Demon fara voie

Capitolul 12

#Peste 8 luni

Au trecut mai bine de opt luni de când  Derek m-a cerut in casatorie, pot spune ca m-am simtit cea mai fericita femeie din lume? Ei bine nu.

Desi m-a cerut si apoi am petrecut o noapte de vis, a doua zi cand m-am trezit el nu era langa mine in pat asa cum ma asteptam dar nu m-am panicat gandindu-ma ca e la bucatarie facand micul de jun asa cum obisnuieste, ori in camera fiicei noastre.

M-am ridicat buimaca din pat si mi-am facut rutina zilnica, apoi cu gandul la logodnicul meu drag m-am dus in camera lui Cass' sa vad ce fac cele doua persoane care mie imi completeaza viata, dar am gasit-o doar pe fiica mea treaza gangurind in patut. Am luat-o si am pornit spre bucatarie in cautarea vampirului cu ochii albastri, cand am ajuns micul de jun era facut, adevarat, erau clatite americane cu sos de ciocolata pe ele, o perfuzie de sange pentru desert m-am gandit si biberonul lui Cassidy...dar nici urma de Derek.

L-am strigat, nu a raspuns, dar cand m-am apropiat de masa am gasit o scrisoare..

'' Iubito..stiu ca nu te asteptai din partea mea la asta dupa ziua de ieri dar..stii cand ti-am povestit de creatorul parintilor mei? Ei bine are nevoie de ajutorul meu, nu stiu cat voi fii plecat sper totusi ca nu mult, dar te rog sa intelegi, are nevoie de mine.
Cand ma intorc poti sa ma bati, sa-mi urlii tot ce ai pe suflet..insa pana atunci ai grija de tine si de fetita noastra.
Te iubesc si te rog iarta-ma...''
Era scris pe aceea hartie, pe la mijlocul ei deja incepusem sa plang, m-a lasat si a plecat lasandu-mi o amarata de scriaoare?! Nici nu a fost barbat si sa ma trezeasca sa-mi spuna??! Ahh daca nu aveam pe Cassidy in brate masa ajungea in perete.
In fine dupa ce m-am calmat, cu greu, am hranit-o pe Cass si mi-am baut sangele din perfuzie, caci asa zisele clatite de 'imi pare rau ca te-am facut a mea si am plecat' au ajuns afis pe perete.

Acum dupa atatea luni in care l-am asteptat sa vina, inca stau cu foaia aceea nenorocita in mana si o citesc pentru a mia oara. Privesc fiecare cuvant in parte, trecand cu buricul degetului mijlociu peste fiecare cuvant in parte. A pierdut atat de multe.. Nu a vazut-o pe fiica noastra facand primii pasi, spunand primul cuvant care a fost 'tata' lucru care m-a ofticat la culme si sunt sigura ca daca era de fata facea baza de mine pe faza asta, nu a vazut-o inaltandu-se, si nu o vede nici acum la cei ''18 ani'' anticipati pe care ar trebui sa-i aiba.

Tot amalgamul asta de ganduri imi este intrerupt de vocea blanda a lui Cassidy.

- Mamaa?! Unde esti? Striga din pragul usii, probabil sa o auda si vecinii.

- In bucatarie, de ce tipi asa? Sa stii ca nu sunt surda. Raspund intorcandu-ma cu fata la ea punandu-mi mainile in san.

- A da? Si atunci cum de nu auzi cand te intreb daca pot merge la liceu sau facultate? Ca un adolescent normal! Spune punandu-se in aceeasi pozitie ca mine si ridicand din spranceana.

- Pentru ca tu nu esti un adolescent normal, Cassidy! Cum voi explica ca tu nu ai urmat o scoala pana a ajunge la liceu? Sau un liceu pentru a da la facultate? Ti-am explicat de atatea ori treaba asta, de ce nu vrei sa intelegi? Ridic putin tonul la final din cauza ca ma exaspereaza cu aceeasi intrebare de cateva luni incoace. Nu e ca nu as vrea sa o dau dar am nevoie de o groaza de acte pe care n-am de unde sa le iau si e atat de incapatanata de ma scoate din sarite. Oare cu cine o semana?

- Dar mama...incepe sa spuna dar o intrerup.

- Scumpo...stiu ce vrei sa-mi spui si crede-ma ca si eu as vrea sa te vad ducandu-te la scoala, sa te aud ca te duci cu colegii la suc si restul, dar am promis ca voi avea grija de tine cat timp tatal tau e plecat. Spun inghitind in sec la final din cauza amaralii din gura care s-a format rostind ultimul cuvant.

- Si cand se va intoarce, mama? Cand o sa fac paienjeni in casa asta? Stiu ca mi-ai spus tot despre noi dar eu cel putin nu ii stiu nici fata, cum as putea sa agreez pe cineva care a plecat si ne-a lasat singure? Cum pot sa-i spun 'tata' unui strain? O ascult si raman fara cuvinte, ochii ma inteapa si ma abtin cu greu sa nu izbugnesc in lacrimi, are partiala dreptate si o inteleg, a crescut fara un tata care sa-i arate ce este iubirea de parinte din perspectiva tatalui, eu am incercat sa fiu amandoua dar nu mi-a iesit suta la suta.

Ma duc la ea si o iau in brate, cand imi cad lacrimile pe obraj, imi raspunde la imbratisare si o aud suspinand lucru care imi frange inima.

A crescut atat de mult, are o gandire logica si tenace, si-a descoperit puterile care sincer ma fac putin invidioasa avand in vedere ca eu provoc durere, iar ea controleaza elementele naturii ceea ce mi se pare genial, si ei pare sa-i placa deoarece se tot joaca cu oamenii care trec pe strada. Tin minte ca intr-o zi a lovit postasul cu un fulger si de atunci nu mai avem postas.

Tot ce imi doresc acum e ca Derek sa vina acasa, mi-e dor sa-l simt, sa-l sarut si sa ii simt parfumul invaluindu-mi narile. Mi-e dor de el atat de mult.