Antisocial (5SOS Fanfic)

Capitolul 2

Ceasul a inceput sa ticaie ceea ce insemna ca trebuia sa ma trezesc. Am oprit ceasul si dupa inca 15 minute m-am ridicat din pat. Eram obosita fiindca n-am prea putut dormi, m-am tot gandit la acel baiat si la faptul ca nu voi avea niciodata curajul sa-i vorbesc. De ce? De ce trebuie sa fiu o mamaliga? Urasc faptul ca nu am prieteni si ca nu am atata vlaga in mine incat sa spun un salut. Mi-am ales niste haine din dulap, le-am imbracat,mi-am prins parul in coada de cal si am plecat.

Cand am iesit pe usa am vazut pe cineva care astepta in fata casei mele. Era Katie. Am crezut ca inebunesc cand am vazut-o. Am vrut sa intru in casa dar m-a vazut.

-Hei! Ai fugit atat de repede ieri si nu ti-am putut spune ca suntem vecine. M-am mutat de o saptamana aici si chiar speram ca ne vom intelege, deci vrei sa mergem impreuna la scoala?

M-am uitat la ea si am spus aproape soptit un da, apoi am plecat. Tot drumul a vorbit numai Katie, ma simteam ca copil caruia mama ii tine o predica lunga despre cum sa treaca strada in siguranta si cum sa nu vorbeasca cu strainii. Imi doream enorm de mult sa scot si eu un cuvant dar parca aveam buzele lipite cu superglue, cand am ajuns insfarsit la liceu am fugit repede in clasa. Cred ca am speriat-o pe Katie pentru ca totul s-a intamplat atat de brusc. In clasa ma simteam in siguranta asa ca am stat acolo pana la pauza de masa. Atunci am fost nevoita sa ies pentru a manca asa ca m-am indreptat spre cantina.

Eram in cantina mi-am luat tava cu mancare si imi cautam o masa goala la care sa stau. In timp ce mergeam simteam ca toti ochii sunt atintiti asupra mea si imi tremurau picioarele foarte tare. Mai aveam cam 5 metri si ajungeam la masa cand m-am impiedicat si am cazut cu tot cu tava. Toti au inceput sa rada si eu vroiam sa inttru in pamant de rusine, m-am ridicat si am fugit cat de repede am putut. Am ajuns cumva in cabinetul de muzica si m-am pus pe plans. Afost cel mai jenant moment din viata mea, plangeam incontrolabil. Am realizat ca nu sunt singura in sala numai cand s-a asezat cineva langa mine. Imina a inceput sa-mi bata incontrolabil, iar lacrimile s-au oprit brusc. Mi-am ridicat capul si l-am vazut pe el, pe baiatul de ieri care m-a ajutat.

Cand l-am vazut parca timpul s-a oprit si eram numai noi doi si nimic nu m-ai conta, m-am uitat in ochii lui si simteam ca toate grijile au disparut, era atat de frumos cum soarele cadea pe chipul lui, parca visam nu credeam ca e adevarat dar apoi a inceput sa vorbeasca si m-am trezit din transa.

-Ai patit ceva? Te pot ajuta?

-N..nu, sunt...bine. nu-mi venea sa cred ca am reusit sa vorbesc.

-Esti sigura? a spus el cu un mic zambet.

-Da.

-Eu sunt Luke, tu cum te numesti?

-Eu? aaa...Mia. nu puteam sa cred ca eu vorbeam cu un baiat.

-Incantat de cunostinta,daca crezi ca esti bine voi pleca, trebuie sa ajung la biblioteca.Ne mai vedem pe-aici bine?

Eram atat de uimita incat nu am putut decat sa dau din cap afirmativ. Ma simteam ca in ziua de Craciun, era uimitor am vorbit cu cineva mai mult de 10 secunde. M-am ridicat si am plecat din cabinetul de muzica. Cred ca mergeam ca o betiva ametita pentru ca nu mi-am dat seama cand am ajuns la dulapul meu. Norocul meu ca era Katie acolo si m-a oprit.

-Esti bine? Te-am cautat peste tot, unde ai fost?

-Eu, aaaa...am fugit in cabinetul de muzica,vroiam sa fiu singura. nu stiam daca trebuia sa-i spun despre Luke, oricum poate o voi face intr-o zi.

.................

S-a lasat seara dinnou. Stateam in camera mea, intinsa in pat si uitandu-ma cu un zambet tamp la tavan. Eram cea mai fericita din lume pentru ca am vorbit cu cineva, mai ales ca acel cineva era Luke.

Hei lume am revenit cu partea a 2-a, sper ca va place :* Scuzati-mi va rog greselile, multumesc ca-mi cititi cartea. Love you! :*