Antisocial (5SOS Fanfic)

Capitolul 33

Stiti cum e cand vremea e superba, iesi afara si cand te simti mai bine incepe ploaia? Toate planurile iti sunt data peste cap si toata bucuria pe care o aveai se duce pe apa sambetei, fugi incotro apuci ca sa te adapoatesti de picaturile de ploaie in speranta ca nu te vei uda, insa de ce ti-e frica nu scapi. Ud leoarca gasesti in final un adapost si ramai acolo. Ramai si privesti ploaia cum cade si asculti sunetul ei armonios. Frigul te cuprinde dar stai acolo pitit pana se va domolii, fiind cuprins in gandurile tale.
Ei bine exact asa ma simt eu acum, dupa perioada aceasta grea prin care am trecut am crezut ca in sfarsit a rasarit soarele si pe strada mea, insa m-am inselat amarnic. Nu pot intelege exact care e problema, nu pot sa inteleg ce are Luke, nu inteleg de ce imi ascunde lucruri si de ce ma raneste.
Durerea provocata de el a fost mare si inca e acolo,in sufletul meu, dar m-am decis sa fiu puternica si sa trec peste.

-Gata Mia! Ai suferit destul,ridica-te si arata-le ca esti puternica. imi spun eu privindu-ma in oglinda. Am capatat vointa si am hotarat sa ies la o plimbare, nu am mai iesit de vineri din casa si simteam ca innebunesc deja inauntru.

-Unde mergi scumpo? intreaba mama vazandu-ma incaltata si pregatita de plecare.

-La o plimbare.

-Ai putea sa-mi iei ceva de la magazin cand te intorci.

-Sigur. spun eu plictisita

-Multumesc! mi-a dat lista de cumparaturi si am plecat

Vremea de afara era placuta, vantul adia usor si soarele stralucea facand un echilibru intre cald si rece. Pe cum inaintam realizam ca de fapt nu mergeam nicaieri, nu aveam in cap un loc in care sa merg, pur si simplu imi urmam pasii. Eram eu cu eu si nimic mai mult, am realizat ca am petrecut prea mult timp consumandu-ma pentru altii, am nevoie de timp pentru mine, am nevoie de o pauza de la toti si toate. Arunc o privire spre cer, soarele stralucitor e amenintat de un nor mare care urmeaza sa-l acopere si sa nu-i mai permita sa straluceasca. Vantul incepea sa se inteteasca parca impingandu-ma spre drumul care duce nicaieri, chiar asa eu merg dar nu stiu unde deci drumul meu duce nicaieri.

Intr-un final ma asez pe o banca admirand un mic lac pe care pluteau niste rate, in jurul lacului niste copii aruncau cu bucatele de paine pentru a hranii zburatoarele, imaginea din fata mea imi exprima inocenta pura. Cat mi-as dorii sa am dinnou 6 ani, sa nu merg la liceu, sa nu fiu batjocorita in halul asta, sa nu stiu ce inseamna ura, sa nu se creeze prietenii dupa aspecte, sa nu stiu ce e durerea. Cat mi-as dori, dar  nu pot da timpul inapoi. Oftez apasat, imi scot castile din buzunar si las versurile Christinei Perri sa ma rupa de lumea asta rea in care oamenii se desconsidera unii pe altii, lumea asta in care exista mai mult rau decat bine. Incet incet pleoapele mi s-au inchis si am intrat in lumea viselor.

-------------------------

Simt o picatura rece pe fata dar o ignor sperand ca pot adormi dinnou, insa acele picaturi devin din ce in ce mai numeroase si asa ca somnul meu e distrus deschid repede ochii si observ ca ploua.

-Bun, exact asta imi lipsea. spun pentru mine, imi ridic gluga de la bluza de trening si incep sa fug pana la cel mai apropiat magazin alimentar, daca tot trebuia sa fac cumparaturi pentru mami.

Am fugit cat de repede am putut dar degeaba, m-am udat rau de tot dar din fericire tocmai am zarit un magazin. M-am grabit sa intru am luat un cos, am scos lista si sa inceapa 'vanatoarea de comori'.

-Deci paine, mere, unt..., vorbeam singura in timp ce impingeam caruciorul fara sa ma uit pe unde merg asa ca inevitabil m-am trantit intr-un om, care spre ghinionul meu era un batran morocanos. Cu toate ca mi-am cerut scuze de 10 ori el continua sa face crize de isterie de parca i-am calcat peluza, norocul meu ca a venit  paza magazinului care a remediat situatia.

Dupa toata drama cu batranul am continuat cumparaturile si cand in sfarsit am luat si ultimul lucru de pe lista m-am indreptat spre casa. Am platit produsele si am iesit din magazin. Ma opresc chiar in fata usii, oftez inca o data, imi pun gluga in cap si spun doar pentru mine 'Ziua asta nu putea fi mai rea'. Ploaia cadea din ce in ce mai greu pe pamantul rece, insa am obosit sa fug asa ca prefer sa merg linistita pana acasa. Pe la jumatatea drumului am realizat ca nu-mi mai simt mainile din cauza frigului si cum eram chiar langa o cafenea am zis sa intru ca sa beau o ciocolata calda, inca 5 minute de oprire nu vor omori pe nimeni pana la urma. Asadar intru linistita, ma duc, im iau bautura si cand vreau sa ma asez la o masa realizez ca de fapt ziua asta poate fi mai rea il vad pe inegalabilul Luke cu...o fata...facand poze si sarutandu-i obrazul. Cum as putea sa interpretez gresit asa ceva? E clar ca Luke s-a folosit de mine si acum ca s-a saturat a plecat la alta. Scap paharul pe jos din cauza socului si fug cat mai repede din acel loc.

Ploaia parca stia ce se va intampla azi, parca tocmai din cauza asta a inceput, ca sa planga cu mine. E adevarat, ploaia chiar vine si iti da planurile peste cap, apoi fugi, te adapostesti si astepti sa se domoleasca, dar nu o face iar frigul te cuprinde tot mai mult si iti displace dar te inveti cu el fiindca nu ai altceva mai bun.

------------------------------------------

Buna lume! Deci da capitolul asta e unul foarte ciudat si probabil ca am scris astfel de lucruri fiindca la mine ploua de ieri :))) but idk. Sper sa va placa si sper sa nu ma omorati din cauza lui Luke :)))

Multumesc pentru a nu stiu cata oara ca imi cititi porcaria si va multumesc pentru ca zi de zi imi creste numarul cititorilor. Lava you <3