Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 54

Harry's P.O.V

Îmi bâțâiam piciorul de mai bine de jumătate de ceas, un tic ce ieșea la iveală în momentul în care eram cuprins de agitație sau nervozitate. Minutele parcă se scurgeau cu viteza melcului sau poate verificam eu prea des ceasul, una din două era sigur. Răbdarea îmi atârna de un fir subțire de ață, care se putea rupe în orice secundă. Simțeam că nu mai am stare până avionul ateriza și mă foiam constant în scaun, spre exasperarea secretarei mele ce se afla în dreapta mea, pe locul de la fereastră.

- Vrei să te liniștești? A izbucnit deodată sătulă de comportamentul meu prostesc.

- Scuze, doar că nu mai am răbdare. Mi-am trecut mâna prin păr, pe care sigur l-am ciufulit.

- Mai avem câteva minute până aterizăm, așa că nu te mai bâțâi precum un copil de 5 ani care are limbrici. Mi-a aruncat replica pe un ton calm, deși numai calmă nu era Ximena în acel moment, fapt demonstrat de încleștarea degetelor în paginile revistei pe care o citea.

- Îmi pare rău. Am spus, frecându-mi ceafa cu palma.

- Încă nu ai primit niciun semn de la ea? M-a întrebat interesată, lăsându-și revista de modă, cu care-și omora timpul, pe coapsele acoperite de o pereche de blugi albi.

Am scuturat din cap negativ și Ximena și-a strâns buzele, privindu-mă cu părere de rău. De aseară încercam să o contactez pe Ambra, însă niciun rezultat. Mă gândeam că poate seara trecută a adormit și nu putut să răspundă, de aceea nici nu am insistat, dar azi dimineață? De ce nu mi-a dat niciun semn? Am sunat-o de nenumărate ori, dar m-am lovit de vocea enervantă a robotului ce mă înștiința că nu putea fi contactată. Nu-i stătea în fire să-și țină telefonul închis sau să nu răspundă la apeluri, ceea ce-mi dădea de înțeles că ceva se întâmplase, iar eu habar nu aveam. O mie de scenarii îmi treceau prin minte și nu erau cele mai frumoase.

- Acum chiar încep să cred că ai limbrici! A vorbit agasată și un mic zâmbet nevinovat mi-a răsărit în colțul gurii.

I-am simțit mâna pe genunchiul drept, oprindu-mi piciorul din a se mișca agitat pe podea. M-a avertizat din priviri să rămân exact în aceeași poziție, iar eu i-am oferit un zâmbet cât mai inocent.

- Încetează! Te comporți de parcă Ambra ar fi un copil mic, care nu știe nici măcar să meargă de una singură la baie. E femeie în toată firea! Poate i s-a descărcat telefonul sau l-a uitat acasă. A început să vorbească, luându-și mâna de pe piciorul meu.

- Și să nu fi văzut apelurile? E absurd.

- Oh, Doamne, Harry! Lasă-i fetei puțin spațiu. Dacă i se întâmpla ceva te suna. Sunt sigură că e bine și așa ar trebui să gândești și tu.

- Asta mă îngrijorează cel mai tare, că n-ar putea fi bine. Am murmurat mai mult pentru mine, prinzându-mi între degetul mare și cel arătător buza inferioară.

- De ce n-ar fi bine? Ximena a continuat să-mi adreseze întrebări, în încercarea de a afla ce gânduri îmi bântuiau mintea.

- N-am de unde să știu, din moment ce evită să-mi vorbească. I-am răspuns, ridicând din umeri.

- I-ai sunat prietenii? Poate ei știu ceva de ea. A sugerat, iar eu am clătinat din cap, frecându-mi fruntea cu degetele.

- Am încercat, dar ghici ce? Prietena ei nu răspunde. Am pufnit, amintindu-mi de încercările eșuate de a o contacta pe Kate.

- Ciudat. A afirmat gânditoare, lăsându-se pe spate în scaun, cu privirea fixată pe scaunul din față.

- Mă gândesc că poate este supărată pe mine sau i s-a întâmplat ceva și nu vrea să aflu.