Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)

18. Te urasc.

          Milan

          Să mă întorc în Washington la viața mea s-a dovedit o misiune mult mai grea decât a fost aceea de a-mi face bagajele, când am plecat în aventura pe care mi-o pusese Anonymous Society în fata.
          În primele doua zile, abia dacă înțelegeam ce mi se întâmpla. Începând cu a treia, am izbutit să mă trezesc la realitate și nu mi-a plăcut, așa ca m-am aruncat cu capul înainte în munca. În prima saptamana abia dacă am reușit să mănânc de câteva ori.
          Sfârșitul lunii Februarie nu reprezenta numai sfarsitul iernii, ci și apropierea sfârșitului meu. Mama a venit în Washington, pentru a ajuta cu ultimele pregătiri înainte de nunta și cu toate ca nu mi-a plăcut ideea la început, am fost recunoscător pana la urma.
          -O să fim acolo încă de marți, îmi spuse Davis.
          -Sper ca ai loc pentru toată lumea, completa Killian.
          Vorbeam în fiecare zi, prin videocall. Eram toți trei în colturi opuse ale țării, dar asta nu ne împiedica prea mult să petrecem timp împreuna. În ultimele zile devenise momentul meu de respiro. Singura perioada a zilei în care mă puteam preface ca viața mea nu era defapt atât de îngrozitoare precum credeam eu.
          -Am loc pentru toată lumea, l-am asigurat când intram în parcarea subterana a clădirii în care locuiam.
          -Când zic toată lumea...
          -Te referi și la James, am spus întrerupându-l. Știu, Killian. E loc pentru toată lumea, sunt șase dormitoare și o sufragerie. Cred ca ne descurcam.
          -Bine, spuse Killian relaxat. James abia asteapta să viziteze Washington. Julie i-a promis ca o să îi faci un tur complet al Casei Albe.
          Ideea ca eu aș taia și spânzura în Casa Alba m-a făcut să zâmbesc.
          -O să văd ce pot să fac în privința asta, i-am spus eu.
          -Cum ramane cu petrecerea burlacilor? Ceru Davis să stie.
          -Exact cum a rămas și ultima data când am vorbit despre asta, baieti. Nu vreau o petrecere a burlacilor.
          Niciunul dintre ei nu a spus nimic, dar puteam să văd în ochii lor multitudinea de comentarii și intrebari cu care m-ar fi asaltat dacă ar fi avut o cât de mica bănuială ca aș tolera așa ceva.
          -Baieti? Tresari Killian brusc, privind în spate. Mă strigă Julie, tre' să fug. Vorbim mai tarziu?
          Nu a așteptat să îi răspundem înainte de a inchide apelul.
          Procedura de adopție a lui James era aproape pe sfarsite, iar Killian și Julie erau în febra ultimelor pregătiri. Voiau ca totul să fie perfect când băiatul avea să ajungă în Miami și timpul nu era de partea lor. Faptul ca Julie era insarcinata și Killian veșnic ocupat cu munca la birou le făcea misiunea și mai dificila.
          -Deci, acum ca am rămas doar noi doi... îsi drese Davis vocea.
          -Te ascult.
          Parcasem mașina pe unul dintre locurile mele de parcare, dar nu făcusem nici un gest care să mă dea de gol ca aș intenționa să cobor.
          -Operația a reușit, îmi spuse el. A durat multe ore și a fost nevoie de o echipa multidisciplinară, dar au reușit. Amira a vorbit după operație cu medicul care se ocupa de cazul fetei și pronosticul e favorabil, dar o țin încă în coma indusa ca să faciliteze recuperarea.
