Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 36

Ambra's P.O.V

Buzele mi s-au întredeschis, însă niciun cuvânt nu a decis să iasă, de parcă toate replicile mi s-au blocat în gât. Aerul mi se fofila timid printre buze până am decis să le lipesc între ele, pentru a-mi ascunde surprinderea. Ochii lui mă priveau intens, în timp ce ai mei încercau să se obișnuiască cu imaginea bărbatului din fața lor.

- Nathan...Numele său mi s-a strecurat prin buzele, care mi-au devenit brusc uscate.

- Bună, Ambra! A rostit pe un ton jos și mi-a oferit un zâmbet specific lui. Deranjez?

- Nu. Am ezitat în răspunsul meu și l-am privit nesigură de prezența sa la ușa mea.

- Pot să intru? A întrebat politicos și m-am dezmeticit târziu.

- Da, scuze, intră. M-am dat la o parte din ușă, iar acesta a pășit cu dreptul peste prag, trecând pe lângă mine.

Parfumul său mi-a invadat nările, provocându-mi un strănut din cauza esenței puternice. Cred că a folosit o cantitate mult prea generoasă, după părerea mea. Mi-am atins în trecere nasul cu degetul, apoi am închis ușa în urma sa. Când m-am întors, privirea lui Nathan era deja ațintită asupra mea.

- Acestea sunt pentru tine.

S-a apropiat și mi-a întins buchetul de trandafiri roz alături de o cutie albă, de dimensiune medie cu o siglă specifică unei cofetării imprimate pe capac.

- Mulțumesc frumos, dar nu trebuia să te deranjezi. Mi-am umezit cu vârful limbii buzele stafidite.

- E plăcerea mea, te rog. Mi-a oferit replica cu un zâmbet radiant pe buze.

- Să mergem în living. I-am propus și mi-a făcut semn să o iau înainte, acesta fiind la doar câțiva centimetri distanță de mine.

Eram sigură că privirea lui călătorea de-a lungul trupului meu prin simplul fapt că îl cunoșteam pe Nathan. Mă simțeam incomod, iar privirea sa parcă îmi ardea pielea prin haine. Începeam să regret că purtam un pulover care-mi lăsa un umăr dezgolit. M-am așezat pe canapea, lăsând florile și cutia pe măsuța din fața noastră, iar Nathan s-a tras mai aproape de mine.

- Îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Și-a exprimat regretul în legătură cu incidentul, iar mâna lui s-a așezat fără nicio urmă de reținere peste a mea, care se afla pe picioare.

- Nu ai de ce, nu a fost vina. Încercam să-mi maschez disconfortul creat de mâna sa și am schițat un zâmbet slab.

- Cum te simți? S-a interesat și m-a privit cu ochi cercetători.

- Mai bine. Am răspuns și mi-am sustras subtil mâna de sub a lui, aranjându-mi cu două degete puloverul.

- Mă bucur că ești mai bine. Palma sa a rămas pe coapsa mea și nu puteam să o trec cu vederea când se simțea atât de neobișnuit.

- Mulțumesc. M-am foit pe locul meu, uitându-mă la buchetul de pe măsuță.

- Nu pot să nu remarc cât de frumoasă ești astăzi. Mi-a adus un compliment și i-am zâmbit din bun simț.

- Cum merg lucrurile la facultate? Am schimbat subiectul și mi-am împreunat mâinile.

- Bine, ca de obicei. Prietena ta, Mia, îți duce dorul din câte am remarcat. Ce-i drept, mulți îți simțim lipsa. A rostit și cu greu m-am abținut să nu mă încrunt, știind că prin "mulți" face aluzie la el, nicidecum la restul studenților, care nici nu cred că mi-au sesizat lipsa.

- O să mă pun repede pe picioare, stați fără griji. Am replicat hotărâtă și el mi-a aruncat un zâmbet larg, dezvelindu-și dantura.

- Așa te vreau! Mi-a strâns ușor coapsa în palmă și m-am ridicat instantaneu în picioare.