Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)

28. A fost odata ca niciodată...

          Davis
          Câteva luni mai tarziu

          LA-ul m-a adoptat cu ușurința și dăruirea unei mame, iar eu mi-am acceptat noua casa fara prea multe pretenții. Nici nu aveam cerințe multe, atâta timp cât eram cu Easther, nu aveam nevoie de aproape nimic altceva.
          În ultimele luni ce au trecut de când aventura cu Anonymous s-a încheiat cu noi fiind glorioși, am petrecut majoritatea timpului în LA, dar n-am ratat nici o zi în care să vorbim la telefon și nici o ocazie în care să ne vedem. Killian, Julie și James au venit o data în LA, Milan și Eva de doua ori, iar eu și Easther am făcut un drum neplanuit în GreeforBay, atunci când toți ceilalți s-au nimerit prin preajma.
          Încă îmi era greu să accept ca idioții aia fandosiți îmi erau prieteni și ca în marea majoritate a timpului îmi era al naibi de dor de ei.
          Telefonul mi-a sunat, umplând aerul mașinii și scoțându-mă din gândurile mele. Numele lui Reece apăru pe navigație. M-am strâmbat, dar am răspuns. Intre mine și tatăl iubitei mele relația încă era tensionata, cel puțin de fațada. Știam ca, în sufletul lui, se obișnuise cu gândul ca n-aveam să o părăsesc pe Easther decât mort. Eu mă obișnuisem cu gândul ca moartea nu era niciodată prea departe de mine, caci Reece nu renunța la arma de la spate nici macar în somn. Eram aproape sigur ca doarme cu ea sub perna și Easther n-a putut nicicum să mă convingă de contrariu.
          -Unde ești? Lătră el de îndată ce am răspuns.
          -Pe drum, i-am spus în aceeași maniera. Tu?
          -Pe drum. Ai rezolvat? Vru apoi să stie.
          -Bineînțeles ca am rezolvat, am pufnit dându-mi ochii peste cap. Gemenii sunt si ei chiar în spatele meu. Totul este rezolvat, exact așa cum am stabilit.
          -Bine, îmi spuse ceva mai relaxat.
          -Mai e ceva? Am întrebat când tăcerea s-a prelungit cu o secunda prea mult.
          -Nu, îmi spuse simplu și îmi închise telefonul.

Preferam de departe LA-ul, dar nici în GreeforBay nu era chiar atât de rau. Singura problema cu locul ăla era faptul ca trebuia să am de-a face cu toată familia lui Easther lucru care nu era neaparat ușor. Pentru cineva care nu avusese niciodată o familie adevarata, faptul ca acum eram parte din ceva ce semăna mai mult cu un clan mi se parea dificil de gestionat.
          Uneori Cain și Abel veneau acasă la noi fara să anunțe și fara să bată la ușa, pur și simplu ne trezeam cu ei în sufragerie. Josephine mă punea să repar lucruri prin casa de fiecare data când mă vedea și naiba să mă ia dacă puteam să o refuz vreodată pe femeia aia! Despre Reece nu are rost să mai specific nimic, insusi numele lui e suficient. Același lucru era complet valabil în cazul lui Luca, cu toate ca Serena s-a dovedit a fi o susținătoare înfocată a lui Easther și automat a mea.
Am parcat mașina pe aleea din fata, pentru ca îmi oferea un fals sentiment de siguranța: era mai aproape de ieșirea de pe proprietate decât parcarea din spate. Cain a trecut pe langa mine, conducând agale pe drumul de ducea în lateralul casei. El și Abel nu aveau nici o problema să fie lipsiți de opțiuni.
Încă de cum am intrat în antreu, vocile și zumzetul general ce predomina în reședința Da'Vierr m-a lovit în plin. Mereu mă trezeam întrebându-mă dacă o să mă obișnuiesc vreodată să fac parte dintr-o familie atât de numeroasa.
-Davis! Rasuna vocea lui Josephine încă dinainte de a pasi pe bune în sufragerie. Vino încoace!
Stătea în picioare, langa masa uriașă. Oliver stătea pe un scaun mai îndepărtat, cu bratele incrucisate peste piept. La aceeași masa era și Judith, fiica lui Jarred și a Anastasiei.
-Care-i treaba? Am întrebat făcându-i cu ochiul puștiului.
Era numai puțin mai mare decât James, dar diferențele dintre ei erau colosale. În timp ce James era un copil în adevăratul sens al cuvântului, care se bucura de orice lucru mic și era mai mereu murdar pe fata, mâini sau haine, spre disperarea lui Julie, Oliver era ceea ce eu numeam un copil mare. Hainele și parul îi erau mereu intr-o orânduiala nefireasca. Semăna leit cu Josephine, dar toată postura, aroganta și importata le moștenise de la taica-su.
-Oliver a dat se necaz? Am întrebat intorcandu-mi privirea spre Josephine.
-Oh, poate să pună pariu ca da! Pufni ea. Știi ce a făcut afurisitul asta mic la scoala?
-Scoala? Am întrebat buimac. Credeam ca e vacanta.
-Este, dar Oliver merge la Scoala de Robotică pe timp de vara. Oricum, nu despre asta vorbeam!
-Bine, spune-mi ce a făcut micul geniu afurisit la Scoala de Robotică? Am întrebat oftând lung.
-A creat un mecanism explozibil care a distrus jumătate de clasa! A țipat Josephine, făcându-mă să-mi fie puțin frica de ea.
-Un... mecanism explozibil? Am repetat surprins. Asta e de-a dreptul genial!
M-am uitat la copil cu ochii mari. Mi-a aruncat un rânjet arogat. Josephine și-a dres glasul și când m-am uitat la ea... ei, să zicem doar ca nu parea o idee buna să o contrazică cineva chiar în clipa aia.
-E genial, dar foarte rau! Am spus imediat. Oliver, să nu mai faci așa ceva. Vorbesc serios! Unde e Easther? Am întrebat apoi îndepărtându-mă cu precauție. Sus? Sau în bucătărie?
          -La piscina, îmi spuse Judith fara să-si ridice ochii din tableta pe care se juca pe sub masa.
          Am ieșit pe ușa din spate direct pe terasa. N-am rasuflat usurat pana n-am ajuns la cativa metrii distanta de casa. Nu eram un bărbat fricos, dar naiba să mă ia dacă voiam să am de-a face cu o Josephine cu capsa pusă. În primul rând era femeie, deci nu puteam face mare lucru în fata ei. În al doilea rând, era soția lui Reece, și dacă în general nu aveam nici o reținere să mă iau cu el la harta, știam ca dacă era vorba despre Josephine la mijloc, atunci Reece nu mai era Reece, cu Lucifer. În al treilea rând, era mama lui Easther și nu voiam să mă port ca un nesimțit. Așa ca preferam să o evit când era în toane proaste.
          -Te-a pus pe fuga și pe tine? A întrebat Cain chicotind de pe un șezlong.
          Am incuviintat dand din cap.
          -Și pe voi?
          -Nici macar n-am mai intrat. Am făcut cale intoarsa de la ușa și am rămas aici, îmi explica Abel.
          Easther stătea pe un șezlong, ceva mai departe de cei doi. Știam ca se uita la mine, în ciuda ochelarilor de soare care-i ascundeau complet ochii superbi. Am mers spre ea, atras de o forța inexplicabila, mult mai puternica decât orice simțisem vreodată, mai mult decât îmi imaginasem ca aș putea să simt.
          -Buna, iubire, i-am spus aplecandu-mă și lipindu-mi buzele de fruntea ei.
          -Buna, îmi răspunse cu un zâmbet foarte larg pe buze.
          -Ce faci, Easth? Nu ti-e frig?
          -E mijlocul verii, îmi atrase ea atenția.
          -Da, dar soarele aproape a apus iar tu ești foarte dezbracata.
