Demon fara voie

Capitolul 1

Era prima zi din clasa a XI- a, Natasha desi iubea scoala nu era foarte incantata de aceasta zi. Afara ploua si trebuia sa se grabeasca sa prinda autobuzul, si-a luat la revedere de la parinti, care ii urasera bafta si a iesit pe usa. Ploua atat de abundent incat nu puteai sa vezi ceva in jur, aceasta grabi pasul pentru ca presimtea ca va ajunge tarziu in statie, lucru care s-a si intamplat, deoarece autobuzul doar ce plecase.
A aruncat umbrela si a inceput sa alerge disperata dupa autobuz in speranta ca soferul o va vedea si va oprii, dar fara noroc. Se arunca in genunchi si isi pune mainile la ochi pentru ca lacrimile deja ii inundasera fata.
Era a doua cea mai urata zi din viata ei, prima fiind cea in care baiatul de care era atrasa ii pusese piedica in curtea scolii, la decernarea premiilor cand trebuia sa urce pe scena ca profesorul diriginte sa-i imaneze premiul intai, fiind singura din clasa care il merita. A picat si atunci in genunchi, iar toata scoala a bufnit intr-un ras isteric, s-a ridicat greu de jos, genunchii ei fiind juliti si sangele deja aparuse ca o pata de culoare pe pielea ei alba ca varul, si a preferat sa fuga cu capul plecat spre baia scolii, lasand colegii sa se uite dupa ea razand in continuare.

La fel ca atunci se simtea trista, o biata faptura care devenise bataia de jos a intregii scoli, o flacara incepuse sa mocneasca in sufletul ei, era dispretul si ura pentru toti oamenii pe care ii cunostea si o facusera sa sufere. Nu intelegea de ce tocmai ea avea acest destin crud. S-a ridicat de jos, rochia noua pe care o primise de la parintii sai era imbibata in apa, iar parul ce il avusese prins intr-un coc i se desfacuse si suvitele brunete ii acoperisera umerii goi.

S-a intors inapoi sa isi ia umbrela, dar aceasta se rupsese, si-a descarcat nervii pe ea facand-o franjuri si a imprastiat-o pe toata strada. 

- Baga-mi-as @($"#$# in ziua asta!!! Vreau acasa... S-a intors nervoasa urland si calcand apasat in fiecare balta care ii iesea in cale.

Furtuna se intetise si a hotarat sa se adaposteasca la prima casa care ii iese in cale.
Fara sa-si de-a seama ajunge in dreptul unei case ce parea abandonata.

- Serios? Doar asta puteam gasi? In acel moment un fulger loveste stalpul ce marca trecerea de pietoni din spatele ei.

- Bbbi...ne, ma multumesc si cu atat.
Se grabi sa urce scarile mucegaite pe alocuri precum fuge un catel cu coada intre picioare cand a facut o prostie. Usa a carei clanta era acolo doar de forma nu fu dificil de deschis. Holul casei era intunecat si complet pustiu, pasind incet pe podea aude un sunet cunoscut de parca rontaia cineva chisuri si inainte sa realizeze ca, podeaua veche ceda sub greutatea ei, apoi trezindu-se intr-o incapere ce parea a fi subsolul casei. Dupa cateva minute in care aceasta nu s-a putut ridica din cauza durerii infernale care ii cuprinsese intreg corpul, s-a proptit de cel mai apropiat perete incercand de nenumerate ori sa se ridice, dar fara rezultat. Mai incercand o data reuseste sa ramana in picioare cautand o cale de iesire din subsol, dar singura portita de scapare era gaura pe care o facuse in momentul in care a cazut in subsol.

- Cred ca iti bati joc de mine... Nici o usa?
A inceput sa caute o scara sau cel putin un obiect pe care sa se urce pentru a ajunge la aceea gaura nemernica. Cautand ajunge in fata unei oglinzi si ramane blocata pentru cateva momente, realizand ca aceasta este singurul obiect din camera.

- Arat oribil..mi s-a rupt rochita noua si e si plina de praf..
- Da, asa e. Ii raspunse reflexia ei.

- Ce ce? Stai ce? Spune ea nedumerita.

- Da, arati oribil.

- Cred ca m-am lovit cam tare la cap cand am cazut.

- Ai vrea tu!

In acel moment reflexia ei trece dincolo de oglinda si in fata Natashei apare o persoana care arata exact ca ea.

- Nu inteleg cum poți  purta asemenea haine, rochia asta te strange in draci.

- Ce esti...sau cine esti? 

In acel moment 'clona' se prefacuse in...