Casa de pe deal

Acasă

După spusele doctorului, am trecut ușor pe lângă o fractură... Oricum, sunt la pat, cu luxație și orteza... Câteva săptămâni, gata cu casa de pe deal. Hubbie, în schimb, e entuziasmat de posibilitățile pe care le deschide subsolul. E de părere ca se pot face multe cu acel spațiu, dar încă nu mi-a zis nimic mai precis. E pus pe treabă. Săptămâna asta se apucă sa construiască o scară de acces permanent în subsol. Și sa curețe ce e acolo. Mi-a promis solemn că va face poze la tot ce lucrează, așa încât să fiu și eu prezenta, măcar virtual.

Sunt în concediu medical, dar nu asta e imaginea mea mentală pentru cuvântul ,,concediu "... Concediul e ceva cu priveliști și experiențe inedite, mâncare și distracții, fără nicio grijă...Hm. Bine că măcar nu mi-am rupt ceva. Sau nu m-am îmbolnăvit de la stat la subsol, pe grămada aia de haine infecte! Imunitatea e o chestie foarte tare!

Mă așez mai confortabil în pat și pornesc televizorul. Măcar mai trece vremea. Calmantele mă fac cam somnoroasa, dar partea bună e că dacă le iau și nu fac prea multă mișcare, nu mă doare aproape deloc. Ce bine! De lângă pat, Cody pândește să vadă dacă nu cumva îi dau voie lângă mine. Nu îl las, fiindcă are obiceiul sa se urce pe mine, sa ma pupe,sa ma calce tot, iar eu nu pot, în situația de acum. Mă prefac că nu îl observ, și se întinde lângă pat, pe covor. Sunetul monoton al televizorului mă adoarme. Mă scufund într-un somn adânc.

Habar n-am cât am dormit. Mă trezește soneria și lătratul lui Cody. Mă ridic încet din pat, încerc să mă pun pe verticală, reușesc, apoi, cu băgare de seamă la fiecare pas, ajung la ușă. E mama. Cody nu dă din coadă, dă din jumătatea posterioară a corpului, de bucurie. Mama e vizitatorul preferat, mereu cu bunătăți prin buzunare. Fără excepții.

-Ce faci? Cum te simți? Te doare tare? Am luat corespondența din posta, poftim.

Mă uit în jur, să găsesc ceva pe care sa ma așez. Mă sprijin de ea, apoi stăm amândouă pe canapea.

-Ți-am pregătit o ciorbă și o oala de tocănița, să aveți ceva de mâncare. Ți le pun în frigider?

-Da, mulțumesc. Oricum nu aș fi stat sa gătesc.

Mă uit cu drag și admirație la mama, care, în ciuda vârste înaintate, e plină de vioiciune. Mă studiază cu atenție, mai bine zis, ma scanează cu raza ei laser atot-vazatoare,iar apoi îmi spune:

-Și acuma să îmi povestești cum s-a întâmplat.

Îi spun. Pe măsură ce ajung la partea cu Cody lătrând la punct fix, mama își schimbă fața. E ceva, dar ni zice nimic. Termin de povestit, și, total nefiresc pentru ea, se ridică brusc, mă pupa pe frunte și zice că trebuie să plece. Îmi zice sa am grijă de mine și sa nu o conduc. Și dusă a fost.

Are și mama ciudățeniile ei, ca orice om, dar cred că nu m-a mai surprins așa vreodată.

Nu apuc să mă dumiresc, ca sună telefonul. E Hubbie.

-Draga mea, ce mai faci?

-Sunt ok, stau. Adineauri a fost pe aici mama, dar a plecat. Ne-a adus ciorbă și tocănița, a adus si corespondența. Ghici cine a fost foarte bucuros?

-Cody- codita, nu?

-Da, zâmbesc eu. Deși nu e codita, ci întreg posteriorul, când vine ea.

Râdem amândoi, iar Cody sta tolanit și își întoarce capul peste umăr, ca să se uite la mine. E tare smecher. Știe că despre el e vorba.

-Si ce ați mai reușit să faceți acolo?

