Casa de pe deal

O livrare

Au trecut vreo trei luni de la momentul magic povestit anterior. Slavă Domnului, suntem toți sănătoși, piciorul meu și-a revenit în totalitate și am fost deja de mai multe ori la casa din deal. Sau la refugiul din deal, cum zice Tata.

Pentru el au fost trei luni de muncă asiduă, cu cazare la locul muncii. Adică da, Tata s-a mutat de atunci la casa de pe deal și de atunci meșterește in fiecare zi și nu se mai oprește.

De atunci și până acum a reușit să capteze izvorul, într-un mod absolut genial (mi se pare mie), gândindu-se nu doar la noi, ci și la animalele sălbatice care se adăpau acolo înainte. A făcut un fel de incintă zidită cu piatră, cu capac,de unde se scurge afară apă într-un buștean scobit, pentru animalele sălbatice. Din aceeași incintă a tras o conductă ce dirijează o parte din apă spre casa noastră, mai precis, spre un rezervor generos, care se ramifica în subsolul casei și langa casă, de unde surplusul se scurge pe un șanț făcut anume de el pentru asta. Să nu mai zic că vecinii de la baza dealului sunt bucuroși că au o sursă permanentă de apă pentru animalele lor, indiferent de sezon!

Incinta subterană a fost adâncită, împărțită,o parte devenind cameră tehnică și o parte baie, cu tot confortul. Pasajul secret l-a folosit că loc de trecere a canalizării, care apoi se ramifica spre o fosa septica ecologica.

Ajutat de Hubbie, bineînțeles, a electrificat căsuța, a pregătit fosta cămară să fie un soi de bucătărie mică, dar eficientă, a reparat/reconsolidat hornul și a instalat un șemineu superb.

Se simte un iz de toamnă în aer. Stăm toți patru -Tata, Hubbie, eu și Cody- tolăniți pe târnaț, la soare. Tata mă întreabă:

-Micuța mea, ce părere ai despre geamurile și ușa asta? Și privește oarecum complice spre Hubbie.

-O, Tată! zic eu și încep să râd. Știi că dacă ar fi după mine, aș locui într-o casă cu pereți de sticlă și pardoseli ușor de igienizat... Ce să zic despre geamuri? Sunt vechi și nu cred că o să izoleze prea bine iarna... iar despre ușă...ar merge donată la un muzeu...dar tu știai deja asta, deci de ce mă întrebi?

Tata râde. Îmi apreciază franchețea.

-Vorbeam zilele astea cu fiu-meu, eu mai am acasă, în atelier, niște lemn uscat...Ce ai zice dacă am face niște geamuri noi din lemn, cu sticlă termoizolantă? Și o ușă nouă, cu sticlă? Ceva nou, care să imite stilul original al casei?

Pfiu, m-au prins! Hubbie iar e telepat! Zâmbesc și mă uit la amândoi:

-Ati complotat ceva? Ar fi extraordinar! Dar mai ai timp pentru așa ceva? Nu e o lucrare care ia mult timp?

-Dar lua, dacă aș începe acum...din fericire, e pe terminate...

Și îmi arată pozele pe telefon.

Nu îmi vine să cred. Trei geamuri nou-nouțe și o ușă cu sticlă bombată pe mijloc parcă îmi zâmbesc din poză. Și geamurile nu mai sunt împărțite în două, ci au sticla dintr-o singură bucată, că să intre mai multă lumină! E perfect!

Cred că toate astea sunt vizibile pe chipul meu, așa încât Hubbie și Tata mă privesc zâmbind.

-O, Tată! De unde ai știut cum mi-aș dori să fie? Că nu prea am vorbit cu Hubbie despre asta...

-Si cred că bărbatul tău cam știe cu cine s-a însurat... glumește Tata. Că tot planul de la el a început. La orice îl întrebam,zicea că ție așa îți place...sau așa...sau așa... De vreo câteva ori l-am întrebat în glumă dacă nu are și el vreo preferință... Și de fiecare dată mi-a zis foarte serios:,, Știi, Tată, proverbul ăla ,, Happy wife, happy life"?"... și apoi n-am mai avut ce să zic... că doar are dreptate!