Vol. II : Fighting for your love

Capitolul 25

Ambra's P.O.V

- Nu se poate. Am șoptit mai mult pentru mine, simțind un val de panică străbătându-mi corpul, care începuse să tremure ușor.

Inima îmi bătea cu putere în cutia toracică, de parcă s-ar fi săturat să fie în aceeași încăpere de când se știe și dorea cu disperare să evadeze pentru câteva minute. Palmele îmi erau transpirate și un nod mi se formase în gât, împiedicându-mă să respir cum trebuie. Pieptul îmi era cuprins de un junghi, fiind nevoită să-mi duc mâna pe locul dureros. Gândurile îmi erau tulburate, deși mă chinuiam din greu să le ordonez pentru a putea gândi limpede. Eram îndrăgostită de Harry? Nu, nu era posibil. Nu puteam fi îndrăgostită de el. Oricine, dar nu el.

- Ambra. Mi-am auzit numele precum un ecou, dar buzele nu au îndrăznit să se dezlipească.

Privirea îmi era în gol, ochii măriți de spaimă și mâinile tremurânde, strângând cu forță haina de pe mine. Încercam să mă calmez și să-mi reamintesc cum se respiră, deoarece simțeam că mă sufoc. Nu eram sigură, dar cred că aveam un început de panică.

- Pentru numele lui Dumnezeu, Ambra, respiră! I-am auzit ca prin vis vocea prietenei mele, care-și încleștase degetele în pielea brațului meu.

Am ascultat-o, cu greu, dar am făcut-o și am tras aer în piept, apoi l-am expirat, repetând de câteva ori acel proces. Mintea îmi era plină și simțeam cum moalele capului începeau să mă doară. Trecând peste toate aceste manifestări, eu simțeam cu adevărat ceva pentru Harry sau era doar o iluzie? De unde aveam eu să știu cum era să fii îndrăgostită dacă nu am avut o relație serioasă niciodată?

Într-adevăr, au existat tentative, dar niciodată nu le acordam prea multă atenție. Nu prea ieșeam cu băieții în oraș și nici nu acceptam propunerile colegiilor de facultate din motive pe care nici eu nu le cunoșteam. Poate eram prea timidă? Poate nu-mi plăcea să fiu în centrul atenției sau nu-mi doream să ies din zona mea din confort? Poate că exista un motiv, dar eu nu-mi doream să-l expun. Prin urmare, de cele mai multe ori, mă refugiam în învățat sau diferite cărți, care-mi răpeau cea mai mare parte a timpului. Am avut parte doar de două întâlniri până acum. Prima dată am ieșit cu un băiat care mă remarcase la cafenea și își exprimase dorința de a-i accepta invitația la o cafea, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu era nici o chimie între noi și nici nu aveam lucruri în comun. Din acest motiv, am decis să nu ne mai întâlnim, deși băiatul respectiv era destul de drăguț.

A doua întâlnire a fost cu un student în anul 3 de la aceeași facultate cu mine. Mi-a plăcut din prima de el. Era foarte frumos, cu niște ochi fermecători care-ți tăiau răsuflarea și o personalitate puternică. Caracterul său era cel care-l punea în valoare. Manierat, deștept, dar cu o latură, pe care nimeni nu o știa. Era bun, dar cu un strop de rău în esență. Acel băiat era combinația fatală.

Am ieșit de câteva ori împreună și începusem să-l plac din ce în ce mai mult, dar încă nu aveam sentimente pentru el încât să spun că eram îndrăgostită de el sau că îl iubeam. Ochii și cuvintele lui mă cucereau pe loc, eram fascinată de el. La un moment dat, chiar a existat și un sărut între noi, dar nu a fost pe măsura așteptărilor mele. Nu știu la ce visasem, însă acea atingere a buzelor sale de ale mele nu mi-a trezit niciun sentiment, dar acest lucru nu m-a descurajat. Am sperat că magia se va întâmpla pe parcurs, dar a fost fix contrariul. După trei săptămâni în care ne-am tot văzut, am aflat că acel băiat avea o iubită despre care, aparent, nu a menționat niciodată. Mai târziu am înțeles că el nu era cine părea a fi el și am fost destul de dezamăgită la acea vreme. Mi-am spus că mai bine mă lipsesc de astfel de persoane, nu știu altceva decât să rănească și să mintă omul de lângă ei. De atunci, am decis să las totul să decurgă de la sine. Aveam tot timpul din lume pentru a mă îndrăgosti.