          La modul serios, chiar era. Avea un costum de baie dintr-o piesa și nimic altceva. M-am așezat pe marginea sezlongului, langa ea.
         -Zău? M-a întrebat privindu-mă pe deasupra ramelor ochelarilor de soare. Și de când te deranjează pe tine ca sunt dezbracata?
         -De când suntem în curtea din spate a părinților tai, cu spectatori, deci nu pot să te dezbrac de tot și să ti-o trag. Cam... cam de atunci.
          Easther a izbucnit în hohote de ras, iar eu m-am aplecat și am pupat-o pe obraz. Apoi, intr-un impuls de moment, m-am intins langa ea pe șezlong și mi-am așezat capul pe pieptul ei. M-a îmbrățișat și am rămas așa, foarte aproape, în liniște.
          -Am vorbit cu Julie mai devreme, mi-a spus ea. Zicea ca are contracții ușoare, dar nu e sigura dacă sunt pe bune sau nu. În orice caz, e posibil să nască oricând.
          -Bietul Killian, am oftat eu.
          -Bietul Killian? De ce? Naște el cumva?
          Mi-am dat ochii peste cap și mi-am întors capul, lipsindu-mi buzele de unul din sânii ei.
-Nu, dar asta nu înseamnă ca pentru el e mai ușor. Fii serioasa, Easth, o să privească neputincios cum iubirea vieții lui trece prin chinurile iadului. Crezi ca e chiar atât de ușor? Eu unul știu sigur ca aș lua-o razna dacă ar trebui să asiste neputincios la chinul tau.
-Davis, vorbim despre nașterea unui copil, iubire. E un motiv de fericire!
Revelația, dacă se poate spune așa, m-a lovit brusc și direct în moalele capului. M-am ridicat agitat și m-am uitat neîncrezător la ea. Îsi dăduse ochelarii jos așa ca îi puteam vedea ochii superbi în care se oglinda apusul. Doamne Sfinte, era atât de frumoasa încat la un an de când o cunoscusem încă rămâneam ca hipnotizat, holbandu-mă la ea.
-Easther, am murmurat îndată ce mi-am venit în fire. Ești cumva insarcinata?
-Nu, îmi răspunse senina. Ce-ti veni?
-Habar n-am, pur și simplu m-am gândit de-odată la asta, am recunoscut eu.
-Nu sunt insarcinata, mi-a repetat ea, dar dacă tot ai deschis subiectul... Bine, nu vreau să pun presiune pe tine, doar vreau să știi ca nu m-ar deranja dacă am renunța la prezervative. Atâta tot, fara prea mari așteptări.
În traducere libera, asta însemna ca Easther voia un copil și îl voia urgent. Știm toți ce înseamnă asta, caci dacă Easther voia ceva, de obicei primea.
-Ești sigura? Am întrebat precaut. E o decizie importanta.
Easther, senina ca o zi de primăvara, a ridicat din umeri și mi-a zâmbit.
-Sunt sigura în privința ta, îmi spuse. Nu exista nici un alt om în lumea asta în care să am mai multa încredere ca va fi un tata bun pentru copii mei.
Mă gândisem exact la fel în privința ei, doar ca în mintea mea mai erau câțiva ani buni pana când copii erau luați cu adevărat în calcul. Încă eram buimăcit când mi-am amintit de obiectul enervant din buzunar. Purtam chestia aia cu mine peste tot de luni de zile. Oare...?
-Davis, dacă nu vrei copii e în regula, îmi spuse apoi, mimica devenindu-i serioasa. Doar pentru ca eu știu sigur ce vreau, nu înseamnă ca trebuie să vrei același lucru.
Am clătinat cu hotărâre din cap.
-Nu-i vorba despre asta, am asigurat-o eu. Dacă e să am vreodată o familie, atunci o să fie cu tine sau deloc, Easther.
A căutat clipe bune urme de înșelăciune pe fata mea. Nu a găsit nimic, dar tot nu m-a crezut pe cuvânt, o vedeam în ochii ei.