          Înainte de a pleca din Miami mi-am rezervat o zi în care să mă simt ca ultimul om și încă una în care să mă comport ca unul decent. Am rugat-o pe Easther să-mi dea numărul de telefon al mătușii ei. N-a fost ușor să o conving pe Amira Da'Vierr să zboare în partea cealaltă a țării ca să se ocupe de cazul lui Alison, mai ales ca nu era specialitatea ei, dar am reușit intr-un final să o induplec. Am rugat-o ca, dacă cineva pune intrebari, să spună ca Easther a fost cea care a chemat-o în Miami, nu eu. Era de-ajuns ca Davis și iubita lui știau amandoi ca fusese mana mea și ca eu sponsorizasem deplasarea Amirei și tot ce a urmat.
          -Aș prefera ca Amira să mă sune pe mine și să îmi spună toate lucrurile astea, am comentat eu arțăgos.
          -Încă e la spital, Milan, îmi zise Davis. Voiai sa te sune de acolo?
          Nu, bineînțeles ca nu.
          -Nu mai contează, Davis, am mormait scoțându-mi centura de siguranța. Totul e bine când se termina cu bine.
          -Da, numai ca nu s-a terminat încă, îsi drese el vocea. Milan, Amira a mai spus ca Eva...
          -Nu vreau să știu, am scrasnit printre dinti, auzind în același timp cum îmi bate inima în timpane ca o bomba cu ceas. Nu-mi spune. Nici macar nu îi pronunța numele!
          Davis s-a crispat, apoi s-a strâmbat dar macar și-a ținut gura.
Eram precum un câine rănit și abandonat. Mă chinuiam să-mi ling rănile, dar maraiam la oricine încerca să se apropie de mine. Tot așa mă și simteam, precum un câine rănit și abandonat.
-Tine-mă la curent in legătură cu starea fetei, i-am cerut lui Davis în doi peri, trântind portiera mașinii atât de tare încat zgomotul a răsunat cu ecou în toată parcarea. Trebuie să închid acum.
-Și eu trebuie să plec la hotel în... acum zece minute, icni Davis. Rahat, omule, Easther o să mă stânga de gat.
Am închis telefonul înainte de a apuca să o facă el.
Am traversat parcarea agale, fara graba. Mama era sus, în apartamentul meu pe care îl luase cu asalt în urma cu câteva zile. Nu fusesem un fiu prea decent de când ajunsese, în special pentru ca mă bucuram ca era acolo mai mult din cauza faptului ca așa Chloe nu rămânea peste noapte. Ar fi trebuit să mă bucur ca mama mea era acolo pentru ca așa puteam petrece timp cu ea. În realitate abia dacă schimbasem doua vorbe de când ajunsese.
Îmi permiteam să mă gândesc la Eva doar când eram complet singur, de obicei închis în camera mea, cu ușile încuiate. Îmi era al dracului de greu chiar și să las numele ei să-mi bântuie prin minte, pentru ca de fiecare data amintirea ei mă izbea atât de tare în moalele capului și era atât de vie în mintea mea încat aveam impresia ca ea e reala și totul în jur e aievea.
De când plecasem din Miami, Eva nu a încercat să mă contacteze. Spre rușinea mea, eu nu am fost la fel de consecvent în decizii ca ea. I-am trimis un mesaj când am plecat din Miami și încă unul când am ajuns în Washington. Apoi încă unul în urma cu trei nopți, când băusem puțin prea mult și lumea mi se parea un loc de rahat. Nu mi-a răspuns la nici unul dintre cele trei mesaje.
          Uneori aveam impresia ca și inima mea avea un defect congenital care s-a declanșat când am cunoscut-o pe Eva.
          -Milan? Rasuna vocea mamei de cum am închis ușa în urma mea.
          -Da! Am strigat din hol, aruncându-mi sacoul și cravata pe o comoda din apropiere.
          Am intrat în sufragerie adulmecând aerul. Mirosea delicios, exact așa cum mirosea casa noastră în copilărie, atunci când mama îsi făcea timp să gătească. N-a fost ușor pentru ea să răzbească în viață, să îsi facă un nume intr-o țara care nu era a ei și să mă crească ca mama singura. Cumva a reușit să le facă pe toate.
