Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 58

Harry's P.O.V

Ambra încă dormea când am decis să părăsesc patul, dar și căldura pe care mi-o oferea corpul ei lipit de al meu, cu scopul de a-l ajuta pe Bernard cu hrănirea animalelor și aranjarea unor baloți de fân în hambar. Mă simțeam acasă, iar o parte din amintirile cu bunicii petrecute la acea fermă mi-au revenit în minte. Îmi aminteam chiar și prima căzătura de pe cal, care mi-a adus un cucui și câteva vânătăi pe spate, dar asta nu m-a oprit din a călării din nou. Au mai urmat și alte căzături, altfel nu se putea. Mă miram că nu mi-am rupt ceva în toți acei ani în care am călărit.

Am scos din sacoșa maro, de pânză, câțiva morcovi pe care i-am oferit unui armăsar frumos, de un negru lucios. Acesta i-a extras repede din palma mea, lăsându-mă mai apoi să-i ating coama bogată. Își ținea coada ridicată, deasupra spatelui, semn că era vesel și avea chef de joacă. L-am mângâiat de câteva ori și i-am dat de această dată un măr, pe care l-a halit pe nerăsuflate. Am râs scurt și m-am îndepărtat de el, mergând către următorul cal din boxă, care era o iapă cu un mânz mic și destul de slăbuț. Le-am dat o porție dublă de mâncare, căci îmi era milă de acel mânz. Era atât de firav încât nici n-am îndrăznit să-l ating.

După ce am terminat de hrănit caii și cele câteva păsări pe care le țineau într-un loc amenajat special pentru ele, l-am așteptat pe Bernard să vină cu tractorul încărcat de baloți cu fân. În ciuda insistențelor sale de a-l lăsa singur să facă treabă, nu am putut să accept, știind cât de greu era pentru el să facă atâta efort. Nu mai avea 20 de ani, iar acest lucru îl resimțea în durerile de spate.

- Ți-am spus că mă pot descurca și singur. A repetat pentru a nu știu câta oară.

- Nu ți-ar strica o mână de ajutor. I-am dat replică și am început să descarc baloții cu fân.

- Tu ai venit aici cu un scop, de a te relaxa, nu de a mă ajuta pe mine, Harry.

- Am timp să mă relaxez, Bernard, stai liniștit.

- Să vezi ce o să-mi aud urechile din cauza ta! Debra o să-mi spună că nu te-am lăsat să te odihnești. A declarat, venind lângă mine pentru a mă ajuta.

Am chicotit și el a scuturat din cap, vizibil amuzat, înmânându-mi un balot de fân, pe care trebuia să-l așez în oridine lângă ceilalți. Mi-am șters fruntea de mâneca tricoului, înlăturând firele de păr ce stăteau lipite și îmi gâdilau pielea.

- Mă duc să aduc și restul. M-a anunțat Bernard când am terminat de descărcat tot fânul.

Am aprobat din cap și Bernard s-a suit în tractor, pornind motorul, care scotea un zgomot nu prea plăcut pentru urechi. Mi-am continuat treaba în lipsa bătrânului, iar în timp ce făceam asta, gândul mi-a zburat la Ambra.

Aseară după ce i-am mărturisit că aș vrea ca ea să fie mama copiilor mei, s-a blocat preț de câteva secunde și nu a mai scos un cuvânt. Poate am fost prea direct sau nu era momentul potrivit pentru astfel de discuții, dar cert era că Ambra nu voia să grăbească lucrurile. Nici eu nu-mi doream asta, însă de când am aflat de sarcina lui Kate mă tot gândeam la fătul nenăscut pe care Abbeline l-a luat cu ea, oriunde ar fi acum. Mă întrebam cum ar fi fost dacă s-ar fi născut și l-aș fi avut lângă mine.

Am avut ocazia de a deveni tată, însă am ratat-o. Îmi doream copii și nu peste 10 sau 12 ani, când aveam să ating pragul vârstei de 40 de ani. Poate nu era așa grav să ai copii atunci sau după 40 de ani. Au existat multe cazuri în care cuplurile au devenit părinți după 40 de ani, așa că nu ar fi o problemă, dar eu voiam ca până la acea vârstă să-mi întemeiez o familie.