Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 41

Harry's P.O.V

Mi-am pus mâinile în cap, trăgând puternic de rădăcinile firelor de păr. M-am uitat în jurul meu, dar tot ce vedeam erau copaci. Aveam impresia că mă învârteam în cerc. Am lăsat un urlet frustrat să-mi iasă printre dinții încleștați, dar i-am auzit vocea din nou. Mâinile mi-au căzut pe lângă corp, privind în spatele meu, dar nu era nimic, poate doar vântul aprig. Vocea ei răsuna atât de puternic în urechi încât nu-mi puteam menține mintea limpede. Corpul mi s-a rotit în cerc, în încercarea de a desluși direcția din care provenea vocea.

- Ghidează-te după glasul meu, iubitule. I-am auzit șoapta atât de aproape, de parcă ar fi fost în spatele meu.

Pașii mi s-a îndreptat involuntar în față, trecând prin tufișurile înalte și ferindu-mă de crengile copacilor. Vocea era tot mai clară cu cât înaintam către inima pădurii. Călcam cu înverșunare pe crengile putrezite ale arborilor, făcându-le să se zdrobească sub talpa ghetelor.

- Încă puțin, iubire. M-a încurajat vocea suavă.

Am grăbit pasul și mi-am continuat drumul, fiind singur că am luat-o în direcția potrivită. Inima îmi bătea cu putere în piept, auzind-o ca un ecou în urechi. Răbdarea mi se evaporase de ceva vreme, iar acum eram nerăbdător să ajung la destinație. Simțeam că o să înnebunesc, auzindu-i șoaptele.

Când în sfârșit am ajuns în locul potrivit ochii mi s-au fixat pe cele trei siluete feminine, Grace, Abbeline și Ambra. Cea dintâi ținea câte o armă îndreptată spre cele două, făcându-le să tremure de frică. Ochii m s-au fixat pe cele două ființe ce erau îngenuncheate pe pământul rece, având lipit de creștetul capului țeava unui pistol. Hainele lor erau pline de praf și pământ, iar tricoul Ambrei era rupt într-o parte și pătat cu sânge. Abbeline nu prezenta nicio urmă de sânge, în schimb o vânătaie îi brăzda pielea mâinii. Eram șocat de imaginea din fața ochilor, în timp ce zâmbetul crud era așternut pe buzele conturate cu un roșu intens ale brunetei înarmate îmi provoca silă. Nu înțelegeam ce se întâmpla, dar ce mă tulbura cel mai mult era prezența lui Abbeline. Era vie?

- Vino mai aproape, iubire. M-a îndemnat Grace pe un ton dulceag, făcându-le pe cele două femei să-și ridice privirea.

Privirea mi s-a lovit de cea a Ambrei, care avea chipul plin de lacrimi și împodobit de spaimă, în timp ce Abbeline se chinuia să nu plângă, doar suspina din când în când. Amândouă erau înspăimântate și îmi cereau ajutorul din priviri. Încercam să le transmit că totul era bine și niciuna dintre ele nu avea să pățească ceva.

- Ce se întâmplă, Grace?

- M-am gândit să fac o reuniune. M-a informat și privirea ei a fixat-o pe a mea. Nu-i așa că am avut o idee bună?

- Grace, lasă armele jos. Am rugat-o, gândindu-mă la viața celor două ființe care tremurau.

- Știi, Harry, iubitele tale sunt extrem de obraznice și impertinente, iar mie nu-mi place când cineva se joacă cu nervii mei. Am fost nevoită să le pedepsesc puțin, în special prințesa aceasta, care m-a enervat rău! A împins arma în capul Ambrei, făcând-o să suspine.

- De ce faci asta? Cu ce ți-au greșit? Am întrebat-o, înaintând lent către ea și gândindu-mă la o soluție.

- E o poveste lungă, dragul meu, dar pe scurt să zicem că ele au luat ceea ce trebuia să fie alo meu. Întâi Abbeline, apoi Ambra. A rostit dur, strângând din dinți.

- Grace, nu e nevoie să folosești violența. Dă-le drumul și vom putea vorbi doar noi doi, civilizat și în liniște, bine? Încercam să o înduplec, dar privirea ei nu era mai rece decât un ghețar.