Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)

30. Nu s-ar mai povesti.

          Milan
          Câteva luni mai tarziu

          Să spun ca eram obosit ar însemna să folosesc un eufemism. Campania începuse cu câteva săptămâni în urma, iar eu mă simteam ca intr-o cursa contra-cronometru în iad, alergând cot la cot cu demonii. Nici drumurile continue intre Washington și Miami nu mă ajutau să mă relaxez și cu siguranța nici prezenta aproape constanta a Anonymous în viața mea nu era un factor care să mă ajute să dorm noaptea.
          Dar toate astea făceau parte din viața mea și o făceau pe Eva fericita. Nu faptul ca munceam ca un robot, ci faptul ca reușeam să ne impartim timpul intre Miami ai Washington, între campania mea, familia ei și Anonymous Society. Bine, recunosc, aveam și eu câteva beneficii personale din toată afacerea.
          În acea după-amiaza eram din nou în Miami. Eva nu mă însoțise în ultima deplasare la Washington așa cum obișnuia să o facă, pentru ca Alison avusese o noua operație pe cord deschis și a vrut neaparat să fie în preajma. Eu voiam să fiu în preajma Evei, așa ca mi-am scurtat călătoria la numai doua zile și m-am întors în Miami în ciuda treburilor extrem de presante pe care le aveam în Washington.
          E vorba despre priorități: intre a pierde campania și a o pierde pe Eva, preferam de departe să nu ajung niciodată senator. În continuare Eva era ferm convinsa ca o să câștig alegerile.
          Am parcat la subsolul clădirii, am luat liftul pana la etajul 56 și am ajuns în apartamentul Evei. Nu spusesem nimănui ca vin înapoi în Miami, nici măcar lui Killian. Bine, Killian nici nu răspundea mereu la telefon, de când se născuse Daisy. Fetița s-a dovedit a fi defapt un diavol tasmanian care îi secătuia pe toți de viață și energie.
          Ușa ce dădea din antreu în sufragerie era descuiata, deci Eva era acasă. Am intrat încet, în vârful picioarelor. Am văzut-o imediat stând pe canapea, cu spatele la mine și cu telefonul la ureche.
          -Înteleg, a murmurat ea la telefon. Sunteți sigur?
          Nu am auzit răspunsul, nici nu știam cu cine vorbea. Mi-am lasat jos bagajul și mi-am desfăcut sacoul.
          -În regula, înteleg, spuse ea în continuare. Ce-o să se intample în continuare?
          A rămas apoi tăcută, ascultând persoana de la celălalt capăt al firului. M-am apropiat încet, ținându-mi respirația. Eva stătea pe canapea cu genunchii la piept. Eram aproape în spatele ei când am observat ca se uita fix la mine, prin reflecția slaba a ecranului înnegrit al televizorului. Mda, reușisem să o surprind, nu gluma! Probabil mă văzuse încă de când intrasem pe ușa.
          -Bine, spuse ea apoi. Așa o să fac. În regula, mulțumesc. Da, mâine e bine. Mulțumesc!
          M-am așezat pe canapea langa ea exact când a închis telefonul.
          -Buna, am murmurat prinzând-o de încheietura și trăgând-o spre mine.
          -Buna, a spus și ea cu jumătate de gura și s-a ghemuit la pieptul meu.
          Mi-am încolăcit bratele în jurul ei, am tras-o mai aproape și am inspirat adânc mirosul ei de cireșe și piersica. Apoi am realizat ca tremura.
          -Ti-e frig? Am întrebat-o lipindu-mi buzele de tâmpla ei. Ieri ziceai ca nu te simți bine. Ai răcit?
          -Nu, nu tocmai, și-a dres ea glasul și s-a tras ușor din bratele mele.
          Și-a îndreptat spatele și s-a uitat în ochii mei. Apoi s-a aplecat, mi-a prins fata în mâini și m-a sărutat, adânc, apăsat și fara graba. Când s-a retras amandoi respiram greoi. Eram obișnuit cu dovezile de afecțiune ale Evei, dar ceva era ciudat.
-Hei, am spus încruntat. E totul în regula?
Eva a ridicat din umeri și și-a ferit privirea. Bănuiala mea s-a transformat rapid în certitudine: sigur era ceva în neregula.
-Bine, vorbește, i-am cerut ridicându-mă mai sus pe canapea. Ce se întâmpla?
-Îți amintești seara aia la club? M-a întrebat ea. Când am băut amandoi puțin prea mult și am reconstituit prima noastră întâlnire?
-Bineînțeles ca îmi amintesc, am spus eu arogant. N-am băut chiar atât de mult!
-Și îți amintești cum ne-a luat valul pe amandoi și am renunțat la prezervativ?
