Casa de pe deal

Vestea

Au zburat zilele de sărbătoare, iar în după-amiaza zilei de 29 ne aflăm la petrecerea Liei și a lui Marius. Recunoaștem o parte dintre invitații participanți la petrecerea-surpriză, apoi o parte din rudele lui Marius. E o petrecere frumoasă, iar noi ne simțim bine.

La un moment dat, simt că nu e în regulă ceva cu mine. Mă grăbesc la baie, mi-e greață. Mă trezesc că vomit și încă e serioasă treaba... Hubbie mă strigă, neliniștit, prin ușă. Am scăpat de greață, dar nu sunt în apele mele. Ca să nu stricăm cheful petrecăreților, ieșim puțin la aer. Răcoarea îmi priește, peste câteva minute simt că sunt suficient de refăcută ca să ne întoarcem...dar, intrând, simt un miros care parcă mă îngrețoșează și alerg din nou la baie...

Careva a observat ce se întâmplă și mă trezesc cu Lia lângă mine, la baie.

    -Te rog, îi spun, jenată. Sunt ok, probabil doar mi-a căzut ceva rău. Am mâncat destule mâncăruri grele zilele astea, probabil ficatul meu se resimte. Poate că de la aperitive...nu am idee...dar voi fi bine, ok? Nu te stresa din cauza mea...Hubbie e cu mine, dacă e ceva, ok? Întoarce-te la petrecere, scuză-mă dacă te-ai stresat din cauza mea...

    -Nici vorbă, mi-o taie ea răspicat. Petrecerea merge și fără mine câteva minute. Hai până sus, la noi în cameră, să-ți iau tensiunea, pulsul. Apoi vedem care e treaba...

Fără energie să pot protesta, o urmez, urc scările, apoi mă pune să mă întind într-un pat. Dintr-o valiză scoate un tensiometru, apoi un stetoscop. Cât timp îmi ascultă respirația, mă studiază cu atenție. Apoi îmi spune să stau încă puțin întinsă, să-mi revin, îmi aduce un pahar de apă și îi spune ceva șoptit lui Hubbie. Hubbie îi răspunde, apoi amândoi se uită la mine. Mă simt doar prost, dar nu sunt bolnavă, n-am nimic! Apoi îl chem pe Hubbie și-l chestionez, iar el se eschivează de la a-mi răspunde...ceea ce mă bagă și mai tare în ceață! Nu-i în firea lui să țină secrete!

    -Atâta mi-a zis, că are o idee ce ar fi putut să îți facă greață, serios!, se disculpă Hubbie. Nu mi-a mai zis decât să stau cu tine până ce se întoarce ea.

    -Precis? Că părea foarte serioasă...m-a făcut să mă simt ca și cum eram suferindă de nu știu ce maladie incurabilă, zău!

    -O, Doamne! Nici vorbă! Hai, liniștește-te, bea puțină apă! Sigur ai mâncat ceva și nu ți-a căzut bine. Îți revii imediat, nu te teme!

Discuția ne e întreruptă de Lia, care s-a întors, ținând ceva în mână. Îl roagă pe Hubbie să iasă, apoi mă întreabă de-a dreptul dacă îi pot spune când am avut ultima menstruație.

Prinsă pe neașteptate, chiar că nu mai știu. De fapt, vai, cred că au trecut vreo două luni...cel puțin. Nici nu mi-am dat seama, prinsă cu petrecerea de inaugurare, cu povestea cu Ana, cu Crăciunul...Când îi mărturisesc toate astea, ea-mi face cu ochiul, apoi îmi arată ce are în mână...e un test de sarcină!

    -E un mod foarte simplu de a afla, îmi zice ea zâmbind. Uite, folosește ăsta ca recipient, îmi spune, în timp ce îmi înmânează un pahar de plastic de unică folosință.
Mă ridic și mă duc la baie, plină de sentimente contradictorii. Ar putea fi și asta o cauză a grețurilor, dar nu cred...nu m-am simțit diferit în nicio privință...

