Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)

10. Barbatii și pornirile lor barbare

Milan

Am ajuns în Washington la șase dimineața și de la aeroport am mers direct la birou. M-am închis în spatele ușilor alături de echipa mea de PR-si nu numai, pentru șapte ore. Când am părăsit biroul, dupa ce am trecut prin agenda alături de asistenta mea, era aproape seara. Eram absolut epuizat, flamand și nu voiam nimic altceva decât mâncare și somn. Bine, poate si un dus. Da, clar avea nevoie de unul.
Am comandat mâncare pe drum și l-am rugat pe Greg, portarul, să o ridice pentru mine și să o aducă sus. I-am lasat un bacșis considerabil pentru asta. În lift nu mă gândeam decât la cum o să îmi scot hainele și o să fac un dus pana când vine mâncarea, apoi o să mănânc și o să dorm pentru următoarele douăsprezece ore.
Planurile mele optimiste au sărit în aer când am deschis ușa și am intrat în casa. Luminile erau difuze, Mozzard pe fundal și un miros greu de liliac ce mi-a îngreunat respirația. Nu aveam nici un dubiu în privința persoanei care pătrunsese în casa mea, fara stirea mea aș mai adauga.
-Chloe? Am strigat din hol.
-Aici! Veni răspunsul, după cum mă asteptam.
Mi-am lasat jos geanta cu laptopul, mi-am scos sacoul, cravata și pantofii. Nu pot să spun ca nu voiam să o văd pe Chloe, dar nici nu mă sugruma fericirea ca era acolo. Eram foarte obosit și toată încurcătura în care fusesem tras cu forța era din cauza ei și a faptului ca nu știa niciodată să îsi tina gura. Toate astea mă făceau nu prea dornic de o seara petrecuta în doi.
Am intrat în sufragerie concentrat să îmi ridic manșetele cămășii. Abia asteptam să scap și de ea. M-am impleticit doi pasi înapoi și mai ca am căzut grămadă pe podea când mi-a sărit în brațe. Și-a lipit buzele de ale mele înainte ca eu să apuc să înteleg ce se întâmpla. Nu, defapt n-aș fi înteles oricum. Chloe nu era genul afectiv și limbajul iubirii ei cu siguranța nu era fizic.
-Buna, mi-a spus zâmbind câteva clipe mai tarziu când s-a retras să mă privească.
-Buna, i-am răspuns asezandu-mi mâinile pe talia ei.
Ar fi trebuit să o trag spre mine și să o imbratisez. Am realizat cu stupoare ca mâinile mele nu erau pe talia ei ca să o imbratiseze, ci ca să o tina pe loc.
-Bine ai venit, îmi spuse sărind un pas înapoi. Am aranjat o cina draguta aici, sper ca nu te superi. Am crezut ca e mai bine așa decât să ieșim la un restaurant, data fiind toată agitația de zilele astea.
-Te-ai gândit bine, Chloe, i-am spus incercand să zâmbesc. E perfect. Mulțumesc.
-Vino, îmi spuse prinzandu-mă de mana și tragandu-mă spre centrul sufrageriei, acolo unde aranjase o masa cu lumanari și flori. Am desfăcut o sticla de vin.
Știam de ce se comporta Chloe așa: din cauza vinovatiei. Era perfect conștienta ca o dăduse de gard facand asemenea declarații publice mincinoase fara sa se consulte cu mine. Știam și de ce nu începusem încă să o iau la rost pentru asta: tot din cauza vinovatiei. Imaginea și cuvintele Evei încă erau foarte vii în mintea mea.
M-am asezat la masa în fata lui Chloe. Am aruncat un ochi spre mâncarea care mirosea minunat. Chiar se dăduse peste cap în acea seara, ceea ce nu suna deloc a Chloe. Mi-am turnat un pahar de vin și i-am turnat și ei unul. Mi-a zâmbit și a sorbit o inghititura mica.
-Cum a mers treaba azi? M-a întrebat după ce amandoi am început să mâncăm.
Eu mâncam friptura de vita, ea mânca salata.
-Cat se poate de bine data fiind situația, am spus ridicând din umeri. Am reușit să facem un plan de imagine pentru următoarele doua săptămâni, pana când apele or să se liniștească. Am scris și un comunicat de presa pe care o să il trimit zilele viitoare la câteva redacții.
-Ce comunicat de presa? Se interesa ea.
-Unul prin care să le transmit idioților din media ca evenimentele personale din viața oamenilor se numesc personale cu un motiv.
-Milan, cum ramane cu declarația mea?
Mi-am ridicat privirea incruntata spre ea.
-Ce-i cu ea?
-Dacă nu ne căsătorim în Martie, o să par o mincinoasa, îmi atrase ea atenția.
N-ar fi trebuit să se gândeasca la asta inainte de a face declarații publice?
-O să spunem ca ai zis asta ca să îi induci în eroare, am spus simplu, continuând să mănânc.
La strategia asta ajunsesem împreuna cu echipa mea după ore întregi de dezbateri și planuri. Parea rezonabil.
-De ce? Mă întrebă lasand jos furculița. Care-i diferența dacă nunta o sa fie în Martie, în Mai sau în Septembrie?
-Chloe, am oftat eu simțind cum ultima inghititura îmi ramane în gat.
-Ce, Milan? Ce e? M-ai cerut de nevasta acum luni întregi! De ce ai mai făcut-o, dacă nu vrei să te insori cu mine?
-Vreau, am spus renuntand la mâncare, caci îmi pierise pofta. Doar ca e prea din scurt, Chloe. Mai sunt câteva zile din anul asta. Crezi ca poți să organizezi o nunta în trei luni?
Chloe s-a încruntat la mine.
-Să o organizez eu? E nunta noastră, nu? N-ar trebui să o facem împreuna?
Întrebarea ei era legitima. Răspunsul meu, nu.
-Încă am treaba, Chloe. Nu știu când o să mă întorc de tot în Washington. La drept vorbind, nu aș avea timp să te ajut cu nunta nici dacă aș fii aici.
Mimica ei era neutra, dar îsi mișca degetele pe masa. Era nervoasa și frustrata. Nu era singura care se simțea așa.
-O să mai vorbim despre asta, îmi spuse ea. În seara asta chiar... nu vreau să ne certam, bine?
Am incuviintat dand din cap și am dat peste cap paharul cu vin, apoi m-am ridicat în picioare.
-O să fac un dus, i-am spus eu.
-Bine, îmi spuse ea continuând să se uite în gol.