Antisocial (5SOS Fanfic)

Capitolul 32

Azi e prima zi de liceu dupa vacanta si sincer chiar nu ma bucur, adica serios acum cine s-ar bucura?
Pe langa asta, nu am mai vorbit cu Luke din noaptea aceea. Nu stiu ce e cu el, un singur lucru stiu sigur, el e o dilema. E dilema mea.

De cand a intrat in lumea mea, mi-a facut atat bine cat si rau. Am avut probleme cu Cal, am suferit ca o proasta cand am crezut ca m-a inselat,am suferit cand l-am adus pe patul de spital si acum, acum cand isi poate indeplinii visul, cand ar trebui sa fiu fericita pentru el nu o pot face pentru ca visul lui inseamna sa nu-l mai am langa mine si ca bonus el devine distant si rece cu mine irosind putinul timp pe care-l mai avem de petrecut impreuna.
E greu de inteles ce e in mintea lui, dar sper ca e doar oboseala, stresul si frica cele care il fac sa fie asa.

Cuprinsa de gandurile mele mi-am facut rutina zilnica si am plecat cu Katie spre liceu. La scurt timp eram deja in liceu asteptand sa inceapa cursurile, defapt asteptam sa ma intorc acasa dar mna...
Orele treceau greu si plictiseala plutea in aer mai ales ca profesorii au inceput sa vorbeasca numai de examenele finale care sunt in doua saptaman, dar pana la urma a venit si pauza de pranz. Avand 20 de minute am decis ca ar fi cazul sa-l caut pe Luke. Daca el nu ma cauta il caut eu.

L-am cautat in toate cotloanele, in sala de sport, la dulapul lui,in curte, la cantina nu dadeam de el niciunde si atunci mi-am amintit de laboratorul de muzica. Am fugit pe scari pana acolo si cand m-am vazut in fata usii, m-am oprit am tras aer in piept si cu speranta ca voi da de el am apasat pe clanta.

-Mia?

-Luke, aici erai te-am cautat peste tot.

-De ce nu m-ai sunat?

-Nu stiu..,, dar tu ce faci aici, singur? spun asezandu-ma langa el sprijinita de perete.

-Tebuie sa-mi fac ordine in ganduri.

-Sunt si eu unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le ordonezi?

-E vorba de toata viata mea si toti oamenii dragi mie, deci da esti si tu unul dintre ele.

-Ce te supara?

-Oare chiar vreau sa las totul pentru ceva ce poate nu va merge bine, ceva nesigur.

-De ce ti-e frica de esec? Ai trecut prin atatea si acum cand esti la un pas de marele succes te dai  batut din cauza nesigurantei si fricii? in acel moment Luke a sarit agitat in picioare si ii puteam citi pe fata nervii

-Nu! Nu ma fa las! Habar nu ai cum e si cu ce drept ma faci tu las cand tu ii lasi pe toti sa te calce in picioare? la cuvinte spuse am simtit cum o palma de cuvinte mi-a atins inima, cum putea Luke sa-mi spuna asa ceva?

-O da, nu am habar cum e? Crezi ca eu nu ma gandesc ca peste doua saptamani vei fi in partea cealalta a lumii? Crezi ca nu mi se rupe sufletul, mai ales cand vad cum ma tratezi, de parca numai tu treci prin asta. Dar daca dupa tot ce ti-am dat si dupa toata dragostea si sutinerea mea tu ma tratezi in felul asta poti sa pleci si mai repede ca nu ma supar. si cu asta am fugit din incapere fara sa-i dau dreptul la replica

Lacrimi fierbinti curgeau pe obrajii mei, lasand la suprafata slabiciunea mea si neputinta in fata acestei situatii in care m-am certat pentru prima data cu Luke. Ma simteam groaznic si tot ce vroiam era sa plec acasa.

------------------------------------

De doua zile nu am mai mers la scoala, nu ma simteam in stare sa stau concentrata la ore dupa tot ce s-a intamplat. Plangeam ca o fraiera, mami ma consola cum putea, tata il blestema pe Luke si Katie venea zilnic la mine sa-mi ridice moralul. Am oameni carora le pasa de mine, nu ca Luke. De luni de cand ne-am certat tot ce a facut a fost sa ma sune o data si sa-mi trimita un mesaj cu 'Scuze!', dar evident ca nu i-am raspuns.
Cum am putut sa fiu asa credula si naiva, adica el e Luke, cel mai cel baiat din liceu, de ce m-ar vrea pe mine. Incep sa cred ca tot ce mi-a spus a fost actorie. Lacrimile mi-au invadat iar fata si exact atunci a venit si Katie in camera.

