Casa de pe deal

Cutia

Clipesc ca să îmi alung somnul, apoi mă ridic mai sus pe perne. Hubbie aduce cutia și o pune pe un prosop, pe pat.

Ridic cu grijă capacul. Nu e mare lucru.  O Biblie mică,  de buzunar, pe care o deschid.  Pe coperta interioară,  șase numere scrise cu pixul și despărțite între ele cu virgulă. Niște numere norocoase? Răsfoiesc în grabă Biblia,  nimic deosebit,  observ în treacăt câteva cuvinte subliniate(poate făceau vreun studiu al Bibliei?), cam atât. O pun deoparte. Dedesubt de Biblie,  o hârtie de calc în care e înfășurata o șuviță de par blond, ușor cârlionțat ( ma strâmb,  iar Hubbie râde de mine). Într-o altă hârtie sunt câteva fotografii-hai, că devine mai interesant!

Fotografiile sunt alb-negru,  unele par mai vechi, fiind mai îngălbenite și mai neclare. Altele par mai recente, cum văzusem pozele de la nunta părinților mei. În cea mai veche și mai îngălbenita sunt o femeie și un bărbat,  în costume populare,  așezați în fața unei case.  Mi se face lumină în  cap, e casa noastră de pe deal, în vremea ei de glorie! Acoperișul e nou, târnațul e nou, are niște scânduri cu model care îmi plac chiar și mie! Lângă mine, Hubbie zâmbește sentimental:

    -Ce ai zice să facem și noi împrejmuirea târnațului așa cum a fost la început? Ca un omagiu adus acestor oameni.  Cred că ei au ridicat căsuța.
    -Nu am nimic împotrivă,  ba chiar mi-ar plăcea dacă am găsi un meșter care să  poată face și acoperișul cum a fost pe vremuri.  Poza asta merge intr-o ramă, cu siguranță! Îmi place foarte mult!

O altă poză îngălbenita e cu doi copii, frați gemeni,  dacă m-ai întreba pe mine. Întorc poză, pe spate e scris  ,,Andrei și Andreea, 1957". În sfârșit,  ceva specific,  scurt și la obiect.  N-aș fi zis că sunt fata și băiat,  dar copiii pot fi greu de deosebit chiar și în mod direct,  darămite în poze.

O poză care pare mai recentă,  cu o tânără elegantă,  îmbrăcată Într-o rochie...o-ho-ho! Stai așa! Asta arată asemănător cu una dintre rochiile din dulap!
Hubbie încuviințeaza:

    -Nu mă prea pricep eu la rochii, dar și mie mi se pare că sunt la fel!

Devine interesant!

Pe spatele fotografiei:,,Eu, 1980".

Ne uităm unul la celalalt,  Hubbie își zice cu voce tare gândurile:

    -Femeia asta e cam de-o vârstă cu părinții noștri! Poate mai trăiește! Oare cine o fi?

Mă uit cu atenție la ea. Femeia era frumoasă,  îngrijită. Părul era prins la spate într-un coc mic, cu o șuviță rebelă care îi iese într-o parte. Nu se uita spre fotograf, ci într-o parte. Rochia îi venea fix pe talie,  subliniata de o curea subțire. În picioare niște sandale cu toc, iar în mână stângă strângea un obiect care semăna cu o mini-poseta.

O altă  fotografie. Aceeași femeie(probabil), întoarsă cu spatele la fotograf,sprijinindu-se de o balustradă,  privind în zare. Poartă o rochie lunga, închisă la culoare, bratele îi sunt goale, are părul deschis la culoare,care coboară în valuri până spre talie. Pe una dintre mâini are o brățară.  Pare o ținută elegantă.

Altă. Doi tineri, fată și băiat,  cu rucsacuri în spate, urcând pe o potecă,  în poziția caracteristică,  cu un picior mai sus și unul mai jos. Fată are ochelari, un batic pe cap și două codite împletite. Băiatul poarta o pălărie care îi umbrește trăsăturile feței. Nu scrie nimic pe spate pozei.

Hopa, o mireasă! E toată numai zâmbet,  tine în mâinile împreunate un buchet și e înconjurată de alte buchete de flori.Pe spatele pozei scrie ,,mai, 1980". Apoi o altă poză,  în care în același decor, în fata miresei sta îngenuncheat mirele, privind-o cu adorație.  Mă  uit la trăsăturile lui, dar nu e prea clară imaginea, se vede doar tunsoarea scurtă,  aproape militareasca. Poartă un costum închis la culoare, poate gri  sau albastru, dar nu chiar negru.