Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 60

Ambra's P.O.V

Harry parcase mașina de mai bine de cinci minute pe aleea din fața casei unde îmi petrecusem copilăria și adolescența, însă ceva îl reținea să coboare. Își lipise buzele într-o linie dreaptă și privea în față, pierdut printre gânduri.

- Ți-a pierit curajul? L-am tachinat ușor ca să-l scot din acea stare. Nu știam dacă l-am mai văzut atât de nesigur pe el.

- Normal că nu. Mi-a dat replică și am simțit în glasul lui că îl preocupa ceva, doar că nu știa dacă ar fi trebuit să-mi spună sau să țină doar pentru el.

- Nu e ca și cum tatăl meu o să te întâmpine cu o pușcă. Un pas greșit și imediat te-a executat, am surâs, dar el n-a schițat niciun gest.

- Poate că așa ar fi trebuit să facă.

- Ce s-a întâmplat? M-am încruntat nedumerită, lăsând gluma la o parte.

- Simt că e total greșit să intru în acea casă și să mă port de parcă nu aș fi făcut niciun rău fiicei acelor oameni.

- Harry, am mai vorbit despre asta și credeam că am stabilit deja că lăsăm trecutul deoparte, am oftat și mi-am mutat privirea-n față, zărind cuplul de bătrâni ce se plimba cu un cățel în lesă.

- Știu, Ambra, doar că pune-te puțin în locul meu. Tu ai vrea să dai ochii cu părinții băiatului pe care l-ai rănit?

Mi-am lipit buzele între ele și m-am întors cu capul în direcția sa, fixându-l cu privirea.

- Așa mă gândeam și eu, a murmurat mai mult pentru sine.

Înțelegeam că pentru el nu era o simplă întâlnire cu părinții iubitei lui și discuții despre viitorul împreună, ci o nouă confruntare cu o parte din trecutul pe care-l împărțeam. Nu-i era ușor să dea ochii cu ai mei, se simțea vinovat pentru suferința cauzată și îi era rușine cu propriile fapte pentru care, de altfel, plătise. Știam că nu se simțea confortabil în acea poziție, mai ales că oricând totul poate lua o întorsătură neplăcută și se poate ajunge la replici tăioase. De aici și acea urmă de reținere pe care o avea Harry, nu voia să fie pus la zid și să arunce cu pietre în el.

Din acest motiv, cu o zi înainte am avut o discuție cu ai mei în care am stabilit de comun acord că nu vom aduce vorba de ceea ce s-a întâmplat în trecut. I-am rugat să lase deoparte criticile și să-i acorde o șansă lui Harry pentru a-l cunoaște așa cum o făcusem și eu. Au fost de acord, mai ales mama, care s-a conformat imediat și m-a luat la tot felul de întrebări legate de ceea ce ar putea prepara pentru a fi pe placul lui. Tata, însă, a rămas rezervat și s-a abținut din a mai face și alte comentarii. Știam în sinea mea că nu era tocmai încântat, însă apreciam că nu încerca să mă convingă să-mi schimb gândul. Chiar îmi doream ca totul să decurgă normal, fără înțepături răutăcioase sau aluzii cu privire la acel episod din trecut. Era primul bărbat pe care-l aduceam acasă, era ceva firesc să-mi doream ca întâlnirea dintre cei trei să decurgă bine.

Harry și-a trecut o mână prin șuvițele dezordonate și capul i s-a lăsat pe spate, în timp ce un oftat i-a părăsit buzele rozalii. M-am apropiat de el și i-am cuprins obrajii în palme, făcându-l să mă privească în ochi.

- Nu-ți este ușor, știu, dar dacă tot suntem aici ce-ar fi să încercăm? Nu cred că se va întâmpla nimic rău.

- Prin nimic rău te referi la tatăl tău aruncându-mă în șuturi afară din casa lui sau la pușca despre care vorbeai?

- Chiar atât de tare te îngrozește ideea de a-mi cunoaște părinții?

- Nu, însă trebuie să recunosc că am puține emoții, mi-a mărturisit cu glas sincer și lumina din ochii săi mi-a înduioșat inima.