele cartierului[18+]

(40)

   –Nu vreau să pleci!

   –Aoleu, serios?

   –Da, nu te las să pleci! Vii acum cu mine înapoi pentru că am un plan prin care amândouă vom fi câștigate!

   –Păi eu ce câștig?

   –Scapi de min...

   –Mă bag! mă întrerupe, apoi îmi intinde o mână de care eu mă prind și mă ajută să mă ridic.

   –Și ce o să facem mai exact?

   –Să te duci direct în camera mea și mă aștepți să rezolv cu Giacomo, acolo o să-ți explic tot.

   După o discuție cu Giacomo în care i-am explicat că nu vreau să renunț la Rosalia și că o să ne înțelegem mai bine am reușit să rezolv micuța problemă, acum mă întorc în camera mea. Deschid ușa și o găsesc pe ea fumând la fereastră.

   –Scuze. aruncă țigara pe geam și începe să-și fluture mâinile în aer încercând să scoată fumul cât mai repede.

   –E ok, doar vino să-ți zic ce mi-a trecut prin minte.

   –Sunt ochi și urechi!

   Ne așezăm amândouă pe pat în poziție de turci și încep să explic:

   –În noaptea asta...

   –În noaptea asta rezolvăm problema? Adică pe tine? mă întrerupe ea.

   –Da, da scapi de mine în sfârșit. încep să râd. Deci uite cum facem prima dată e nevoie să achizionăm două peruci, una asemănătoare cu părul tău, una cu părul meu. Luăm mașina ta și la miezul nopții pornim blană, eu stau la volan cu peruca ta, iar tu cu peruca mea. În maxim 10 minute o să pornească mașinile lui Giacomo spre noi, așa că eu încetinesc mașina și mimez că te imping, dar de fapt tu doar sari, nu-ți fie frică că încetinesc destul de mult . Tu trebuie să stai cu fața la pământ așteptând ca ei să coboare și să te verifice, când văd că ești tu o să pornească probabil în continuare după mine, dar nu e problemă pentru că voi avea timp să ajung în aeroport, unde iubitul meu, Damon mă va aștepta cu avionul lui privat în care voi urca și nu vei mai auzi niciodată de mine, ok?

   –Nu! Giacomo o să mă omoare!

   –Ai încredere în mine, nu o să-ți facă nimic.

   –Ești nebună, asta e sinucidere pentru mine.

   –A, ok, nu risca, stai aici o viață și privește-ne pe mine și Giacomo cum trăim sau pleacă și nu o să-l mai vezi niciodată.

   –Ok, mă bag!

   –Dar pentru asta, trebuie să mă lași să vorbesc cu Damon, iubitul meu pentru a aranja avionul și așa mai departe.

   –Ok, hai să mergem la mall și în timp ce eu cumpăr perucile tu vorbești la telefon, ok? Adică aici în casă nu e deloc bine să faci asta...

   –Bine, păi hai că mă schimb.

   Am ajuns la mall și mă aflu în baie cu telefonul Rosaliei în mână, am convins-o să mă lase să o aștept aici cât timp cumpăra ea perucile, ca să am un moment de intimitate. Am numărul lui în cap, telefonul în mână, sunt singură, însă pur și simplu emoțiile mă copleșesc așa de tare încât nu reușesc să formez o dată numărul acela.

   Deja irosesc timp, așa că îmi revin în fire și formez numărul, apoi apelez. Bușesc în râs când văd că nici nu răspunde. ,,Ăsta e bărbatul meu!" îmi spun în minte, apoi mai apelez o dată și spre suprinderea mea de data asta chiar răspunde:

   –Alo, da? îi aud vocea groasă în telefon care îmi face simțurile să se trezească la viață. Cine e? întreabă el, însă eu nu-mi găsesc curajul să-i răspund. E a doua oară când mă suni, dacă nu zici nimic, închid!

   –Stai, stai! strig disperată de gândul că ar putea să-mi închidă și nu aș mai avea ocazia să îi vorbesc, iar o lacrimă îmi curge pe obraz.

   –Rihanna!

   –Damon! Ascultă-mă, nu am timp mult să vorbesc, vino cu avionul personal și așteaptă-mă în aeroportul ********** în seara asta!

   –Iubito, nu-mi vine să cred că te am la telefon acum, m-am luptat atât să dau de tine și tu pur și simplu mă apelezi din senin, ești chiar regina lumii ăsteia sau cel puțin a lumii mele.

   În timp ce el îmi vorbește aud tocurile cuiva lovind podeaua și uitându-mă pe sub cabină, erau tocurile lui Rosalia.

   –Ascultă-mă, nu mai pot vorbi, doar fă ce ți-am cerut! închid brusc și plânsul mă copleșește. 

   –Rihanna, ești bine? aud vocea ei din spatele ușii, însă eu nu-i pot răspunde, dobor telefonul ei pe jos și doar îmi iau ambele mâini și-mi acopăr gura încercând să nu țip de disperare. Rihanna?! țipă ea nervoasă auzindu-mă plângând.

   Nu mai stă mult pe gânduri și spage ușa folosind tocul. Mă vede în starea în care sunt și pur și simplu nu mai spune nimic, se lasă pe ciuci la nivelul meu și mă ia în brațe de parcă-mi simțea durerea.

   După câteva zeci de minute reușește să mă liniștească și decidem să ieșim din mall, mi-a luat chiar și o înghețată să mă simt mai bine, Rosalia pare rea doar din cauza traumelor ei și faptul că nu prea observ pe nimeni să-i ofere afecțiune, așa că voi începe eu să o fac.

   –Mulțumesc! îi spun în timp ce ne plimbăm prin parcare, iar eu ling de zor la înghețata mea de ciocolată.

   –Nu am nicio treabă cu tine, ești doar aliata mea pentru o seară și fac asta pentru a scăpa de tine, însă copilul din burtica ta, la el țin cu siguranță, așa că nu vreau să plângi și să-i faci rău.

   –E cel mai drăguț lucru pe care mi l-ai zis!

   –Ciudat, nici nu vorbeam despre tine! mă înțeapă ea, însă eu o evit.

   După câțiva pași ea stă pe loc brusc și-și pune mâna în fața mea ca o barieră.

   –Heeei! țip când din cauza opriri bruște îmi cad picături din înghețata topită pe tricou. Ce naiba ai?

   –Uită-te și o să înțelegi!

   Eu îmi ridic privirea de pe tricoul meu și văd o mașină luxoasă.

   –Da, mișto mașină, dar nu cred că e a noastră!

   –E a lui Giacomo, prostuțo! se întoarce către mine nervoasă.

   –Crezi că știe că suntem aici? întreb speriată.

  –Întrebarea e... știe de ce suntem aici?

  –Chiar, de ce sunteți aici? îi auzim vocea din spatele nostru și amândouă încremenim.