Capitolul 14

4.9K 278 178
                                    

Ambra's P.O.V

Mi-am prins părul într-o coadă lejeră la spate, trecându-mi o mână peste frunte. M-am așezat pe scaunul de la birou, scoțând din dulap cărțile necesare pentru studiu și dosarele, în care se aflau notițele mele, înșirându-le pe masă. Mi-am luat un pix și câteva foi, pregătindu-mă să scriu o serie de idei importante extrase din prima carte citită. Am așternut ordonat fiecare noțiune, urmând să le învăț rând pe rând.

Aveam de gând să aprofundez timp de câteva ore un domeniu, de fapt asta voiam să fac cam toată ziua. Bine, nu toată, deoarece trebuia să mă prezint la petrecerea de logodnă organizată de Kate și Liam, dar până atunci voi citi. Peste o săptămână aveam o serie de examene importante și trebuia să le promovez cu brio, iar ca să trec trebuia să învăț toată săptămâna aceasta. M-am gândit ca pentru început, să studiez literatura contemporană, iar dacă îmi mai rămâne timp vreau să citesc și câteva pagini despre literatura universală. Chiar dacă pe parcursul lunilor am tot învățat, nu strică să-mi împrospătez memoria și informațiile.

Mi-am lipit spatele de spătarul scaunului, luând cartea de literatură în brațe. Am deschis-o la pagina, unde se afla semnul de carte și am început să citesc de câteva ori primele pagini, sperând că voi reține ceva din ce citesc. Îmi plăcea literatura, însă uneori erau prea multe informații și timp prea puțin pentru a memora tot capitol respectiv. Din această cauză, încercam să-mi ușurez munca și învățam câte puțin în fiecare zi, iar înainte de examen, cu una sau două zile, puneam la cap fiecare informație extrasă și astfel rețineam ceea ce trebuie.

Trebuie să recunosc că aveam ceva emoții pentru săptămâna viitoare. Erau doar niște examene, dar unele foarte importante mai ales că mă aflam în ultimul an de facultate. Nu voiam să o dau în bară fix acum la sfârșit. Voiam să mă mențin pe aceeași linie, poate chiar să urc mai mult, pentru că știam că pot. Dacă acum aveam emoții, când va veni sesiunea ce voi face? Vor exista de două ori mai multe emoții, atunci va fi o problemă, dar va trebui să mă calmez și să-mi concentrez atenția pe ceea ce am de făcut. Dacă lăsam emoțiile deoparte totul va fi bine.

Mi-am scuturat capul și am înlăturat orice gând, fixându-mi atenția pe paginile cărții ce se afla în mâinile mele. Am citit pentru ultima dată pagina respectivă, apoi am repetat ce am citit. Tot ce trebuia să faci era să înveți logic, nu precum un papagal, deoarece după un timp informațiile aveau să se evapore și nu-ți mai rămânea nimic în minte. Important era să-ți rămână acea informație pentru ceva timp, nu doar pentru o zi.

După trei ore intense de învățat și citit am luat o pauză. M-am ridicat de pe scaun, simțindu-mi corpul amorțit. Nu m-am prea mișcat în cele trei ore, asta mi se întâmplă când mă scufund cu totul în lumea cărților sau când învăț, uit de tot ce mă înconjoară. Mi-am scuturat membrele, sperând să alung furnicăturile ce le resimțeam în tot trupul. M-am deplasat până-n bucătărie, simțind o vagă urmă de foame. Am deschis ușa frigiderului, aruncând o privire scurtă asupra alimentelor. Nimic nu-mi încânta ochii, iar din acest motiv am lăsat frigiderul în pace și m-am îndreptat către "dulapul cu provizii", cum îi spune Kate, știind că acolo voi găsi ceva pe placul meu. Un mic zâmbet mi s-a așternut în colțul gurii la vederea borcanului plin cu ciocolată. L-am luat în mână alături de un pachet de biscuiți și o linguriță, apoi m-am dus în living, așezându-mă turcește pe canapea cu dulciurile în poală.

Am desfăcut capacul borcanului de plastic și spre surprinderea mea era neînceput. I-am înlăturat sigiliul și mi-am lins buzele pofticioasă. N-am ezitat niciun moment și am înfipt lingurița în ciocolată, luând o cantitate consistentă. Îndată ce gustul dulceag mi-a invadat papilele gustative, ochii mi s-au închis în urma gustului divin. Nerăbdătoare am rupt ambalajul biscuiților și am scos unul, întinzând ciocolată pe el. Am luat o mușcătură, dar m-am răzgândit și am introdus bucățica rămasă în gură, fiind puțin dificil să mestec, însă m-am descurcat.

Vol. II : Fighting for your love Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum