Milan
Cu cateva luni în urmaEra un dezastru. Toată viața mea, toată munca mea, tot ce făcusem pana in clipa aceea, totul putea sa-mi scape printre degete intr-o singura clipa. Si pentru ce?! Pentru ca logodnica mea nu isi putea tine gura inchisa si nu se putea abține sa nu le arate inelul de logodna prietenelor ei.
O cerusem pe Chloe in căsătorie cu douăzeci și patru de ore în urma, intr-un restaurant simandicos și exclusivist din Washington. Ne-am retras apoi în apartamentul meu, unde ne-am văzut fiecare de treaba: eu pregăteam un comunicat de presa prin care sa anunț intr-un mod decent ca ne-am logodit iar ea bârfea cu prietenele ei la telefon. Știam ca n-o sa dureze mult pana când stirea o sa se răspândească si voiam sa fiu el cel care făcea totul public. Mai tarziu am făcut sex si am adormit. Am dat bir cu fugiții cu noaptea in cap si am venit direct in Miami, cu toate ca eram așteptat in LA.
Iar acum? Stăteam intr-un club pentru adulti in care ma furisasem mai ceva ca un agent secret. Nu eram acolo in cautare de distracții, drept cine ma iei? Aflasem informații noi despre Anonymous Society. După spusele informatorilor mei, in Miami, chiar in clădirea in care ma aflam fusese primul sediu Anonymous Society, acum treizeci de ani.
In urma cercetărilor pe care le-am făcut cat am așteptat in aeroport, am descoperit câteva lucruri interesante. Clădirea fusese construită in 1954, la cererea unei femei. La început a fost casa de toleranta, apoi orfelinat pentru copii prostituatelor vremii si mai apoi sediul unei organizații caritabile. In toți acești ani a fost in posesia femeii, Margo Du'Boire. La începutul anilor 90' a fost cumpărată de cineva care a vrut sa rămână anonim si, dacă informațiile oamenilor mei erau corecte, atunci n-a mai durat decat cativa ani pana când locul a devenit sediul Anonymous.
Acum parterul clădirii găzduia clubul pentru adulti și cel mai probabil la etaj erau camere private.
Totuși, un lucru trebuia să îl recunosc: locul era incredibil de elegant și oferea discreție. Lumina era difuza și contractul de confidențialitate de la intrare era stufos. Mesele erau aranjate în cerc, întinzându-se pe laturile extreme, iar in mijloc era amenajată o scena cu o bara de striptease. Nimic prea ostentativ, nici macar ospataritele. Pana si decolteurile lor erau de bun simt.
Am băut in acea seara, lucru care nu-mi stătea în fire. În timp de dansatoarele urcau și coborau de pe scena pe rând, după ce îsi făceau numerele, eu continuam să beau cu mintea rătăcindu-mi pe coclauri. M-am gândit la Chloe si la cariera mea, la Davis si Killian si Anonymous Society, la viitorul atat de promițător pe care il visasem încă din copilărie... si care nu imi mai trezea nici un fior de anticipare.
-Pot sa va mai aduc ceva, domnule? M-a luat prin surprindere o ospătăriță draguta, cu un par blond tuns pe umeri si un zâmbet prietenesc.
-Nu, dar poți sa îmi tii companie, i-am propus impingand scaunul liber cu piciorul.
-Îmi cer scuze, domnule, dar eu sunt doar ospătăriță, se scuza ea ridicând din umeri. Nu cred ca va pot... ajuta.
Pe moment n-am înteles la ce se referă. Nu voiam decât să stau de vorba cu ea și să o trag de limba, sa aflu a cui e clădirea si cine manageriază clubul. Apoi am inteles la ce se referea fata. Credea ca vreau altfel de companie.
Bineînțeles, idiotule, mi-am spus. Ești intr-un club care vinde sex. Ce altceva sa creadă biata fata?
-Pot să chem una dintre fete pentru dumneavoastră, domnule, îmi spuse ea incercand să fie utila. Pe cine ati dori în aceasta seara?
Ce întrebare decadenta. Pe cine îmi doream în acea seara. De parca eram intr-un magazin și nu puteam să mă hotarasc ce camasa să cumpăr.
-Imi poti recomanda pe cineva? Am întrebat sprijinindu-mi bărbia in palma. E prima data când vin aici.
Fata paru puțin încurcată pentru o clipa, dar îsi reveni rapid și îmi arunca un zâmbet larg.
