Casa de pe deal

Lia

E marți și sunt la muncă. Nu m-am prea odihnit noaptea trecută, am avut un somn agitat și am visat numai ciudățenii. Mă sună Hubbie să îmi spună că a vorbit cu Marius la telefon despre weekendul la căsuță, că i s-a părut un cu totul alt om, mai matur, mai așezat. Mi-a zis că vor veni sâmbăta asta la deal, că el vrea să o ceară acum și dacă ea acceptă, ar vrea să facă de Crăciun petrecerea de logodnă.

Ies urgent din starea de blegeală și mi se umple inima de bucurie. Pentru fratele de cruce al lui Hubbie, care era rătăcitor și care și-a găsit perechea. Și pentru Hubbie, care își recuperează o persoană de bază pentru el. Și chiar că de-abia aștept să o cunosc pe femeia care a făcut toate astea posibile.

Facem slalom printre zile...iar vineri mergem la căsuță cu Tata și cu nenea Radu să pregătim totul. Am aflat că Lia nu e pretențioasă deloc la mâncare, sau la cazare, de fapt, e cât se poate de modestă. Pregătesc un decor voit mai romantic, cu lumânări parfumate, ciocolată, șampanie, iar la frigider mâncare gata preparată și un tort.
Bărbații se hlizesc de pregătirile mele, dar nu-mi pasă, până la urmă scopul e comun: fericirea lui Marius.
Îi predăm cheia casei lui nenea Radu și-i urăm să devină socru-mare mâine, apoi ne întoarcem la ale noastre.

Sâmbătă aflăm de la nenea Radu când au ajuns porumbeii la casă, dar mai multe nu. Abia duminică după-amiază primim vestea mult-așteptată: a zis ,,da!”, iar casa a încântat-o. Suntem bucuroși și nerăbdători să o cunoaștem pe Lia, dar va trebui să mai așteptăm până la Crăciun. Abia atunci o vom întâlni.

Spre seară, Hubbie primește un telefon de mulțumire de la Marius, împreună cu felicitări pentru casă. Îl felicităm și noi, iar el ne surprinde cu invitația de a participa la aniversarea Liei, la începutul lui decembrie. Ne spune că e o surpriză, că ea nu știe nimic, că vor fi acolo părinții lor, câțiva alți prieteni și noi, la un restaurant. Când întrebăm ce cadou să-i aducem, ne liniștește, zicând că ea se bucură de orice, nefiind pretențioasă. Apoi ne spune că trebuie să închidă, ca să nu fie prins.

Cele câteva săptămâni au trecut repede. Am mai fost de câteva ori la casa-noastră-din-deal, deși a dat înghețul. A fost magic noaptea- și nu numai din motivele evidente - ci și datorită cadoului de casă nouă primit de la colegii lui Hubbie- un telescop! Am studiat cerul, cu tot cu frigul de afară! Acum priveliștea era la dublu-minunată ziua, minunată noaptea!

Suntem în mașină, ne îndreptăm spre surpriza lui Marius pentru Lia. Fără prea mare inspirație la cadouri, am ales o ramă pentru fotografii, din argint, care sper să-i placă. Și, bineînțeles, un mare buchet de flori.

Ne întâmpină un nene Radu entuziast, care ne prezintă celorlalți invitați. Părinții ei sunt foarte simpatici, nenea Radu și-a găsit perechea la spus povești. Între prietenii lor sunt alți doctori, dar și o pereche de avocați. Nu apucăm să facem prea multă conversație, că apare mașina lui Marius în parcare, iar noi ne pitim care-încotro. La intrare, o șocăm pe biata fată cu strigătul nostru de surpriză, și pe moment mi se pare că nu a fost o idee bună, dar, odată momentul depășit, toată lumea o copleșește cu atenție și pare că se simte bine.

Ajungem la momentul când îi suntem prezentați. E o femeie frumoasă, suplă, cu părul lung, blond, cu privirea cercetătoare. E îmbrăcată într-o rochiță elegantă, din catifea, iar pe deget îi strălucește inelul de la Marius. Se arată încântată să ne cunoască, ne felicită pentru casa-noastră-de-pe-deal, ne mulțumește că i-am oferit acces la o locație minunată, unde a trăit cel mai frumos moment al vieții ei. E foarte naturală, ne face instant să ne simțim apropiați. Înțeleg de ce îi e dragă lui Marius, fiindcă și mie mi-e dragă. Stabilim că o să ne mai întâlnim cât de curând posibil, apoi se întoarce la ceilalți oaspeți.