În punctul asta începusem deja să devin circumspect. Noaptea aia se întâmplase cu săptămâni în urma și inafara de o discuție fugitiva purtata a doua zi dimineața, niciunul dintre noi nu a mai adus evenimentul în discuție. Am incuviintat dand din cap. O jumătate din mine știa deja unde vrea Eva să ajungă, cealaltă jumătate nu voia sau nu putea să se mai concentreze.
-Îți amintești ca am vorbit a doua zi dimineața despre asta? Despre posibilitatea unei... sarcini? M-a întrebat ea înghitind în sec.
Am incuviintat din nou dand din cap.
Eva s-a uitat fix în ochii mei. Mi s-a strâns stomacul.
-Ei bine, sunt insarcinata, mi-a spus dintr-o singura răsuflare.
În clipa aia, nu doar creierul și inima mi s-au oprit, ci toată planeta și timpul.
-Ești sigura?
-Foarte, mă asigura ea. Ieri, la spital, când îmi era rau, am leșinat. Fiind deja în spital a fost ușor să mi se facă analize. Aparent sunt insarcinata în șase-șapte săptămâni.
Nu-mi mai puteam aminti când se întâmplase incidentul de la club, dar nici nu mai conta în clipa aia, nu-i așa?
-Îmi pare rau, izbucni ea apoi. Îmi pare rau! Știu ca nu e momentul potrivit acum și un copil e ultimul lucru de pe lista de priorități.
-Hei, am sărit imediat ca ars. Nu mai spune așa ceva!
M-am intins spre ea și am tras-o mai aproape. Și-a aruncat un picior peste soldul meu și m-a incalecat. I-am prins fata în mâini, forțând-o să se uite la mine.
-Îți amintești ce am vorbit a doua zi dimineața, după noaptea aia? Am întrebat-o eu. Ti-am spus ca e în regula, Eva. Dacă rămâi insarcinata, e în regula. Dacă nu rămâi, tot în regula e. Dacă o să avem zece copii, e perfect. Dacă n-o să avem niciunul este, din nou, minunat.
-Cam tarziu pentru asta, a suspinat ea.
Oh, eram cel puțin scos din minți în clipa aia, crede-mă. Adică, un copil?! Doamne Sfinte, n-a mințit când a spus ca era ultimul lucru pe lista de priorități, însă nici eu n-am mințit când am spus ca, dacă e să fie, atunci o să fie. Nu ne permiteam să o luam razna amandoi în același timp. Ea tremura și suspina, așa ca eu trebuia să o liniștesc. Nu numai o data se întâmplase ca lucrurile să fie exact invers. Era rândul meu să o consolez.
          -Eva, singurul motiv pentru care nu suntem căsătoriți încă e pentru ca tu vrei ca apele să se mai liniștească, i-am amintit eu.
          În ultimele luni care trecuseră de la așa-zisul divorț dintre mine și Chloe fusesem în atenția presei mai mult decât oricând. Acum, cu campania electorală pornita în mod oficial, eram din nou pe buzele tuturor. Eva a spus ca, atunci când o să ne căsătorim, vrea să o facem în liniște și pace, fara să fim vânați de presa.
          -Sunt în continuare de aceeași părere, îmi spuse ea. Nu vreau ca nunta noastră să fie subiect de prima pagina iar tu nu ai nevoie acum să apari în tabloide mondene.
          Am pufnit și mi-am dat ochii peste cap.
          -Nu-mi pasa de asta, i-am spus eu. Serios, chiar dacă îmi afectează campania, nu-mi pasa. Depinde doar de tine. Dacă vrei să ne căsătorim, o facem și mâine. Nu ti-am dat inelul ăla degeaba!
          Un mic zâmbet slab i s-a intins pe buze, dar nu i-a atins ochii.
          -Deci, chiar ești insarcinata? Am întrebat eu așezându-mi mâinile pe talia ei.
          Eva a ridicat din umeri.
          -Aparent, da, a spus oftând lung. Mi-a fost rau zilele trecute, dar am pus totul pe seama stresului cu operația lui Ali. Ieri a fost groaznic. Stăteam de vorba cu Chris pe hol și de-odată totul s-a întunecat. M-am trezit câteva minute mai tarziu întinsa pe un par de salon, cu doi doctori langa mine.
          Am simțit cum mi se încinge pieptul.
          -De ce nu mi-ai spus nimic??
          -Pentru ca știam ca o să vii înapoi cu primul avion și nu voiam să te pun pe drumuri degeaba, îmi explica ea. Știu cât muncești, Milan. Nu vreau să te îngrijorezi din cauza mea degeaba.
          -Pai, uite ca de data asta nu e degeaba!
          -În prima faza, doctorii au spus ca e posibil să fie vorba despre anemie sau epuizare, și probabil ambele au contat în imaginea de ansamblu. Nu am știu sigur dacă sunt insarcinata pana când nu m-a sunat doctorul, acum câteva minute.
          -Chiar n-ai știut? Nici macar nu ai bănuit?
