Casa de pe deal

Discuții

Cine s-ar fi gândit ca în casa aia s-ar putea găsi asemenea dovezi ale unei povesti de dragoste, de viață și de moarte?

Ca am discutat cu Hubbie despre posibilitatea de a găsi ceva lucruri vechi sau poze vechi-era clar. Chiar ne așteptam la asta și chiar aveam în noi curiozitatea asta... Dar, stând acum între fotografiile și scrisorile cuiva, și nu orice scrisori, ci unele scrise în mod evident de cineva cult și plin de pasiune, ei bine, curiozitatea începe să mă roadă ca un vierme mărul.

Cum aș putea sau am putea afla mai multe despre casă asta, despre oamenii care au locuit acolo? Ce ghinion că am căzut, aș fi putut afla mai multe dacă aș fi putut merge să investighez. Tot o sa caut căi de a afla mai multe, dar, momentan, așa cum obișnuiesc și deja știți, îmi pregătesc pixul și foaia,ca să îmi descarc pe ea toate întrebările, ipotezele, ideile fanteziste,etc.

Hubbie îmi știe modul de operare și nu zice nimic. Văd pe expresia feței lui că și el e preocupat, dar deocamdată alege sa nu spună nimic. Adună toate scrisorile, le pune înapoi așa cum au fost, apoi pozele, Biblia și șuvița de păr. Le așază cu meticulozitate înapoi în cutie, apoi oftează și zice:

-Poate era mai bine dacă nu am fi găsit valiza asta niciodată.

Mă uit la el cu surprindere:

-De ce spui asta?

-Păi, orice ar fi fost, e gata de zeci de ani. E clar că e o poveste tristă, de dragoste, sfârșită brusc, dar nu cred că are legătură cu noi decât prin faptul că am ajuns accidental să găsim ceva ce nu ne aparține. Te văd pornită sa afli mai multe, știu că asta îți dorești, te cunosc. Dar oare merită să răscolește destine, să dezgropi povești? Așa cum a stat zeci de ani ascunsă și nimeni nu i-a dus dorul și lumea a mers mai departe fără ea, cred ca e înțelept să presupunem că va merge și în continuare. Noi vrem să facem din casă aia un loc al nostru, pe care să îl umplem cu povestea noastră, nu cu fantomele unor vieți trecute. Nu ești de acord?

Pe moment, rămân fără replică. Desigur, îi înțeleg punctul de vedere și bineînțeles ca vreau să facem din casă aia un loc al nostru, dar, spre deosebire de el, eu nu cred în coincidențe. Dacă e ceva ce am învățat din experiențele mele de viață e aceea că orice se întâmplă, ,,bune" sau ,,rele", au relevanța lor,chiar dacă pe moment nu înțelegem ce ce sau pentru ce. Suntem interconectati, deși nu e vizibil și chiar pare uneori incredibil, iar faptele și alegerile unora îi afectează pe alții, deși, repet, e greu de observat. Și mai cred cu tărie că fiecare lucru se petrece fix atunci când trebuie să se petreacă, fiind asemenea unei picături în ocean, care, deși pare irelevanta,adunată cu sute picături, formează un ocean. Și nu am de gând sa îmi schimb părerea că găsirea valizei nu e întâmplătoare. Să zică Hubbie ce-o vrea!

-Putem măcar să fim de acord că ar trebui s-o contactam pe doamna Maria și să-i spunem ce am găsit? Poate sunt lucruri care chiar au importanță pentru ea.

-Eu aș zice să o lăsăm baltă, dar știu ca nu are rost, din moment ce tu ești decisă deja ca vrei să faci asta. Așa că sun-o, vorbește cu ea și vezi ce zice. Cred că dacă ar fi interesat-o, ar fi luat-o de acolo din dulap când a ales lucrurile, înainte să ne dea cheia.

-Eu nu cred că a dat peste ea, că de ar fi găsit-o, sigur ar fi luat-o.

-Ei, ce să zic, încearcă, dar nu îți face așteptări prea mari! Eu mă schimb și merg la casă, vine și tata, avem de terminat accesul la subsol și de curățat, de scos afară ce e pe-acolo. Mai știi ce găsim și noi?

Bine că nu s-a supărat că insust. E deștept Hubbie, știe că-s încăpățânată și mă lasă în pace. Și mai știe că recunosc de fiecare dată când a avut dreptate. Sper, totuși, ca de data asta să se înșele.

După ce pleacă Hubbie, începe să îmi sune telefonul. Probleme la servici, colegi care nu pot accesa fișiere, client care mă sună pe numărul personal...aproape că-s pe punctul de a-mi închide telefonul. E amiaza și eu încă nu am reușit să ies din casă! O să ies și o să stau măcar la soare, dacă altceva nu pot să fac. Și măcar Cody o sa fugă un pic prin grădină. Sper să nu sară iar pe straturile cu flori-sau să se apuce de săpat! Ultima dată mi-a distrus trei tufe de panseluțe! Noroc că e așa drăguț!

Reușesc să cobor cele trei trepte până pe terasă, iau o pernă și o salteluta, și mă întind pe șezlong. Așa cum e obișnuit, Cody vine la mine dând din coadă și cu mingea în gură. Îi arunc mingea și e mai mult decât bucuros să o recupereze și să mi-o aducă. Repetăm figura de vreo câteva ori, apoi atenția îi e distrasa de o veverița care se cațăra în nucul vecinului. Latră cu îndârjire, iar veveriței ii place să îi facă în ciuda... ca să nu facă un adevărat circ, îl păcălesc cu niște gustări și reușesc să îl adun în casă.

Sună iar telefonul. Pe cuvânt că uneori aș vrea să nu se fi inventat.

E Hubbie. Răspund.

-Încep să îți dau dreptate.