E o seară veselă. Conversațiile se învârt în jurul Liei, iar ea încearcă să fie la fel de activă ca invitații. Când vede că e copleșită, Marius o scoate de la masă la dans, iar noi îi urmăm exemplul. Părinții ei vin și ei la dans, ca să ne arate ,,cum se distrau oamenii pe vremuri”. Nenea Radu își ia soția și petrecerea se încinge, ne dăm deoparte să admirăm viitorii socri, care chiar că știu cum să facă atmosferă.

Înainte de desert, Marius ne adună pe toți și ține un mic discurs, în care ne mulțumește pentru prezență și pentru complicitate, pentru cadouri și pentru că, așa cum spune el, suntem ,,oamenii lor de bază, care ar face orice pentru ei și pentru care și ei ar face orice”. Mă simt încântată să fiu pe lista lor scurtă, dar mai încântată că Marius folosește persoana întâi plural, a trecut de la ,,eu” la ,,noi”. Îi împărtășesc gândurile mele lui Hubbie, iar el e de acord. Marius nu mai e băiat, e bărbat, ba chiar un soț în devenire. Într-un scurt răstimp s-a schimbat dintr-un dependent de libertate într-un doritor de familie, iar Hubbie arată destul de mândru de fratele lui. Apoi, Marius ne invită pe terasa exterioară a cabanei, pentru o nouă surpriză: un foc de artificii! Lia e încântată, la fel și noi, și ceilalți invitați. Doar frigul nu e așa de încântător, dar ne întoarcem la căldură, iar petrecerea continuă.

Marius a fost prevăzător, a rezervat pentru toți cei care locuiesc mai departe câte o cameră. Mult după miezul nopții ajungem la cazare și ne prăbușim în pat, oftând cu satisfacție. A fost o petrecere reușită, iar dacă vreodată Marius se satură de meseria de doctor, se poate apuca de organizat evenimente. Cel puțin eu așa cred, la ora asta avansată din noapte. Sau poate e doar oboseala din mine.

A doua zi ne trezim târziu, și ajungem la restaurant pe când majoritatea invitaților au plecat deja. Comandăm un mic dejun și cafea, apoi ne întâlnim cu Marius și cu Lia. I-a plăcut cadoul de la noi, îmi spune că va pune în ramă o poză cu ei doi la casa-noastră-din-deal. Îmi place tot mai mult de femeia asta.

Îi invităm la noi pe deal săptămâna următoare, dar nu pot veni, au alte lucruri programate, alte obligații. Dar fiindcă Crăciunul e destul de aproape, promit că vor sta mai mult timp cu noi atunci, după ce vor fi terminat cu petrecerea de logodnă.

Pe repede-înainte, până la Crăciun, ce pot spune că am făcut? Rutina zilnică, curățenie, mâncare, cumpărături, muncă, seri de filme, am mai înnoptat de vreo două ori la deal, întâlniri și discuții cu părinții, jocuri și plimbări cu Cody. Doar lucrurile normale. Am cumpărat și cadouri pentru toată lumea, și am schimbat de vreo cinci ori locul unde i-am ascuns cadoul lui Hubbie, fiindcă una dintre ocupațiile lui preferate e să cotrobăie prin casă după cadoul de Crăciun, înainte de Crăciun. De altfel, a descoperit cadourile pentru ceilalți, ca în fiecare an, dar a ratat cadoul lui. Îi place să facă asta încă de când era mic, mi-a povestit Tata că și pe ei îi teroriza cu căutările, și se pare că a rămas un hobby al lui, chiar și ca adult. Mie mi se pare adorabil.