           Eva a clătinat din cap.
           -Știi cât de agitata a fost ultima perioada. Pur și simplu nu mi-am dat seama ca nu mi-a venit menstruația de doua luni. Abia aseară, când am ajuns acasă, am început să îmi pun semne de întrebare. Și nu ti-am spus pentru ca n-am vrut să fac presupuneri.
          Am incuviintat dand din cap. Puteam să înteleg asta. Eram un cuplu, plănuiam să ne căsătorim, eram împreuna aproape non stop și eram cei mai infocati susținători ai celuilalt, dar dacă Eva putea face ceva singura, nu ezita să o faca. Era independenta, puternica și încăpățânată, iar eu nu voiam să schimb cu nimic lucrurile.
           -În regula, am spus expirând lung aerul pe care îl ținusem în plămâni. Bine. Deci, o să avem un copil.
           Cuvintele alea păreau ireale. Eram în stare de soc, aveam stomacul strâns ghem și inima îmi bătea repede și tare în piept, dar nu-mi permiteam încă să mă las prada sentimentelor îngrozitor de violente care loveau în mine ca tornadele.
           -Așa se pare, suspina ea din nou. Ce o să facem? Cum o să o scoatem la capăt? Tu ești în plină campanie!
          -Faptul ca ești insarcinata nu mă încurca cu nimic în campanie, Eva, i-am spus eu ridicându-mi o mana și prinzândi-i obrazul în palma. Serios, Eva, încetează să-tu faci atâtea griji.
           S-a uitat chiorâș la mine.
           -Cum poți să spui așa ceva?!
           -Suntem adulti în toată firea, am început eu să îi enumăr. Din punct de vedere financiar, Dumnezeu ne e martor ca ne permitem să creștem zece copii, nu numai unul. Plănuiam oricum să ne căsătorim și să întemeiem o familie. Te iubesc și plănuiesc să fac asta toată viața. Care e diferența dacă apare un copil acum sau peste un an sau peste cinci?
          Eva se holba la mine, neîncrezătoare. Puteam vedea în ochii ei, aștepta momentul în care o să o iau razna și o să mă las prada disperării, dar n-avea să se intample. Aveam ani de zile de antrenament în spate. Mă puteam controla chiar si atunci când lucrurile explodau în jurul meu.
          -Ești în regula cu asta? M-a întrebat ea așezându-și mâinile pe umerii mei. Serios, Milan, spune-mi adevarul. Nu vreau discursul de campanie, vreau adevarul!
          -Adevarul e ca sunt șocat și cel mai probabil nu înteleg pe deplin ce mi se întâmplă, am recunoscut eu. Dar asta nu schimba cu nimic lucrurile: te iubesc și o să avem un copil. Totul e normal și firesc. O să ne descurcam!
          Eva mi-a aruncat un zâmbet luminos și s-a aplecat spre mine. Și-a lipit buzele de ale mele, apoi a început să le miște. Ne-am sărutat pana când sărutul s-a transformat în preludiu.
-Da-o jos, a murmurat Eva trăgând ușor de gulerul cămășii mele.
Cât să s-a ridicat și și-a scos hainele, eu mi-am dat jos cămașa și mi-am desfăcut pantalonii. Am luat un prezervativ din buzunar și l-am desfăcut. Eva s-a urcat din nou pe mine, mi-a luat prezervativul dintre degete și l-a aruncat pe jos.
-Nu cred ca mai avem nevoie de așa ceva, a spus ridicându-se deasupra mea cât să îmi pot împinge pantalonii și lenjeria peste solduri.
Era incredibil cum femeia asta mă putea face să-mi pierd mințile și să fiu complet, toate în același timp. Și la fel de incredibil era și faptul ca oricând, la orice ora și în orice context era pregatita pentru mine, uda și entuziasmata.
-Doamne, a suspinat când s-a lasat în jos, permițându-mi să intru în ea. Mi-a fost dor de tine. Să nu mai pleci fara mine!
-Și mie mi-a fost dor de tine, am murmurat prinzându-i un sfârc intre buze.
Unii ar spune ca relația noastră era bazată pe sex, și probabil ar avea dreptate. Era cel mai simplu, sincer și la îndemâna mod de a ne aminti unul altuia ce simțim. Bineînțeles ca intre noi existau multe sentimente, multe momente, multe amintiri, dar limbajul iubirii noastre era fizic. Cu siguranța era fizic.
-Te iubesc, mi-a spus ea. Te iubesc foarte mult, domnule senator.
-Și eu te iubesc, i-am spus ridicându-mi gura spre a ei.
Câteodată era frustrant să îi spun Evei ca o iubesc. Pentru ca, în realitate, iubirea era prea putina pe langa ce simteam eu pentru ea.
Eva apăruse în viața mea ca o furtuna menita să distrugă tot echilibrul meu friabil și a ajuns să-mi fie soare. Eva era soare.