-Easther, i-am spus eu, vorbesc serios. Ești singura femeie cu care m-aș înhăma la o asemenea căruță. Știu cum e să fii făcut de doi părinți care, defapt, nu te-au vrut. N-aș risca niciodată să aduc copii pe lume ca să simtă la fel și dintre toți oamenii, știu sigur ca tu i-ai iubi mai mult decât pe tine.
-Mai mult decât pe tine, pufni ea. I-aș iubi mai mult decât te iubesc pe tine, Davis.
Am zâmbit la comentariul ei, dar nu mi-a răspuns la zâmbet. Bine, încă nu mă credea. Așa ca am făcut poate una dintre cele mai tâmpite și nesăbuite lucruri din istorie, intr-un moment de frustrare și disperare, pentru ca voiam ca ea să stie cât se sigur sunt pe relația și viitorul nostru împreuna.
Așa ca, intr-un impuls aproape sălbatic, sub imperiul nervilor și cu inima bubuindu-mi în urechi, am scos din buzunar micul obiect blestemat și i l-am intins.
-Ce-i asta? M-a întrebat precauta, privind micul săculeț de catifea.
-Deschide-l, i-am spus privind-o fara nici un fel de expresie.
S-a uitat de la mine la săculeț și înapoi. Mi l-a luat dintre degete și mi-a mai aruncat o privire încruntată înainte de a trage se șireturile de mătase. A răsturnat conținutul pe pieptul ei și pentru o clipa, strălucirea diamantului m-a orbit de-a dreptul.
-Davis, a soptit cu respirația întretăiată. Ce e asta?
-Îl țin în buzunar de luni întregi, Easth. Eram încă în Chicago când l-am cumpărat, înainte de anul nou. Am vrut doar... un moment special și proba îl n-ar fi venit niciunul suficient de bun, am comentat ridicând din umeri. În orice caz, iubire, am vorbit serios. Nu vreau pe nimeni altcineva, niciodată. Și dacă vrei copii atunci o să facem copii.
-Nu înteleg, a murmurat ea cu vocea gâtuită.
-Ba da, am pufnit eu. Bineînțeles ca da, Easth. Doar vrei să mă auzi spunând-o cu voce tare, nu-i așa?
Parea complet debusolata.
-Să spui ce?
M-am uitat în ochii ei confuzi. Ori era o actrița mai demnă de Oscar decât oricare alta, ori era în stare de soc. Era drăguț să o văd pe Easther Da'Vierr bulversata și confuza.
-Mărita-te cu mine, Easther, i-am cerut pe nerăsuflate. Cel mai probabil nu te merit și nu cred ca taica-tu o să mă suporte vreodată, sunt un exemplu cel puțin îndoielnic pentru toți copii din familia ta inclusiv pentru ai nostrii când îi vom avea, cu siguranța o să te enervez și o să te scot din minți în continuare ca și pana acum, dar te iubesc, Easther. Complet și pana în cele mai adâncuri colturi ale inimii mele. Deci, mărita-te cu mine, am concluzionat prostește, ridicând din umeri.
Totul se întâmplase atât de repede încat n-am avut timp nici macar să mă emoționez. În urma cu cinci minute vorbeam despre Julie care urmează să nască, iar acum o ceream de nevasta. Necunoscute și întortocheate sunt căile destinului.
-Vrei... vrei să te însor cu mine? Ceru ea lămuriri, pentru ca era Easther și nu putea lăsa lucrurile la voia întâmplării.
-Asta am spus, nu? Să te măriți cu mine. Și nu mi-ai răspuns încă, am lamentat arțăgos.
Nu mă aștepte să sara de pe șezlong și să tipe se fericire, pentru ca nu îi stătea în fire, dar ea încă se uita la mine de parca era gata să-mi bage inelul pe gat. Care era problema ei?
-Ce este, Easther? Nu-ti place inelul?
