Fă-te scrum #3 (seria Anonymous Society)

15. Bucura-te, Milan.

Milan

Ghicitorile celor de la Anonymous au continuat să vina una după alta, fara nici o zi de pauza intre ele. Fiecare noua ghicitoare era mai dificila decât cea dinainte. A fost o cursa contra cronometru de doua săptămâni, fara timp de respiro sau de gândire.
Eva m-a anuntat intr-o și ca înțelegerea noastră cade.
-Am început mascarada asta ca să te simți vinovat, Milan, îmi spuse ea atunci. Nu ca să te bucuri mai tare decât mine când e momentul să facem sex.
-Chiar m-am simțit vinovat o perioada, am recunoscut eu ridicând din umeri, dar fii serioasa, Eva! Sunt bărbat.
-Tocmai de-asta nu vreau să continuam șarada, îmi spuse și ea, tot ridicând din umeri.
M-am panicat, bineinteles, pentru ca da, sexul cu Eva era desprins direct din rai, dar nu era numai asta. Chiar aveam nevoie de ajutorul ei cu ghicitorile alea blestemate. Probabil a citit frica în ochii mei.
-Nu, nu așa, Milan. O să va ajut în continuare cu ghicitorile, mă lamuri apoi. Atât doar ca nu îmi mai ești dator cu sex pentru alta.
Creierul mi s-a liniștit auzind asta. Libidoul, nu.
-Asta înseamnă ca n-o să mai facem sex deloc? Am indrugat cu jumătate de gura uitându-mă cu jale la picioarele ei lungi.
Și-a dat ochii peste cap și a aruncat cu pachetul de țigări în mine.
-Asta înseamnă ca, dacă vrei să facem sex, va trebui să gasesti scuze mai bune ca să vii aici.
-Am neaparat nevoie de scuze?
Eva a ridicat nepasatoare din umeri.
-Nu pentru mine, doar pentru constiinta ta.
Nu i-am spus atunci adevarul, și anume ca nimic din ce se întâmpla intre noi nu-mi mai incarca constiinta. Poate ca pana la urma Chloe ne aruncase relația în aer, dar îmi salvase sănătatea psihică.
Așa s-a scurs mai mult de jumătate din luna Ianuarie: printre ghicitori, telefoane interminabile de la Washington, discuții trase de par cu Chloe și sex incredibil cu Eva.
Apoi am plecat pentru doua zile la New York, la o gala de caritate unde am fost invitat special. La întoarcere am făcut un ocol de doua zile prin Washington. S-a suprapus cu vacanta de un weekend a lui Chloe în Alpi alături de prietenele ei. O scurta pauza de la organizarea nuntii, după cum spunea ea.
M-am întors în Miami la sfarsitul lunii Ianuarie, prea confuz ca să îi spun lui Chloe să oprească pregătirile de nunta, prea prins de influenta tatălui ei ca să pot face asta. Prea las, îmi dau seama privind retrospectiv.
Imediat ce am ajuns în Miami, am sunat-o pe Eva. Nu mi-a răspuns la telefon, așa ca nu am insistat. Pana seara nu a dat nici un semn, așa ca am sunat-o din nou. I-am dat și un mesaj la care nu mi-a răspuns. Așa s-a sfârșit prima luna din an, iar Eva nu a dat nici macar un semn.

-Aici? A întrebat Davis.
-Așa cred, i-a răspuns Killian cu jumătate de gura. Să intram?
-Am venit pana aici ca să privim de afara? Am mormait încruntat.
Am fost primul care a pasit spre ușa depozitului.
Aveam o stare de rahat de câteva zile. Davis și Killian spuneau ca ar trebui să fac sex. Easther și Julie spuneau ca ar trebui să-mi pun ordine în viața. Eu le răspundeam ca tot ce am nevoie e ca nimeni să nu-si mai bage nasul în treburile mele. Bineînțeles ca nimeni nu dădea doi bani pe ce spuneam eu.
          Depozitul era abandonat, vechi, plin de igrasie și mirosul te sufoca încă dinainte de a intra. Era întuneric și vântul vuia prin geamurile sparte.
          -Nu așa încep toate filmele de groaza? A comentat Killian cu jumătate de gura. Trei idioți intra intr-un loc precum asta și o sfarsesc morți?
          -Vrei să taci naibi din gura? Dacă îți e frica, asteapta afara! I-a sugerat Davis.
          Easther era plecată de câteva zile în LA, iar starea lui era deplorabila. Am realizat în acea perioada ca, dacă Easther s-ar fi hotărât vreodată să-i dea papucii, Davis nu și-ar mai reveni în veci. Mi se parea deopotrivă fascinant și îngrozitor felul în care Davis îsi pusese toată viața în mâinile unui singur om. Genul ăla de dăruire mi se parea incredibil de nesanatos.
           -Ce ar trebui să găsim aici? Am întrebat privind încruntat în jur.
           Nu aveam decât lanternele telefoanelor ca să luminam în jur și nu făceau o treaba prea buna. Cu greu reușeam să disting la doi metri în fata mea.
-Habar n-am, ofta Killian. În ghicitoare scrie ca o să găsim premiul mult râvnit.
-Știu și eu ce scrie în ghicitoare, idiotule, am mormait arțăgos. Mă gândeam ca ai și o explicație pentru ce naiba înseamnă asta!
-Ei, uite ca nu am, Petrov, îmi răspuns Killian în aceeași maniera deloc politicoasa. Tu știi despre ce e vorba? Nu! Pentru ca ești un dobitoc!
-Puteți să tăceți amandoi naibi din gura? Doamne, parca ascult doua femei la ciclu certandu-se pe tampoane! Comenta Davis în doi peri, trecând pe langa mine și Killian.
Poate ca relația dintre noi trei nu mai era la cuțite ca odinioară, dar în unele zile încă nu puteam să ne suportam. Pana una alta, era perfect normal. Eram trei oameni foarte diferiți, cu pasiuni și obiective diferite, uniți de un singur scop comun.
-Băieți? Ne strigă Davis. Veniți să vedeți ce e aici.
Am schimbat o privire cu Killian în lumina obscura și am pornit amandoi spre Davis.
-Ce e...?
Cuvintele i-au murit pe buze lui Killian atunci când amandoi am ajuns langa Davis, privind peste umărul lui.
Chiar acolo, în mijlocul depozitului întunecos, în mirosul acela infernal de mucegai, în timp ce treceam prin cea mai confuza și ciudata perioada din viața mea, am văzut... luminița de la capătul tunelului. Am văzut motivul pentru care lăsasem ca propria-mi viață să-mi scape din maini.
Pentru ca exact acolo, în fata noastră, pe un piedestal de un metru inaltime, așezate pe un suport auriu stăteau trei scrisori cu simbolul Anonymous Society. Pe fiecare plic era scris cu litere de mana, ordonate și caligrafice: