Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 37

Ambra's P.O.V

Am rămas blocată pentru câteva secunde, luându-mă pe nepregătite propunerea lui. Irișii săi verzi mă priveau încrezători, așteptând să le ofer un răspuns, pe care, din păcate, nu-l dețineam. Eram surprinsă și pe moment nu știam ce să-i răspund. Nu știam cum interpreta el tăcerea mea, dar eu mă chinuiam să găsesc un răspuns potrivit, întorcând invitația lui pe diferite părți. Ideea lui nu era una neplăcută, dimpotrivă. Îmi surâdea ideea de a fi departe de tot ce mă înconjura, chiar și pentru câteva ore. Problema era că îmi era puțin teamă de a fi într-un loc străin cu Harry, doar noi doi, deoarece lucrurile decurgeau mult prea repede și ar putea degenera într-o altă manieră. În plus, starea mea ar putea fi un impediment pentru a ne desfășura cum ne dorim.

Mă privea cu bunăvoință, răbdător, dar oricât de mult ar dura răbdarea sa, tot eram nevoită să-i dau un răspuns pe placul lui, pentru a nu-l dezamăgi. Oricât de simplu ar părea, îmi era greu să scot un cuvânt, știind că aș putea să o dau în bară dintr-un motiv necunoscut în acel moment. Nu răspunsul în sine era dificil, ci formulatul lui. Oricine ar putea să-ți răspundă la o întrebare, clar și imediat, într-un fel sau altul, dar nu puteai garanta că răspunsul va fi pe măsura așteptărilor tale.

- Ambra, ești bine? Mi-a atras Harry atenția, clipind des pentru a-l privi. Te uiți la mine sau mai bine spus, privirea ta trece prin mine de câteva minute.

- Doar noi doi? Singuri? M-am asigurat că am auzit bine, ignorând remarca lui.

- Da. A răspuns și m-a privit, citind în ochii săi curiozitatea de a-mi afla părerea.

- Nu știu ce să spun. M-am sprijinit într-o mână, îndreptându-mi privirea asupra sa. Ideea mi se pare minunată, dat fiind ce s-a întâmplat în ultimul timp, dar...

- Îți e frică. A concluzionat și m-am grăbit să dau din cap, contrazicându-l.

M-am ridicat din brațele lui și m-am așezat pe genunchi, trecând cu vederea disconfortul din zona gleznei. Harry și-a sprijinit spatele de tăblia patului, privindu-mă.

- Nu-mi e frică, Harry. I-am prins mâna într-a mea și l-am privit fix în ochi, pentru a-i demonstra că nu mint.

- Crezi că ți-aș putea face ceva dacă am rămâne doar noi doi? Nu vreau să profit de tine, Ambra.

- Suntem în dormitorul meu și din câte observi nu e nimeni în casă, în afară de noi doi. Dacă ți-ai fi dorit să profiți de mine, ai fi făcut-o de mult, corect? Prin urmare, nu-mi este frică să rămânem singuri.

- Atunci, care e problema? Nu înțeleg. Dacă nu îți e frică de mine, de ce te temi? Fruntea i s-a încrețit și ochii lui îmi acordau întreaga atenție, încercând să descopere problema mea.

- Cred că nu e momentul potrivit pentru o escapadă, atâta tot.

- Din contră, e un moment foarte bun.
Te-ar ajuta să te relaxezi, să te detașezi puțin de această situație și să te concentrezi pe ceea ce te face fericită. A argumentat și mi-am mușcat interiorul obrazul, evitând să-l privesc, deoarece avea dreptate.

- Intențiile tale sunt bune și apreciez că te gândești la mine, dar cred că starea mea de sănătate ne-ar împiedica să ne implicăm într-o activitate.

- Nu e adevărat, doar tu crezi asta. A protestat și brusc am început să mă simt jalnică pentru scuza josnică invocată de mine. Voiam să te fac să uiți de tot, măcar pentru o zi, dar alegerea e a ta. Eu nu te pot obliga să faci ceva ce nu-ți face plăcere.

- Mereu încerci să mă ajuți și ești alături de mine. M-am apropiat de el, observându-l cum încerca să-și ascundă dezamăgirea.

- Nu-mi place să te văd în această stare. Aș face orice pentru un zâmbet de al tău, înțelegi? Ochii lui erau atât de sinceri încât îmi frâng inima.