Casa de pe deal

Revelația

Pe măsură ce povestim, Lia se face tot mai palidă.

O privim îngrijorați cu toții, Marius sare să o ducă afară, la aer. Lia nu se poate clinti, respiră precipitat, apoi gura i se strâmbă și izbucnește într-un plâns violent și zgomotos.

Plânge îndoită în două, apoi se lasă jos de pe scaun, ascunzându-se sub masă. Marius se chircește sub masă, lângă ea, încercând să afle cauza acestei izbucniri, în timp ce noi liniștim chelnerii si ceilalți invitați, alertați de plânsul Liei. După câteva minute bune, suspinele se răresc, iar Lia iese de sub masă și fuge la baie, acoperindu-și fața cu șervețelele de pe masă. Mă duc după ea. O găsesc la chiuvetă, se spală cu apă și își tamponează fața. Apoi vine spre mine, și răspunde afirmativ când o întreb dacă se simte bine. Insistă că e bine, apoi insistă să ne întoarcem la masă. Marius e în fața băii, cu îngrijorarea zugrăvită pe față. Lia îl îmbrățișează, apoi ne așezăm. Deși încă mai suspină din când în când, Lia își ridică privirea din pământ, ne privește pe toți, pe rând, apoi face următoare a declarație:

    -Ana e mama mea adevărată. E mama mea adevărată!

Se uită la chipurile noastre consternate, apoi continuă:

    -Da, e purul adevăr. Trebuie să fie! Mama mea e Ana. Știu asta de mică. Pe tatăl meu biologic îl cheamă Ștefan.(Eu și Hubbie tresărim). Mama mea m-a înfiat după ce a murit  Ana. Nu am aflat niciodată detaliile, nici nu m-a interesat. Ea mi-a spus întotdeauna Lia, nu Amelia, și așa mi-a rămas numele. Am avut o copilărie normală, am avut niște oameni extraordinari ca părinți.

Pe tatăl meu biologic l-am întâlnit doar de câteva ori. Nu am vrut să am de-a face cu el. De fapt, nici el nu m-a căutat decât foarte rar, iar ultima dată l-am văzut la ceremonia de absolvire, unde m-a frapat că se purta de parcă el m-ar fi crescut și m-ar fi sprijinit în toți acești ani, se împăuna, chiar mi-a fost jenă. A încercat de mai multe ori să mă contacteze în ultimii ani, dar pur și simplu am găsit mereu pretexte ca să nu mă întâlnesc cu el. Am avut mereu un fel de reținere față de el, nu știu de ce. Nu îmi plăcea omul. Poate că e tatăl meu biologic, dar pentru mine a fost și mereu va fi un străin.

    -Draga mea, noi am citit povestea Anei, am putea pune niște piese înapoi în puzzle, dacă ai vrea.

    -Știu, dar încă nu știu dacă vreau să aflu.

    -Da, înțeleg. De aceea nici nu am intrat în detalii, fiindcă nu e povestea noastră. Dar dacă vreodată vei vrea să afli, îți vom spune tot ce știm.

    -Apreciez. Aș vrea să las să treacă puțin timp, măcar, ca să pot lăsa gândurile să mi se limpezească. Acum mi-e mintea tulbure. Vă rog să mă iertați dacă v-am făcut să vă simțiți prost. A fost un șoc pentru mine.

    -În niciun caz să nu te stresezi. Ești între prieteni. Și noi suntem șocați. Cine s-ar fi gândit?

Vreți să știți ce a mai urmat?

Pariez că da.

Eu și Hubbie suntem părinții unui băiețel adorabil, Teodor-Cristian.

Cody e un frate mai mare foarte conștiincios.

Mama și Tata sunt cei mai mândri bunici. Mama a rămas tot preferata lui Cody.

Lia și Marius tocmai au avut cea mai frumoasă nuntă. Iar de-ar fi să dau crezare ochilor mei de soacră, nu mai au mult până să ajungă și ei părinți.

Lia a ajuns să își reia legăturile cu mătușa ei Maria și verișoara Elena. Iar domnul misterios și elegant de la petrecere s-a dovedit a fi Ilie, care i-a oferit în pungă moștenirea. Nu știu exact ce era, dar am aflat că Lia vrea să deschidă un adăpost pentru femeile cu copii, victime ale violenței din familie. Deci, bănuiesc că o clădire, sau o sumă importantă de bani. Orice ar fi, știu că Lia va onora moștenirea, făcând-o să dureze.

Lia, Marius și Ilie merg împreună deseori la mormântul Anei. Uneori însoțiți de părinții ei.

Lia a citit povestea Anei. A decis că e bine că a avut încredere în instinctele ei, iar cu tatăl biologic a rupt orice legături.

Părinții Liei și ai lui Marius îi înconjoară cu iubire și îi sprijină în tot ceea ce fac.

Iar eu nu am primit încă răspuns cine erau cele două femei care au locuit înainte în casă...sau de ce ne-a avertizat doamna Maria să stăm deoparte de casă... dar sunt prea ocupată să-mi mai pese. Până la urmă, ce-ar fi viața fără un pic de mister?

Peste două săptămâni avem botezul , iar petrecerea va fi la casa noastră din deal. Grătarul, foișorul și locul de luat masa sunt gata. Iar Tata a făcut și un balansoar, și un leagăn, pentru nepot... Și a găsit soluția pentru o cale de acces mai ușoară la deal.

Închei, cu gândul că, într-adevăr, nu există nimic întâmplător. Chiar dacă nu credem.

Fiindcă zilele care-ți schimbă viața au prostul obicei de a începe fix ca acelea obișnuite.