-Inelul e superb, spuse ea imediat. Mi-ar fi plăcut și dacă era o cheița de la o doza de bere.
-Atunci care e problema?
-Problema e ca nu îmi dau seama dacă chestia asta se întâmpla pe bune sau visez, mă lamuri ea lăsându-și ochii spre inel. Ești... sigur?
S-a uitat din nou la mine. Am incuviintat dand din cap și i-am luat inelul intre degete.
-Easther, vrei să fii soția mea? Am întrebat-o incercand să îi zâmbesc, cu toate ca stomacul îmi era strâns dureros și abia dacă mai vedeam de emoții.
La început a incuviintat dand din cap, apoi mi-a împins mana ei în fata și abia apoi a spus:
-Da!
O clipa mai tarziu inelul era pe degetul ei, iar eu mă holbam ca un idiot. Chiar făcusem asta? După... după luni întregi în care am ascuns inelul, în care am debitat un milion de planuri și idei prin care să fac momentul asta special, după luni de dezbateri cu Killian și Milan și chiar mai multe intrebari adresate mie... o cerusem pe iubirea vieții mele de nevasta pe un șezlong, în spatele casei psihopatului de taica-su, pentru ca aveam impresia ca nu are suficienta încredere în mine și planurile mele de viitor în ce o privește.
Buna mișcare, Davis, dobitocule!
-Am stricat totul, nu-i așa? Am îndrugat înghitind în sec. Trebuia să mai aștept, să găsesc un moment mai bun, să...
Easther mi-a prins brusc capul în mâini și m-a tras spre ea. Și-a lipit buzele de ale mele și și-a strecurat limba în gura mea. M-a tras mai aproape, lipindu-mi pieptul de al ei. Binecunoscuta fierbințeala pe care o simteam în preajma ei și-a făcut din nou apariția, coborând din pieptul meu spre vintre. După încă o clipa eram tare și pregătit, gata să mă furisez cu ea naiba stie unde ca să ne-o tragem sprijiniți de vreun perete. Nu, n-ar fi fost prima data și nici un caz izolat.
-Te iubesc, îmi spuse printre săruturi. Și a fost perfect. Tu ești perfect, Davis.
Nu eram, dar era minunat să o aud din gura ei. Ce bărbat nu s-ar fi umflat în pene când auzea așa ceva?
-Te iubesc, Easth, i-am spus așezându-mi o mana pe coapsa ei. Te iubesc atât de al dracului de mult încat uneori mă enervează.
Easther a chicotit în gura mea, apoi a șuierat și a gemut încet. Speram din suflet ca gemenii plecaseră naibi. Dar numai un minut mai tarziu, universul mi-a reamintit ca nu gemenii erau blestemul existentei mele. Nu! Știți cine era?
-Black, ia-ti mâinile de pe fiica mea înainte să ti le scot naibi din umerii aia blestemați! Urla Reece de la ușa glisantă.
M-am tras puțin înapoi, dar nu complet. I-am aruncat p privire peste umar și am ranjit. El nu zâmbea, nici macar pe aproape. De fapt, arata de parca era foarte aproape de momentul în care se hotăra ca nici macar furia fiicei lui nu mă mai putea tine departe de un glonț în cap.
-Poate e fiica ta, am strigat eu, dar acum e și logodnica mea, așa ca lasă-mă naibi în pace!
-Ce?! Rasuna vocea lui în toată curtea din spate.
Și eu și Easther am izbucnit în hohote de ras.
Viața noastră împreuna începuse datorită Anonymous. Poate mai mult decât orice, pentru Easther o să le fiu veșnic recunoscători. Îmi dăduseră, fara să vrea, un scop și un motiv.
Iar Easther avea să transforme toate astea intr-o familie, pentru ca era cea mai a naibi de superba, incredibila, minunata, puternica, amuzanta și deșteaptă femeie pe care, eram sigur, nu o meritam. Asta nu mă oprea să o am și nu plănuiam să mă opresc din a o avea decât atunci când o să mor.