-Păi, tata a zis ca dacă tot ne apucăm de renovare, să o facem cum trebuie. Am fost la depozit, am cumpărat grinzi și scânduri,cuie și scoabe și șuruburi. Noroc că toate sculele noastre sunt cu acumulatori. Tata a adus si un fierăstrău de mână, aproape am terminat de făcut podeaua la cămară și de întărit gaura de acces la subsol. Am largit-o, sa știi. Tata vrea sa facă o scară de coborât în spirala, eu i-am zis să nu se complice, dar știi tu cum e el când îi întra ceva în cap. Nu mi-am mai pus mintea cu el, îl ajut sa facă asa cum vrea el, până la urmă nu e o idee rea, doar că îi place să complice un lucru care se putea face ușor.

-Bravo vouă, ce să zic. Mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo.

-Acum e mai important să îți revii, lasă că o să ai timp să faci treabă pe aici, sunt o grămadă de făcut.

-Ce faceți cu lucrurile din subsol? Nu le scoateți afară înainte să vă apucați de construit scara?

-Mda, păi ăsta e un lucru cu care nu suntem noi de acord, el insistă că după ce va fi gata scara, vor fi mai ușor de scos, ceea ce aprob, dacă e vorba de haine. Dar mai e și dulapul acela ciudat,și bușteanul de la perete, care cred că nu o să mai încapă pe gaură, dacă nu le scoatem înainte să fixam scara. În fine. Sper să se convingă de realitate, până la urmă.

-Mă bucur că aveți ocazia să petreceți timp împreună, făcând ce vă place. Oricât de cârcotaș ar vrea să pară, cred că e un mare sentimental și îi face plăcere să se simtă util.

-Mda, ai grijă să nu te audă zicând asta...

-Ok, ok. Vă pup și spor la treabă! Aveți grijă de voi!

-Pa, mai vorbim. Vezi că îți trimit niște poze.

După câteva momente și după ticăiturile de rigoare, am deschis mesageria și m-am uitat la pozele trimise. Nu erau cele mai grozave, fiindcă uitase să pornească blițul, dar se vedea destul de bine. Podeaua arăta frumos, cu lemnul acela nou. Grinzile erau groase și sănătoase și îți insuflau un sentiment de siguranță. Făcuse o poză a casei din exterior di se observa și betonul turnat în cameră mare. Totul arăta bine și ma pregăteam să pun telefonul deoparte, când mi-am adus aminte de valuta pe care o găsisem în fundul dulapului și pe care o vârâsem, nedesfăcuta,într-un sac, apoi o depozitasem la un loc cu toate celelalte lucruri, pe laterala casei, sub o prelată. Oare ce era în valiza aia? O să îl sun pe Hubbie să se uite ce e înăuntru, sau, mai bine, să mi-o aducă acasă, să o deschid eu. Așa as avea sentimentul că particip și eu la renovare, poate. Hm. Bună idee.

Doar că piciorul meu are site planuri și începe să mă doară. Au trecut vreo șase ore de când am luat tratamentul, și șchiopătând, merg spre noptieră să îmi iau medicamentele. Cody mă privește în timp ce înghit pastilele și, scheunand ușor, vine lângă mine, privindu-mă plin de compasiune. Câinii sunt ființe extraordinare, am avra atâtea de învățat de la ei...Mă întind pe pat, îl mângâi puțin pe cap, imi linge mâna...și ma trezesc după o vreme, când îl aud pe Hubbie povestind cu Cody la bucătărie. Încerc să mă ridic, să mă mișc, sunt ametita și amorțita de la atâta stat în pat. Mă îndrept spre bucătărie, mi-e sete, mi-e foame, mi-e dor de Hubbie și de conexiunea noastră.

Bucătăria e inundată de lumină apusului, iar Hubbie mănâncă. Cody îl privește serios, cu ochii țintă la fiecare gest, așteptând sa primească ceva. Mă sprijin de tocul ușii și mă uit la ei, mă umplu de sentimentul acela cald de familie și de normalitate. Hubbie mă observa, sare să mă ajute sa ma așez, îmi pune și mie o farfurie de ciorbă, mâncăm și vorbim. Ca de obicei, Cody primește o grămadă de mâncare de la noi, plus biscuiții de căței și e mulțumit. Parcă zâmbește.

-Am ceva pentru tine!,zice Hubbie.

Rămân cu gura căscată. Mi-a adus sacul cu valiza.