-Nu va cunosc gusturile în materie de femei, domnule, încerca ea să se scuze din nou. Tot ce pot să va spun e ca Cherry este cea mai frapantă apariție din aceasta seara și cel mai greu de abordat în general. Urmează sa urce pe scena in câteva minute. Dacă va place, sunt sigura ca nu o sa va refuze.
Am privit-o curios, cu o spranceana ridicata.
-Parca spuneai ca e greu de abordat, i-am amintit eu.
-Chiar este, se grăbi să mă asigure. Dar asta când vine vorba de bărbații care vin de obicei in cluburi de striptease. Iar dumneavoastră nu sunteți tocmai genul acela de bărbat.
Nu știam ce înseamnă asta si nu eram sigur ca vreau sa știu.
-Cum ziceai ca o cheamă?
-Cherry.
Ăla nu era un nume. Era o acoperire.
-Foarte bine, i-am spus ridicând din umeri. Aranjează să vina aici când îsi termina dansul. Si adu-mi încă un Bourbon.
-Imi pare rau, dar nu se poate, mă anunță clătinand din cap. Nu vine niciodată în bar, dar pot să vorbesc cu ea să va primească intr-o camera privata de la etaj, daca sunteți de acord.
Nu eram de acord. Cu toate astea, m-am auzit spunând:
-Sunt.
Chipul fetei s-a luminat intr-un zâmbet. Muzica hipnotica a explodat din difuzoarele împrăștiate peste tot in incapere.
-Va aduc imediat băutura, domnule, imi spuse fata aruncând un zâmbet in spatele meu. Va garantez ca nu o sa va para rau.
Bărbații de la mesele vecine au început să fluiere, să tipe și să urle ca niște animale. Eu nici macar nu m-am uitat spre scena pana când ospatarita blonda nu s-a întors cu băutura mea. Nici după aceea nu am reușit sa ma holbez spre femeia de pe scena, așa cum făceau toți ceilalți din jur, bărbați sau femei.
Totuși, ceva mi-a atras atenția. Femeia de pe scena nu dansa la bara. Nu dansa deloc. Stătea pur si simplu pe scena si se mișca lent pe muzica, de parca ieșea din ea. Era dezbracata dacă mă întrebai pe mine, dar imbracata dacă îți aminteai in ce loc ne aflam.
In următoarele doua minute m-am uitat la silueta unei femei bâțâindu-se pe muzica, in timp ce toată lumea din jur o luase razna de parca făcea sex in mijlocul scenei. Era delirant ce se întâmpla acolo. Nici macar nu o puteam vedea cu adevărat din colțul in care stăteam si a felului in care bătea lumina si așa slaba.
Dupa ce ea a coborât de pe scena în aplauzele și urletele înnebunite ale spectatorilor, am mai cerut o băutură. Când ospatarita s-a întors la masa si mi-a spus ca dansatoarea era de acord sa ma primească intr-o camera privata, am mai cerut o băutură. Cand am trecut pe langa bar, escortat de un bodyguard din staff-ul clubului, am mai luat o băutură.
In timp ce urcam scările, din ce in ce mai amețit și nesigur pe picioare, m-am trezit întrebându-mă de ce fac așa ceva defapt. Eram un bărbat logodit. Aveam să mă însor cu Chloe, fara doar sau poate. Si poate ca logodnica mea nu era tocmai femeia ideală, dar cine naiba este perfect pe lumea asta? Nimeni!
De ce eram intr-un club de striptease la o zi distanta de când îmi cerusem iubita în căsătorie? De ce urcam intr-o camera privata cu o dansatoare care-si spunea Cherry in timp ce logodnica mea era singura in Washington? De ce nu ma simteam nici macar puțin vinovat atunci cand usa s-a deschis in fata mea si eu am pasit peste prag?
Fac asta pentru o cauza buna, mi-am spus eu. Incerc sa aflu informații, ca intr-o misiune sub acoperire. Agenții secreți fac si lucruri care nu le fac plăcere, nu-i asa? Eu de ce as fi fost diferit de unul?
-Inchide usa, rasuna vocea puțin răgușită a unei femei.
Am împins ușa cu piciorul fix în nasul tipului de la paza, apoi am căutat cu privirea posesoarea vocii. Stătea langa un perete exterior, cocoțată pe pervazul unei ferestre și fuma.
Mi-a luat... mult să-mi vin în fire și să înteleg la ce mă uitam. Nu-mi aminteam dacă mă simțisem vreodată atât de complesit ca în clipa aceea. Cherry, după cum spusese si ospatarita, era foarte frapantă.
Exista oameni care se nasc ca fiind personaje secundare, al caror singur rol e sa-i facă pe cei importanți să straluceasca. Mai sunt și oamenii care se nasc pentru rolul principal. Cherry- sau cum naiba o chema defapt- era definiția vie a rolului principal.
Am pasit spre ea inconștient. Felul în care mă privea, atât de direct, intens și cercetător, fara pic de sfiala tipic feminina, m-a debusolat de-a binelea.
-Abby mi-a spus ca ai cerut o întâlnire privata, imi spuse sufland fumul în sus. Cu ce te pot ajuta in seara aceasta, domnule Petrov? Ma întrebă apoi inclinandu-si capul in lateral.
Faptul ca mi-a spus pe nume când mă uitam pe picioarele ei lungi și incredibile m-a zdruncinat puțin și m-a adus cu picioarele pe pamant. M-am oprit brusc la jumătatea încăperii, ordonându-mi sa nu ma apropii mai mult de atat.
-Ma cunosti? Am întrebat incercand sa par la fel de inflexiv ca si ea.
-Eu și restul Americii, mormai tragand din tigara aproape arsa.
Nu puteam să raman așa, în mijlocul camerei, ca o statuie. Singurele locuri pe care mă puteam așeza erau o canapea și un scaun. Pentru siguranța mea psihică și integritatea mea morala, am luat scaunul din colt și l-am tras spre interiorul camerei, apoi m-am asezat pe el.
-Încă nu mi-ai răspuns la întrebare, mă anunță ea sufland ultimul fum înainte de a arunca chiștocul țigării pe fereastra.
-Încă nu m-am decis ce vreau, am spus ridicându-mi glezna dreapta pe genunchiul stâng.
Femeia și-a îndreptat postura și s-a desprins de marginea ferestrei. M-am trezit înghitind în sec, în timp ce gura mi s-a uscat.
Urcasem în camera aia știind exact ce căutam: informații. nu luasem în calcul variabila, și anume ca e posibil ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din targ.
Cât de ciudat suna dacă spun ca femeia aia, o dansatoare intr-un club pentru adulti, era cea mai frumoasa femeie pe care o văzusem vreodată? Și văzusem multe femei superbe, pentru ca mă învârteam în cercuri foarte înalte!
Atitudinea ei, felul în care mergea și se uita la mine îmi amintea de o pisica: evazivă, vicleana, pe cont propriu. Dar ochii ei? Dacă se uita la tine, nu te mai puteai mișca. Era o Medusa fara șerpi în cap, în locul lor însă avea un par bogat, negru și ondulat ce-i cădea pana mai jos de umeri.
-Te-ai hotărât? M-a întrebat ocolind prin dreapta scaunul pe care stăteam.
M-am chinuit să raman concentrat, să nu mă uit după ea, să nu cedez în fata ispitei. Era o misiune grea, pentru ca băusem mult, eram frustrat și se adunaseră multe rahaturi în viața mea în ultimele luni. Momentul ăla acolo, clipa aia atât de departe de realitate suna ca o modalitate de evadare. Iar eu chiar aveam nevoie de așa ceva.
Așa ca am aruncat o privire peste umar. Ceea ce mi-a ieșit pe gura în continuare m-a lasat perplex.
-Ești prostituata? M-am auzit întrebând. Pentru ca nu mi-o trag cu prostituatele din principiu.
Am rămas blocat, cu respirația suierandu-mi în plămâni.
-Aha, mormai ea sorbind dintr-un pahar pe care și-l turnase. Deci pana la urma te-ai hotărât ce vrei.
Aparent da, cel puțin la nivel inconștient, pentru ca rațiunea mea încă se aduna de pe jos după ultima replica.
Cherry s-a apropiat de mine și nu s-a oprit decât atunci când a ajuns în fata mea. S-a aplecat, lăsându-mi o vedere panoramică completa asupra decolteului ei. Țâțele alea erau naturale?!
Când și-a asezat palma pe coapsa mea, am înlemnit.
Eu și Chloe eram împreuna de doi ani și jumătate și tot de atâta timp nu fusesem stins de o alta femeie în afara de ea. Nu sexual, cel puțin. Era ciudat și diferit și incomod să simt mana femeii aleia complet străine coborând în jos pe coapsa mea, spre genunchi.
Apoi mi-a împins piciorul, făcându-mi glezna să alunece de pe genunchi. Talpa pantofului s-a lovit de podea cu un pufnit înfundat iar eu m-am uitat la ea scrasnind din dinti.
A făcut un pas în lateral și si-a aruncat piciorul peste mine. O clipa mai tarziu s-a trântit cu fundul pe scula mea. Tot atunci am realizat ca aveam o semierecție care s-a imbatosat pe loc.
-Nu sunt prostituata, îmi spuse ridicându-mi paharul ei de băutură la buze. Sunt dansatoare și fac sex pentru propria-mi plăcere, nu pentru bani. Și nu cu oricine.
Am băut atunci când ea a ridicat paharul și am continuat să beau pe măsura ce ea a continuat să îl ridice. Nu mi-am dezlipit ochii din ai ei. Îmi urmarea buzele, îmi număra inghititurile. La sfârșit, când paharul a fost gol și mi l-a luat de la buze, ale ei erau întinse intr-un zâmbet cinic care nu-i atingea ochii. A aruncat paharul în spate. Toată podeaua s-a umplut de cioburi mici când sticla s-a lovit de perete și s-a făcut tandari.
-Ce băiat bun, mi-a spus urmărindu-și cu privirea degetul mare pe care și l-a trecut peste buzele mele ca să șteargă ultimele picături de whisky.
Și-a tras degetul spre propriile ei buze întredeschise și l-a supt. Dacă pana atunci mai exista o cât de mica posibilitate să mă mint singur, atunci n-am mai avut nici un dubiu: voiam să i-o trag. Rau.
Chloe n-avea să afle, mi-am spus când mi-am asezat mâinile pe talia ei și mai apoi pe fese.
Și chiar dacă ar afla, nu i-ar pasa de infidelitățile mele private atâta timp cât în văzul lumii eram un logodnic exemplar.
Cherry și-a asezat mâinile pe pieptul meu și le-a lasat să alunece peste abdomen și apoi mai jos pana când mi-a prins erecția în palme prin materialul pantalonilor. Mi-am ridicat ochii din decolteul ei.
-Am un prezervativ în portofel, i-am spus eu.
-Nu am nevoie de prezervativele tale, mă anunță ea.
A scos din sutien un prezervativ pe care l-a prins intre dinti și l-a ținut acolo. Mâinile îi tremurau când mi-a desfăcut cureaua, nasturele și fermoarul pantalonilor. M-am ridicat numai puțin, ca să îmi poata trage pantalonii și lenjeria. Erecția mea a tasnit, tantosa și entuziasmata. A rupt prezervativul cu dinții și mi l-a pus chiar ea, după ce mi-a frecat scula de câteva ori în pumn.
Eram foarte amețit atunci când s-a ridicat deasupra mea și apoi s-a lasat în jos, suspinând adânc. E posibil să fi gemut și eu. Era fierbinte, umeda și primitoare iar eu eram trist, beat și aparent imbecil.
Cherry mi-a tras-o de-am văzut stele verzi, la propriu. La început am fost atât de șocat încat n-am putut nici macar să mă mișc. Încă nu-mi dădeam seama cum de îmi permisesem să ajung intr-o situație atât de compromițătoare, dar înainte să apuc să mă gândesc la asta, femeia se freca de mine și se mișca în sus si-n jos de-a lungul erecției mele, iar eu nu-mi aminteam dacă mă simțisem vreodată atât de bine fara să fiu nevoit să depun nici un efort.
Era superba și sălbătica. Da, salbatica, ăla era un cuvânt foarte potrivit ca să o descrie pe femeia aia.
M-am aplecat și i-am prins ceafa în palma. Am smucit-o spre mine. Asta a părut să o scoată din transa în care intrase, caci a tresărit și când a deschis ochii, fețele noastre erau la nici doi centimetrii distanta. I-am prins fundul cu o mana și m-am aplecat mai mult spre ea, forțând-o să-și arcuiasca spatele. Mi-am înfipt degetele în carnea ferma de pe fesa și am tras-o brusc spre mine. A icnit și a gemut, iar pleoapele i-au tremurat.
-Nu-mi place să fiu folosit pe post de vibrator, i-am spus printre dinti, gafaind.
-Nici nu ești, pentru ca în clipa asta eu ti-o trag tie, nu tu mie, mă contrazise numaidecât cu vocea tremuranda.
I-am prins soldurile cu ambele mâini, am ținut-o ferm pe loc și am forțat-o să-și ridice bazinul cativa centimetrii, fara să ies din ea.
Apoi m-am împins cu picioarele în podea și soldurile mi-au zvacnit în sus, izbindu-se violent de ea. Nu a gemut, a țipat scurt, a tresărit și capul i-a căzut pe spate. Când și-a coborât privirea și s-a uitat în ochii mei, am văzut iadul arzând în ea. Am ranjit.
-Ce spuneai?
-Vezi, aici este problema defapt, îmi spuse gafaind. Simplul fapt ca inca mai pot să vorbesc e suficient de...
N-a mai vorbit în următoarele zece minute, dar a țipat îndeajuns de tare încat să o auda tot etajul al doilea al clădirii, în ciuda muzicii ce rasuna de la parter. A avut orgasm, de doua ori, pentru ca eram un domn chiar și cu femeile ca ea. La sfârșit, când am terminat amandoi, tremura atât de tare încat a trebuit să-și sprijine fruntea de umărul meu pentru un minut.
Eu nu mai știam nici cine sunt, nici ce căutam acolo.
Știam însă ca nici o femeie nu mă atinsese vreodată așa și nici o femeie nu mă făcuse vreodată să vreau să o ating așa, de parca m-aș fi lepădat de umanitate și n-am rămas decât instinct si nevoie.
S-a ridicat de pe mine când și-a venit în fire, și-a aranjat lenjeria și, fara nici un cuvânt, și-a reluat locul la fereastra și și-a aprins o tigara. Inafara chipului îmbujorat și a parului ciufulit, parea la fel de indiferenta și nepasatoare ca atunci când intrasem în camera aceea.
Am scos prezervativul, l-am inodat și l-am aruncat cu bolta în coșuleț gunoi gol din colt. M-am ridicat în picioare și mi-am tras lenjeria și pantalonii peste solduri, mi-am aranjat camasa și mi-am trecut o mana prin par. Eram beat. Mult mai beat decât îmi permisesem în ultimii ani să fiu.
Mi-am scos portofelul și am început să scotocesc în el.
-O să îi fac sul și o să ti-i bag în cur, m-a avertizat ea.
Mi-am ridicat ochii spre ea. Privirile ni s-au intersectat. Am scos bucățica de carton și am aruncat-o pe o comoda din apropiere.
-Prostituatele se plătesc în avans, scumpo, i-am spus punându-mi portofelul înapoi în buzunarul din interior al secolului. Și dacă e să fim sinceri, tu ar trebuii să mă platesti pe mine pentru prestația din seara asta, nu eu pe tine.
Buzele i s-au curbat intr-un ranjet.
-Nu știam ca un bărbat care militează atât de tare pentru drepturile femeilor s-ar preta să ia bani murdari de la o dansatoare la bara, îmi spuse sufland fumul în direcția mea.
-Asta pentru ca nu mă cunosti, i-am spus rasucindu-mă pe calcaie.
Am ieșit din camera aia tinându-mi respirația și nu m-am oprit din mers pana n-am găsit o baie. Am vomitat cu tot corpul cuprins de spasme îngrozitoare.
Ce naiba am făcut?!
Venisem în locul ăla pentru informații. Mersesem în acea camera pentru informații. Singurele lucruri noi pe care le știam în plus fata de momentul în care urcasem acolo erau ca Cherry e un nume de rahat pentru o femeie ca ea și ca eu mă transformam intr-un semi-pervers dacă mi se dădea ocazia.
Nimic din toate astea nu-mi serveau la ceva.
Fir-aș al dracului.
Mai aflasem despre mine și ca sunt un tradator. Ca in timp ce logodnica mea privește cu un zâmbet larg pe buze la inelul pe care i-l dădusem cu o seara în urma, eu mi-o trăgeam cu o necunoscuta intr-un club pentru adulti.
Am plecat din locul ăla și am jurat ca n-o să-i mai trec pragul niciodată și ca n-o să mă mai apropi de femeia aia niciodată.
Atunci de ce mama dracului îi lăsasem cartea mea de vizita?
CITEȘTI
Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)
RomanceMilan Petrov avea o viață perfecta. O cariera înfloritoare, o logodnica superba, un viitor promițător și toată puterea de care avea nevoie ca să schimbe lumea. Avea. Toate s-au dat peste cap intr-o singura noapte și echilibrul pe care îl prețuia atâ...