Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 2

Picături de apă mi se scurgeau din păr pe umerii goi, urmând să se prelingă lin asemenea unui dans lent pe clavicule și pielea mea albă. Părul îmbibat de apă îmi mângâia spatele, având grijă să-mi lase câte un mic strop de apă să călătorească de-a lungul coloanei vertebrale.

Îmi priveam reflexia corpului, înfășurat într-un prosop moale și negru, în oglinda mare așezată în colțul camerei. Din oglindă mă privea un trup firav, dar totuși puternic pentru ceea ce a îndurat în trecut. Dacă acum câțiva ani, existau zile în care nu simțeam nevoia să mă uit deloc în oglindă, acum acele zile au dispărut. Odată cu trecerea timpului, am învățat un lucru important, dacă tu însuți nu îți iubești corpul, cum te aștepți ca altcineva să-l iubească ? Cu cât ura față de propriu corp este mai mare, cu atât stima de sine va fi mai mică. Ești nemulțumită de corpul tău, chiar furioasă, iar acest lucru îi respinge și pe ceilalți. Nu-i va ajuta să se îndrăgostească de tine, ci să se distanțeze.

Nimeni nu-i perfect. Poate că nu aveai un fizic de invidiat sau orice altceva, însă compensai prin multe alte calități: umor, corectitudine, empatie, creativitate, sinceritate, loialitate, iar lista este foarte lungă. Suntem diferiți, fiecare avem ceva ce ne deosebește de restul. Suntem meniți să fim diferiți, dar în special unici. Admirăm operele artiștilor tocmai pentru unicitatea lor. Am încetat să mă mai concentrez pe imperfecțiuni. Nu mă mai raportez la nimeni și nu mă mai compar cu nimeni. Sunt ceea ce sunt. Cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt. Imperfecțiunea este frumoasă, iar eu am înțeles asta. M-am împăcat cu ideea și încerc să văd partea pozitivă a lucrurilor. Poate că trecutul mi-a arătat numai partea negativă a vieții, dar m-a făcut să privesc în alt mod lucrurile din prezent. M-a făcut mai puternică, iar pentru asta sunt recunoscătoare.

Mi-am înlăturat o suviță de păr, ce mi-a căzut pe chip și mi-am ridicat privirea către partea superioară a corpului. Mi-am analizat chipul, trecându-mi degetele peste obraji și pomeți. Imaginea din oglindă era pe placul meu. Părul abia dacă-mi trecea cu patru centimetri de umeri, ondulat și cu o nuanță mai închisă decât culoarea mea naturală. Îmi plăcea mai mult această tunsoare, deoarece îmi scotea în evidență trăsăturile și păream mai matură. Chipul pare mai strălucitor, iar ochii sunt plini de viață. Această variantă a mea mă încânta, era mult mai încrezătoare în propriile forțe decât de obicei.

Am încetat cu analizatul și m-am îndreptat către dulap. Eram nehotărâtă în privința ținutei. Mi-am plimbat privirea printre umerașe, în căutarea unor piese vestimentare pe care le-aș putea purta astăzi. Voiam o ținută lejeră, dar care să arate și bine. Fără să mai stau prea mult pe gânduri am luat o pereche de blugi negri, un tricou alb peste care am adăugat un cardigan tricotat de lungime medie și o pereche de botine. Mi-am uscat părul, trecându-mi de câteva ori cu peria prin el. Nu m-am obosit să-i fac ceva în mod special, doar l-am ciufulit puțin. Eram norocoasă că avem buclele de la mama natură, nu trebuia să mă ocup de aranjarea lui non stop. În plus, părul puțin ciufulit arată mereu bine, îți oferă un aer mai seducător.

Am ales să nu mă machiez, ci doar să aplic puțin balsam cu aromă de vișine pe buze. Două inele și un ceas primit de la Kate mi-au completat, în cele din urmă, ținuta. Mi-am luat câteva foi din sertarul biroului și instrumente de scris, punându-le în geanta încăpătoare. Privirea mi s-a oprit la ceas, care indica ora 8:10. Cursurile încep la 9:00, asta înseamnă că am timp să mănânc ceva. Am ieșit pe ușă, auzind două voci ce păreau să provină din bucătărie. În drum spre bucătărie, am trecut pe lângă pătuțul Bellei și nu m-am putut abține să nu-i ciufulesc blana. Un zâmbet mi s-a imprimat pe buze când aceasta s-a lăsat pe spate, dând de înțeles că vrea mai mult. I-am mângâiat burtica câteva secunde, apoi am lăsat-o în pace și mi-am croit drum către bucătărie.