-Hei! Mia, gata! Nu mai plange, sunt cu tine!

-Ma doare Kat, ma doare inima. ea m-a luat in brate lasandu-ma sa plang pana ma linistesc.

-Gata, te-ai calmat? zice ea la un moment dat, iar eu dau din cap aprobator

-Bun, acum sa trecem la lucruri mai frumoase. Concertul celor de la One Republic s-a reprogramat.

-Serios, pe cand?

-O sa fie sambata, 23 mai.

-Cum?!

-Care e problema? Va fi cu o luna mai devreme?

-Nu intelegi Katie, baietii pleaca pe 24.

-Firar...

--------------------------------
Azi e vineri si am decis ca trebui sa merg si eu la scoala daca vreau sa trec examenele asa ca iata-ma pe drum cu Katie.

-Ai vorbit cu Luke? eu am dat doar din cap dezaprobator fiindca, intr-adevar nu m-a mai cautat.

-Hai sa schimbam subiectul. Te-ai mai gandit la concert. eu m-am oprit si m-am uitat la ea mirata

-Scuze, intrebare gresita.

-Nu, sti ce. O sa mergem daca pe el il doare la patina de mine atunci si pe mine ma doare in cot de el. Eu voi petrece in timp ce el isi va face bagajele.

-Esti sigura?

-Foarte! si cu asta ne-am continuat drumul spre 'inchisoare'.

Se pare ca daca stai acasa trei zile orele nu devin mai interesante si mai scurte...din pacate timpul imi trecea la fel de greu.
In fata ochilor vedeam numai cifre si ecuatii indescifrabile care imi dadeau o stare de somn dar se pare ca am foat salvata de  clopotel. Am iesit cat de repede am putut din sala de tortura indreptandu-ma la dulapul meu.
Nu mica mi-a fost mirarea cand langa dulapul meu l-am vazut pe Luke, pentru un moment mi-a stat inima in loc si speram ca el nu m-a vazut asa ca m-am intors sa plec dar era prea tarziu. El ma striga, eu grabesc pasul dar degeaba simt cum imi apuca mana si ma intoarce cu fata catre el.

-Mia nu ma evita te rog! Imi pare rau nu am vrut sa fiu un magar.

-Ei bine ai reusit. am vrut sa ma rup din stramtoarea lui dar fara folos

-Iarta-ma te rog! in acel moment l-am privit in ochi, erau inchisi la culoare, erau tristi si stinsi deci da, chiar ii parea rau.

-Te iert Luke. a oftat usurat si deja zambetul ii radia pe fata

-Dar asta nu schimba nimic. Dupa ce spargi o farfurie si spui 'iarta-ma' farfuria nu se repara. Inima mea nu e o jucarie Luke si vreau sa intelegi ca m-ai ranit tare cu acele cuvinte.

-Inteleg si regret, chiar vreau sa ma revansez.

-Spune-mi de ce ai facut-o, spune-mi de ce ai fost indiferent si rece cu mine?

-Aaaa..., nu..nu stiu.

-Minti!

-Ba nu!

-Ba da Luke, imi pot da seama din faptul ca nu ma privesti in ochii si te balbai. Ce imi ascunzi? Te-ai plictisit de mine? Ti-ai gasit pe alta?

-Nu.

-Atunci spune-mi!

-Nu...nu pot!

-Bun, atunci nici eu nu mai pot sa te vad. am dat sa plec dar evident ca m-a prins din nou de mana

-Mia!

-Sa nu indraznesti sa ma suni sau sa mai vorbesti cu mine. Tu nu mai existi pentru mine, da?

Am lasat alte lacrimi sa-mi curga pe obraji in timp ce fugeam spre iesirea din liceu, nu-mi mai pasa de nimeni si nimic vroiam doar sa ajung acasa, sa ma arunc in pat si sa plang pana voi ramane fara lacrimi.

-------------------------

Mda cred ca toata lumea ma uraste acum :)))) sorry dar asa merge banda pe la mine :)))

Oricum sper ca intr-un fel sau altul va placut capitolul si va multumesc pentru a mia oara ca imi cititi chestia asta si pentru numarul mare de voturi si alea alea