Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 22

Ambra's P.O.V

Mi-am unit palmele sub jetul de apă rece ca gheața, umezindu-mi chipul de câteva ori. Palmele mi s-au sprijinit de marginea chiuvetei, privindu-mi reflexia în oglindă. Picături de apă mi se prelingeau de-a lungul obrajilor, căzând într-un final în lavoarul din porțelan. Privirea mi se plimba pe tricoul pătat de făină, în zona șoldurile fiind imprimate palmele lui Harry. Am strâns din ochi, momentul de mai devreme derulându-se în fața ochilor mei.

- Ce-ai făcut? Vocea îmi era una gâtuită, în timp ce ochii mi se ciocneau cu a persoanei din oglindă, care aparent seamănă cu mine, dar acum nu mai eram atât de sigură.

Scopul invitației mele către Harry a fost unul precis, dar pe care l-am încălcat. Nu mi-am propus să-l seduc sau orice altceva, ci doar voiam să-mi demonstrez mie că sentimentele mele față de bărbatul din încăperea alăturată nu existau, erau egale cu zero, însă se pare că raționamentul a fost doborât de către glasul inimii. Nu-mi puteam explica ce s-a întâmplat în momentul în care i-am cerut să mă sărute, dar știu că dorința de a retrăi acel sentiment ciudat și totuși plăcut m-a făcut să acționez total opus gândirii mele. Mereu mi se  întâmpla asta când mă aflam în preajma lui. Creierul nu mă asculta, însă trupul accepta și răspundea atingerilor lui. Mă simțeam de parcă m-ar controla sau hipnotiza, deoarece comportamentul meu mă surprindea și pe mine. Aveam impresia că persoana din fața mea era cu totul și cu totul alta.

Spuneam ceva și făceam altceva, nici eu nu mă mai înțelegeam. Eram atât de complicată și confuză în aceste momente, încât nu puteam să-ți răspund la o întrebare, deoarece s-ar putea ca peste fix o secundă să mă răzgândesc. Mă contraziceam de una singură. Încercam să-mi pun gândurile în ordine, dar el reușea să mi le amestece chiar și cu o simplă privire. S-au întâmplat atâtea și eu încă stăteam în preajma lui, mai mult îl lăsăm să mă consoleze și îi răspundeam la săruturi. Ar fi trebuit să plec, să nu-i primesc ochii, dar acum nu mai puteam.

Mi-am modelat sufletul de atâtea ori, am tras de el până l-am rupt în milioane de particule. Nu prea cunoștea limite şi devenea din ce în ce mai slăbit când era atacat cu minciuni și dezamăgiri. Uneori mi ţinea morală şi făcea lucruri banale, pe care în mod normal creierul nu le-ar accepta. Trebuie să mă izbească de pământ pentru a mă învăța o lecție. Adora să comploteze cu creierul meu, să facă să-mi explodeze tâmplele, ca mai apoi să mă facă să mă întreb dacă era bine ce-am făcut.

Mă întrebam dacă ceea ce simțeam eu corespundea termenilor despre care mi s-au spus o mulțime de teorii. Știam că nu era nimic în comparație cu ceea ce eram capabilă să simt. Uneori, aveam impresia că așteptat momentul potrivit, dar tot amânam și amânam și amânam. Nu m-am pus niciodată cu sufletul dezgolit în fața unei oglinzi ca să mă întreb "Chiar îți dorești asta?" Mă întrebam dacă mi se citea cumva în privire, dacă era în regulă să simt toate acele lucruri. Nu voiam să fie prea târziu când aveam să rostesc acele două cuvinte, a căror însemnătate era una atât de mare. Nu voiam să-mi trăiesc viața regretând că nu am spus ceea ce trebuia la momentul potrivit.

Mi-am șters chipul ud cu un prosop uscat și moale, pe care l-am luat dintr-un dulăpior. M-am uitat în oglindă, realizând că încă purtam tricoul cu amprentele lui pe el. Încă îi puteam simți atingerile, chiar și prin materialul subțire, făcându-mi pielea să ardă. Era normal dacă îmi doream atingerea lui sau să-l ating eu? Să-mi înfig degetele în părul lui? Păcat că murdaria ce o prezentau mâinile mele era un impediment, pentru el nu a fost, dar pentru mine da.

Am ieșit din baie, schimbându-mă într-un alt tricou și o pereche de pantaloni comozi de casă. Mi-am trecut o mână prin păr, constatând că am stat mai mult decât ar trebui în baie. Mă mir cum Harry nu a venit după mine. Am pus mâna pe clanță, pregătită să ies, însă un gând mi-a străfulgerat mintea. Al doilea motiv pentru care am venit amândoi aici, tratamentul meu. Trebuia să-mi iau medicamentele la oră fixă, nu puteam să sar peste ora indicată. Întrebarea era: unde le-am lăsat?