E Ajunul, iar noi ne pregătim să mergem la colindat la părinții noștri. Mergem întâi la Mama. Bineînțeles, împreună cu Cody. Până ce noi colindăm, Cody ia în primire toate colțurile și tufișurile, sare pe noi, sare pe ușă, disperat să ajungă la mama. Când ne deschide, efectiv îi sare în brațe, apoi se duce direct sub brad, căutându-și jucăria și bunătățile care sunt negreșit acolo. Se încinge joaca între Cody și mama, în timp ce noi punem cadourile sub brad. Gustăm din prăjiturile ei incredibile, mai povestim, apoi o lăsăm cu nepotul și mergem la Tata.

Aici avem surpriza de a-i întâlni pe nenea Radu și pe Marius. Bucuroși nevoie-mare, ne încingem la povești, depănăm amintiri, mai vechi sau mai noi. Marius ne spune că Lia a rămas la părinții ei în ajun, dar că mâine se reunesc, urmând ca în data de 29 să facă petrecerea de logodnă. Povestind despre ea, ochii îi strălucesc, zâmbește. Hubbie îl ascultă , iar când momentul conversației e prielnic, nu ezit să mă bag și eu în discuție, și-i cer mai multe detalii despre Lia.

    -Ce pot să îți mai spun despre Lia, draga mea? E o femeie cum nu credeam că o să mai întâlnesc. Adică, am cunoscut multe femei, dar niciuna nu m-a atins în felul în care a făcut-o ea. Are un suflet atât de bun, că uneori, în glumă, când o îmbrățișez, îi caut aripile. Muncește pe brânci, ajută cât de mult poate pe toate femeile care îi trec pragul. Le dă tratament gratuit, pe cele mai sărace le ajută inclusiv cu bani, celor bolnave și bătrâne le dă de mâncare și cazare, căci, zice ea, nu ajunge tratamentul, dacă femeia nu se poate odihni și hrăni adecvat. Apoi are un sistem prin care ajută femeile abuzate, sub protecția anonimatului. Nu am putut înțelege niciodată cum de se descurcă financiar, dar mi-a zis că asta e misiunea ei, ceea ce și-a dorit întotdeauna să facă, iar banii vor veni întotdeauna, și se pare că știe ea ce știe...Are niște părinți extraordinari, care o ajută în tot ceea ce face, dar și un grup de prieteni de la medicină și de la drept, care tot așa, o susțin pe toate planurile...acum, m-a prins și pe mine în sistemul ei, ajutăm împreună mamele minore, femeile sărace cu mulți copii...adică, ajutăm viitorul, cum zice ea.

    -Și cum v-ați cunoscut voi doi?, lansez eu întrebarea întrebărilor.

    -Păi, eram la o conferință pe teme medicale, bineînțeles. Eram într-o pauză, discutam cu niște colege, când una dintre ele a comentat că ,,uite că e aici și Lia-Ciocârlia”, la care am râs toți. Habar nu aveam cine era. Am simțit că era o notă de invidie sau de dispreț în tonul ei, dar nu am dat importanță faptului. Adică, și doctorii sunt oameni, chiar mai vanitoși decât majoritatea, de fapt. În fine. A trecut pe lângă grupul nostru, era cu o colegă, a salutat, iar noi am răspuns. Părea o liceană, cu hainele simple, nemachiată. Spre deosebire de cele din grupul meu...Nu credeam c-o s-o mai văd, dar mare mirare! Era una dintre invitatele la conferință. Când s-a urcat pe scenă și a început să vorbească, a fost momentul când m-am îndrăgostit de ea, fără să îmi dau seama. Era ca și cum o floare iese și înflorește din dosul unui gard vechi. Serios! În spatele acelei fațade modeste era o colegă genială. Pasionată de meseria ei. Avea un discurs clar și concis. Idei inovatoare. Când a terminat prelegerea, sala s-a ridicat în picioare, aplaudând cu entuziasm. Atunci m-am uitat la colegele mele care aplaudau fără tragere de inimă și am înțeles de ce niște femei în toată firea ajunseseră să-i pună porecla, de parcă ar fi fost niște copile de școală generală. O invidiau. Doar că oricât am încercat să aflu mai multe despre ea, ele nu voiau să-mi spună. Așa că am fost intrigat de chestiunea ciocârliei, cum îi ziceam atunci, și am început să mă interesez de ea.

