Casa de pe deal

Un domn misterios

Pe repede înainte, e mai, suntem la cununia civilă a lui Marius cu Lia. Eu încep să am deja proporții (sau gabarit depășit, cum zic eu).

Suntem în aproape aceeași companie ca la aniversarea Liei, doar câteva fețe noi. Ofițerul de stare civilă îl întreabă pe Marius dacă de bunăvoie și nesilit de nimeni o ia în căsătorie pe Amelia Popa, iar eu rămân surprinsă.

Lia e de fapt Amelia? Involuntar fac legătura cu Amelia din povestea casei, dar totul mi se pare prea de tot, ca să fie aceeași persoană. E probabil doar o coincidență. Totuși, ideea mă descumpănește, ceea ce probabil e vizibil pe chipul meu. Îngrijorat, Hubbie mă întreabă dacă mă simt bine. Îl liniștesc, dar tot trebuie să mă așez.

Aud cum Lia răspunde și ea cu da la întrebare, apoi cum sunt declarați soț și soție. Mă ridic și aplaud, între chiotele și entuziasmul general, când Marius și Lia se sărută. Ne ducem să-i felicităm, printre ceilalți.

În timp ce mergem spre ieșire, îmi atrage atenția un bărbat în vârstă, aranjat, îmbrăcat într-un costum impecabil, ce ține în mână un buchet imens de flori, iar în mână ceva pungă de cadouri. Nu l-am mai văzut înainte, dar dacă e să ținem cont de faptul că mirii sunt doctori, cu siguranță că au un cerc al cunoscuților foarte larg. Îl întreb discret și pe Hubbie, dar și el ridică din umeri.

Nu e timp pentru detectivisme. Ieșim cu invitații în fața clădirii, la fotografii. Apoi ne îndreptăm spre restaurantul unde are loc petrecerea. Lia și Marius sunt numai zâmbet. Chicotind, Marius o trece în brațe pragul restaurantului. Aplauze și râsete. Ne instalăm la masă. După ce toți invitații se așază, mă uit de-a roata, dar domnul elegant nu e aici. Mă resemnez, iar apoi, mă bucur de petrecere, și-l dau uitării.

E weekendul de după cununie, iar noi ne întâlnim cu tinerii căsătoriți pentru o ieșire. Locația aleasă e o pensiune cu restaurant, situată într-un peisaj minunat, pe un domeniu imens. Grădinile sunt amenajate superb, prin mijlocul domeniului trece un pârâiaș, iar pe o latură, în depărtare, se zăresc grajduri, sere și terenuri cultivate. Decidem să ne plimbăm înainte de a lua masa. Mergem încet, timp în care eu povestesc cu Lia, iar Hubbie cu Marius.

Așa aflu că petrecerea de după cununie a fost un succes, iar ei au fost foarte fericiți să ne aibă alături. După alte câteva politețuri, o văd pe Lia că se oprește și mă întreabă:

    -Uite, aș vrea să te întreb ceva.

    -Sigur, orice, îi zic, surprinsă.

    -Îmi poți povesti cum ați ajuns să aveți casa aia de pe deal?

    -Bineînțeles. Și în timp ce ne plimbăm, îi fac un scurt sumar al poveștii noastre, de la primele plimbări, la nenumăratele încercări de a afla despre casă, apoi la refuzul doamnei Maria, apoi la telefonul care ne-a schimbat viața, apoi despre renovări, subsolul și pasajul secret. Aleg să nu îi spun despre valiză și cutie, fiindcă nu sunt ale noastre, e o poveste pe care am decis să o pun deoparte, în sfârșit.

Lia mă ascultă cu atenție, apoi, când ne îndreptăm spre masa rezervată la restaurant, îi șoptește ceva lui Marius. El încuviințează, apoi ne spune să mergem înainte, fiindcă el trebuie să aducă ceva de la mașină.

Ne instalăm și chelnerul ne aduce meniurile, până ce se întoarce Marius. Ochii îmi rămân lipiți de punga de cadouri pe care a adus-o de la mașină- îmi pare cumva cunoscută...

Holbez ochii, gura îmi schițează un ,,ooo!” prelungit, iar mâna mi se duce spre gură, într-un gest de uimire.

E punga din mâna domnului bătrân și elegant de la cununie!

Cei doi se privesc complice, iar Hubbie se uită mirat pe rând și la mine, și la ei.

    -Am primit punga asta împreună cu un buchet de flori la cununie, zice Lia. De la un domn misterios. Nu am avut idee cine era, nici eu, nici Marius, dar fiind ceremonia și petrecerea tot atunci, am presupus că măcar unul dintre invitați o să știe cine era. Chestia e că nu a apărut la petrecere, și nimeni nu a știut nimic despre el, pe toți i-am întrebat.

    -L-am remarcat și eu la cununie, zic. Era foarte elegant și distins. Dar nici noi nu-l cunoaștem.

    -Te cred. Dar, totuși, s-ar putea să recunoașteți asta.

Rămânem muți când Lia ne pune pe masă și recunoaștem poza îngălbenită a casei-noastre-de-pe-deal, din vremea ei de glorie.

După șocul inițial, prima întrebare îmi sare de pe buze:

    -Dar cum?

    -Asta am vrea să ne spuneți voi, zice Marius. Domnul misterios ne-a dat punga și ne-a spus că e un cadou de la mama Liei. Apoi a dispărut. Am fost puțin bulversați, fiindcă ea, mama ei, era acolo, la cununie. Apoi ne-am gândit că e vreo glumă. Era un plic mare și plin de acte și de poze, din care inițial nu am înțeles nimic. Singura poză care ne-a și șocat, de altfel, a fost asta, fiindcă pare a fi casa voastră, iar noi nu înțelegem ce și cum. Poate aveți voi idee.

Oftez și mă uit la Hubbie, iar el dă din cap resemnat.

    -Ce? Se uită mirați la noi Lia și Marius.

    -Tocmai când am decis să lăsăm povestea asta în spatele nostru, uite că nu ne lasă ea pe noi. Uite, tot ce v-am povestit e purul adevăr, însă mai e ceva despre care nu am povestit nimănui, în afara părinților noștri, fiindcă nu e povestea noastră. Nu am vrut să o afle nimeni, decât cei cărora li se cuvenea să o știe, fiind parte din familia celor implicați. Chiar în prima zi când am luat în primire casa...

Și le povestim despre aventura valizei, a cutiei, a scrisorilor de dragoste. Despre mesajul ascuns în dosul cifrelor din Biblie, despre cutia descoperită sub casă. Despre incredibila poveste a Anei, femeia dispărută, dar nedispărută. Despre familia ei, despre recompensa pe care am primit-o.