          -Unde... ești?
          Mai ca m-am înecat cu propriile-mi cuvinte când am dat cu ochii de Chloe. Stătea tolănită pe canapea, cu ochii în telefon. Și-a ridicat privirea spre mine și mi-a aruncat un zâmbet.
          -Bine ai venit, mi-a urat ea.
          -Mulțumesc. De ce nu mi-ai spus ca ești aici? Am întrebat precaut.
          Chloe s-a ridicat în capul oaselor și m-a privit incruntata. Și-a lasat telefonul jos, pe canapea.
          -Nu știam ca trebuie să te anunț când vin, mormai ea.
          -Nu e vorba despre asta, Chloe, pur și simplu nu știam ca ești aici. Atâta tot!
          A incuviintat din cap nu prea convinsa, apoi a sărit în picioare și s-a apropiat de mine cu pasi de felina. Și-a incolacit bratele în jurul gatului meu și și-a lipit pieptul de al meu. Zâmbetul ei era lasciv și foarte insinuant, iar atunci când s-a ridicat pe vârfuri și și-a lipit buzele de ale mele, a fost mult mai insistenta decât de obicei. Am împins-o încet, discret și m-am uitat neincrezator la ea.
          -Ce faci, Chloe? Am murmurat cu jumătate de gura.
          -Mă gândeam, știi tu, ca poate putem să furam câteva minute singuri, șopti clipind des.
          -Mama e în bucătărie, i-am amintit eu. N-o să facem sex la etaj în timp ce mama se plimba prin casa, Chloe.
          Vocea rațiuni m-a batjocorit în clipa aia: dacă Eva ar fi fost acolo și mi-ar fi aruncat o singura privire, n-aș fi ezitat nici o secunda să o arunc peste umar, să o duc în dormitor și să i-o trag, cu sau fara mama plimbându-se prin restul casei.
          -Nu mă gândeam neaparat la sex, Milan, suiera ea.
          Mi-am dat ochii peste cap și am făcut un pas în spate, apoi m-am răsucit pe calcaie și am plecat de langa ea. Chloe nu putea nici macar să spună deschis ce vrea, chiar dacă o voia.
          -Ce gătești? Am întrebat forțându-mă să par binedispus atunci când mama mi-a aruncat o privire peste umar.
          -Borș de sfecla, îmi spuse zâmbind cu gura pana la urechi. Era mâncarea ta preferata în copilărie.
          -Încă este, am spus eu aruncând un ochi în oala peste umărul ei. Dar nu încerca să mă duci cu zaharelul, mama. Simt miros de carne.
          Am văzut expresia mamei schimbându-se rapid. A aruncat o privire spre ușa de la bucătărie, apoi s-a întors cu spatele la mine.
          -Chloe ramane la cina și a spus ca nu mănâncă borș de sfecla, îmi explica ea ridicând din umeri. Am hotărât să fac si friptura, că să poata mânca și ea ceva.
          Mi s-a făcut foarte mila de ea. Mi-am asezat o mana pe umărul ei.
          -Foarte drăguț din partea ta, mama, dar...
          -Dar Chloe nu mănâncă nici carne? Am aflat ulterior, pufni ea. O să fac și o salata.
          -Nu-i nevoie, am oftat eu ridicându-mi mânecile cămășii. O să fac eu salata.
          -E în regula, Milan, nu-i nevoie... încercă ea, dar deja deschideam ușa frigiderului.
          -Fac eu salata, am mormait din nou, nelăsând loc de negocieri.
          Pentru câteva clipe am simțit nevoia să o prind pe Chloe de umeri și să o scutur bine. Nu avea legătură cu faptul ca mama muncise ore întregi să facă mâncare, deși conta și asta. M-ar fi deranjat comportamentul lui Chloe și daca ar fi fost vorba de altcineva. Nici un om care depinde efort să facă ceva drăguț nu merita tratat așa.