Efectuez operațiunile conform instrucțiunilor, apoi aștept. Prima liniuță apare aproape instant, dar nu trece mult și apare și a doua...aproape vișinie, nu doar roșie! Mă prăbușesc pe toaletă, cu capul în mâini. Cum s-a întâmplat asta?

De dincolo de ușă, aud că Lia mă cheamă. Adun resturile de la test, le împachetez în hârtie igienică, le pun la coș, dar testul îl iau. Ies și îi înmânez testul, îl privește o clipă, țopăie entuziasmată, apoi dă din cap, aprobatoare. Mi-l dă înapoi și apoi mă întreabă dacă vreau să îi spun și lui Hubbie acum, sau mai vreau să fac alt test, de confirmare. Ce să mai lungesc povestea...bineînțeles că o să-i spun!

Un Hubbie îngrijorat se uită la mine confuz, când vede că Lia iese zâmbind din cameră. Îl rog să se așeze, apoi îi spun că de vină e chifla din cuptor. E înduioșător să văd cum încearcă să rememoreze seara, ca să-și amintească despre ce chiflă vorbesc! Când insist, repetând de data asta în engleză că ,,the bun is in the oven!”, parcă începe să deslușească ceva…apoi ochii îi strălucesc și se uită la mine cu neîncredere:

    -Nu glumi! Chiar ești...?

    -Da, uite! Și îi arăt testul cu două linii.

Mă îmbrățișează cu grijă, de parcă se teme să nu mă sparg! Mă bufnește râsul și-i spun că nu m-am transformat în bibelou. Îmi ridică bluza și mă sărută pe burtă, apoi mă cuprinde in cea mai strânsă îmbrățișare pe care mi-a oferit-o vreodată! E clar că e emoționat, nu-și găsește cuvintele. Apoi îmi spune că e fericit cum n-a mai fost niciodată, că-i vine să strige de fericire. Sentimentul e reciproc, bineînțeles.

Lia se întoarce, cu zâmbetul până la urechi. Ne spune că îi va fi imposibil să țină secretul față de Marius, apoi îmi scrie ceva pe o foaie. Mi-a făcut programare pentru o consultație la ea la cabinet, după 1 ianuarie!

Sunt cam multe emoții dintr-o dată, pentru noi toți, dar mai ales pentru mine. Anul nou vine cu vești bune! Sau cel puțin, așa sper!

Ne întoarcem la petrecere, dar parcă plutim. Noroc că lumea se concentrează la tânărul cuplu, iar fericirea noastră trece neobservată. Dansăm, îmbrățișați, iar la toasturi, mimez că beau. Lia, se strecoară periodic spre noi, un reflex probabil dobândit din practica medicală, ca să mă întrebe cum mă simt. Sunt fericită. Suntem fericiți. Iar dacă mica viață pe care o am în mine poate avea deja sentimente, cred că și ea e fericită. Sau fericit. Ce mai contează?

Suntem fericiți și emoționați, puțin speriați, dar altfel bine. Sunt la cabinetul Liei, cu Hubbie alături, iar în sala de așteptare e și Marius. Stau întinsă pe patul de examinare, după ce Lia mi-a făcut un control, și urmează să ne vedem pe ecran, pentru prima dată, copilul. Lia aplică gelul și plasează transductorul pe burtă. Nu pricep ce poate înțelege din acele lumini și umbre gri, dar la o altă mișcare, ne arată ceva magic.

O inimioară care bate!

Suntem încremeniți, uimiți, fascinați. Îl strâng mai tare de mână pe Hubbie, iar Lia ne declară că mai sunt necesare ceva analize, precum și controale periodice, dar la prima vedere, totul pare în regulă. Apoi mă șterge de gel și mă ajută să mă ridic. Îl cheamă înăuntru pe Marius, care mă felicită, apoi îi strânge mâna cu putere lui Hubbie.