Am aflat că va susține o prelegere la o altă conferință, peste vreo jumătate de an, așa că mi-am programat participarea, sperând că voi reuși să o cunosc. Dar am ajuns să aflu și mai multe despre ea, când la cabinet a venit o femeie cu un copilaș de vreo șase luni, care era din nou însărcinată. Era o femeie săracă, dar curată, care mai avea acasă încă doi copii mai mari. Fusesem medicul lor pediatru, iar ea avea încredere în mine, așa că a început să povestească că a rămas însărcinată din nou, că bărbatul îi e bolnav, dar că a auzit de la cineva despre doctorița asta care ajută femeile sărace, și că a fost și ea să o vadă. Că a primit-o și i-a dat tratament, vitamine, chiar lapte praf pentru cel mic, gratis, că e foarte bună la suflet și că ajută pe toată lumea.
Ca doctor, auzi tot felul de povești de la pacienți, și de obicei nu sunt de genul ăsta, adică, de obicei, oamenii se plâng cât de rău i-a tratat cutare sau cutare, sau ce diagnostic greșit i-a pus cutare sau cutare, știi? Când am întrebat-o pe femeie cum o cheamă, ea mi-a zis că o cheamă doamna doctor Lia, iar mie mi s-a părut că-mi cade un zid în cap. Putea fi vorba despre aceeași persoană?

Îți dai seama că după asta am pornit în recunoaștere...( Hubbie izbucnește în râs). Am mers pe firul poveștilor, am căutat-o. Dar n-am găsit-o acolo, la cabinet, doar o asistentă, care mi-a spus că doamna doctor face multă activitate pe teren. Mi-am dat seama că spusele femeii se adevereau. Între timp, mi-am pus în așteptare competițiile sportive, distracțiile. Simțeam că ceva se schimbase în mine, ele nu îmi mai aduceau satisfacția de odinioară. Mi-am dat seama că puteam face mai mult cu meseria pe care o am, mă impresiona această femeie, care pe lângă faptul că era un excelent profesionist, era și o ființă umană mai bună decât mine. M-am ambiționat, iar la următorul maraton, m-am alăturat unei cauze pe care am aflat că și ea o susține - și l-am câștigat. Suma oferită de sponsori a mers la un adăpost pentru femei unde ea făcea voluntariat.
Din păcate, niște chestiuni neprevăzute m-au împiedicat să o cunosc imediat după maraton. Dar am ajuns la conferință, unde, spre surprinderea mea, ea m-a așteptat și s-a prezentat, apoi mi-a mulțumit pentru suma de bani care a ajuns în sprijinul acelor femei. Mă uitam la ea cum vorbea, cu o naturalețe și o simplitate incredibilă, ca mama, de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Era așa frumoasă, simplă, dar strălucea prin bunătate și inteligență. Atunci, pe loc, mi-am dat seama că vreau să fiu cu ea. Pur și simplu am știut că ea e aleasa, deși nu ne cunoșteam absolut deloc.

Și uite așa a fost începutul. A acceptat să ne întâlnim, să ieșim împreună, lucrurile au decurs natural, frumos, și-am ajuns aici. Și nu-mi pot închipui că aș mai vrea să fiu altundeva decât cu ea. Știi, am avut oferte prin străinătate...o grămadă, majoritatea prietenilor mei au niște joburi pe bani grei acolo, dar Lia mi-a arătat de ce putem rămâne aici și cum putem schimba în bine lumea noastră de aici.  Îți dai seama că tata și mama sunt în al nouălea cer că nu mai plec, și acum îi înțeleg. Lia m-a tras spre lumină, m-a făcut să renunț la egoism. M-a făcut să înțeleg câtă capacitate de a face bine zace în fiecare dintre noi, și cum putem schimba vieți, care, la rândul lor, schimbă lumea.

Stăm și ascultăm cum Marius povestește și pare ireal că e același om care nu cu atât de multă vreme în urmă posta fotografii de la cele mai în vogă petreceri sau competiții, înconjurat de figuri mondene. Puterea dragostei, vorba cântecului!

    -Deci, pe 29 să nu vă faceți alte planuri, vă așteptăm la noi, zice nenea Radu. Să ne bucurăm de copiii noștri!
    -Bineînțeles, normal! Venim toți trei!, zice Tata.